Titlul articolului mi-a fost dat de o ştire din 19 martie curent, prin care se anunţa punerea în aplicare a condamnării Domnului Mischie şi internarea dânsului la Penitenciarul Târgu-Jiu.
Menţionez că această veste m-a durut cunoscându-l pe Domnul Nicolae Mischie de vreo 14 ani cu ocazia diferitelor conferinţe de presă şi manifestări la care am participat.
Mai mult în decembrie 2003 când începuse preludiul uraganului ce avea să se abată asupra marelui cetăţean şi profesor universitar N.Mischie am scris în „Timpul” în care arătam câteva aspecte ale personalităţii Dl. Mischie. A fost unul dintre cei mai controversaţi ai urbei şi judeţului, un om a cărui viaţă e plină de pasiuni active care să aducă fericirea oamenilor, un om la care în orele de audienţă se înşirau zeci de oameni, pe când jos la prefectură erau 1-2 persoane. Dar acest uriaş al Gorjului care a avut o credinţă ce i-a fost fatală în toţi oamenii este reclamat de către Clement Mocanu (care spune ulterior că a fost forţat de anchetatori şi târât prin tribunalele României 9 ani de zile). La pedeapsa dată se mai adaugă şi „bunăvoinţa” unui tovarăş de excursie în afara ţării.
Nu cunosc amănuntele dosarului dar îmi pare rău că a devenit victima propriei sale încrederi în unii oameni.
Pe vremea aceea când încă mai era la conducerea Consiliului Judeţean: „Îl criticau cu vehemenţă/Şi-l bălăcea orice netot/Din ură şi din impotenţă/Că-n Gorj e…Herodot!/Dezlegând misterele lui „Clio”/Din trecutul Gorjului „cu brio”.
Da! E „baron” Domnul Mischie/Dar e baron în istorie!/Deschis cu zâmbetul pe buze/Proştii par să-l amuze/ „Invidiile” având : „muze”/Îl dăm exemplu şi povaţă/La cei ce râd „odată-n viaţă/Considerând gluma o bagatelă/D-aia zâmbesc…pe cartelă”.
Fiindcă Domnul Mischie, vorba lui Descartes: „Şi-a înălţat sufletul atât de sus, că nicio ofensă nu-l ajunge!”
Acum în aceste momente triste pentru unul din întemeietorii Universităţii din Târgu-Jiu, îi doresc Domnului Profesor N. Mischie să fie sănătos, să aibă putere să treacă şi peste acest trist eveniment. Şi vor curge în veşnicie şi aceste triste clipe şi va sosi şi acel minunat moment când înnotând prin oceanul acestor vremuri veţi ajunge la ţărmul lui şi bucuroşi vă vor întâmpina cei dragi în pragul casei.
Sănătate, curaj şi încredere!
Gh. Rădulescu
