Obiceiuri și tradiții românești, prezentate de “Doina Gorjului” în Vietnam

496

Ansamblul ”Doina Gorjului” ne reprezintă cu mândrie în străinătate. După participarea la două dintre cele mai importante evenimente cultural-artistice din Vietnam, Festivalul Internațional al Cafelei și Festivalul Internațional al Gongului Chien, ce a avut loc în Dak Lak, în perioada 8-12 martie, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” continuă seria reprezentațiilor de obiceiuri și tradiții românești, pe marile scene vietnameze.

În seara zilei de 15 martie 2017, la Sala Cong Nhan din centrul orașului Hanoi, artiștii Ansamblului ”Doina Gorjului” au susținut un spectacol extraordinar, la care au participat adjunctul ministrului Culturii, Sporturilor și Turismului, Vuong Duy Bien – vicepreședintele Grupului parlamentar de prietenie Vietnam-România, Ta Van Ha – președintele Asociației de prietenie Vietnam-România, Tran Van Huynh, șefi ai misiunilor diplomatice, reprezentanți ai instituțiilor centrale, numeroși absolvenți vietnamezi ai învățământului superior din țara noastră, membri ai Asociației de prietenie Vietnam-România și ai comunității românești.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA
SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Au rostit alocuțiuni adjunctul ministrului Culturii, Vuong Duy Bien și șeful misiunii diplomatice a României în Vietnam, Valeriu Arteni, care au reliefat relațiile culturale tradiționale și contribuția acestora la o mai bună cunoaștere și la apropierea dintre cele două țări și popoare, evidențiind inițiativa și sprijinul Institutului Cultural Român la promovarea schimburilor culturale dintre România și Vietnam. ”Spectacolul s-a bucurat de un deosebit succes, cei cca 600 de spectatori răsplătind cu aplauze furtunoase performanțele artiștilor gorjeni”, a transmis Excelența Sa, domnul Valeriu Arteni.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA
SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Evenimentul se înscrie, totodată, în programul acțiunilor ce vizează marcarea, de către OIF, împreună cu statele membre, a Zilei Internaționale a Francofoniei în Vietnam. Astfel, în cadrul acestui program, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” va concerta în zilele următoare la Sala Operei și la Universitatea din Hanoi, precum și la Sala Ben Thanh din orașul Ho Chi Minh.
Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” se află în turneu în Vietnam la inițiativa Ambasadei României în RS Vietnam și a Institutului Cultural Român de la Beijing, în colaborare cu Consiliul Județean Gorj și cu sprijinul Ministerului Culturii din Vietnam, în cadrul programului de schimburi culturale dintre România și Republica Socialistă Vietnam.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here