O zi de neuitat în istoria culturii – 27 octombrie 1938 – Inaugurarea Ansamblului Brâncuşian (II)

1065

III
O confuzie perpetuată până azi este cea privind pretinsa participare a Sculptorului la festivitatea de inaugurare a Ansamblului, din data de 27 octombrie 1938. Însuşi Sidney Geist preia, în monografia din 1964, informaţia inexactă de la Barbu Brezianu (1964) şi Petre Pandrea (1945), în capitolul final: „Lista călătoriilor întreprinse de Brâncuşi în afara graniţelor Franţei după instalarea sa la Paris, în 1904”, astfel: „1938 Egipt. Ianuarie. Giedion – Welcker, 1959, p.35, nota 2, bibl.41; / Olanda. „Din India m am dus direct în Olanda”. Pandrea, 1945, p.168,bibl.68. / România. La Tg-Jiu, „la începutul verii” pentru a supraveghea cioplirea Porţii; „plecat la Paris în 20 septembrie”; Alexandrescu, 1965, bibl.1. / „Înapoiat în ţară toamna”. Hofman 1939, p.51, bibl. 44. / Vizitează Tg-Jiu pentru ceremonia inaugurării. Bucureşti, Brezianu, 1964, bibl.11, şi Pandrea, 1945, p.95, bibl.68.».6
În ediţia a II-a a documentarului său „Brâncuşi în România”, Barbu Brezianu menţine „informaţia” participării Sculptorului la inaugurarea din 1938, confundând anul 1937 (târnosirea bisericii) cu anul inaugurării Ansamblului, 1938. La pag.47 i se alcătuieşte lui Brâncuşi următorul „calendar”: «1937, noiembrie 7 Brâncuşi ia parte la inaugurarea “Portalului de piatră” (Poarta Sărutului) şi târnosirea bisericii Sf. Petru şi Pavel. / Noiembrie 9 Pleacă din Târgu-Jiu. / Noiembrie 14, părăseşte România. / Decembrie 18. Genova. Se îmbarcă pe vaporul „Biancamano”, debarcă la Bombay şi ajunge la Indore în vederea ridicării Templului Meditaţiei, conform înţelegerii avute cu maharajahul Yeswant Rao».
La pag. 49, în albumul aceluiaşi B. Brezianu, întâlnim scris, la anul 1938: „Iunie Tg.Jiu. Brâncuşi revine pentru a sculpta şi finisa lintoul şi stâlpii Porţii Sărutului. / August 20 Lucrările de alămire ale Coloanei fără sfârşit sunt terminate. Masa Tăcerii şi, ulterior, cele 12 scaune rotunde, precum şi cele cu tăblia pătrată sunt orânduite în grădina publică.(…) / Octombrie 27 – Târgu-Jiu. În prezenţa artistului (sic!) şi cu prilejul comemorării a 22 de ani de la luptele de la Jiu, are loc ceremonia inaugurării şi sfinţirii Ansamblului sculptural şi a târnosirii. Liturghia este celebrată de 16 preoţi…”!
1.FriedrichTEJA.Bach.Mai mult chiar, B.Brezianu comite un fals teribil, atât prin fotografia trucată de la pag.48, cât şi prin legenda falsă a fotografiei de la pag.162 a Albumului „Brâncuşi în România”7: Publică o fotografie de epocă cu sfeştania făcută de preoţi la Coloana fără sfârşit, introducând în cadrul acesteia, prin procedeu computerizat, silueta lui Brâncuşi cu mâinile la spate şi în costum englezesc, făcută în altă împrejurare. E o gafă care desigur are avizul redutabilului brâncuşiolog, de vreme ce în atâtea rânduri “informaţia” cu pricina nu a fost controlată ştiinţific, ci doar preluată probabil de la Petre Pandrea, via Marielle Tabart.
Pentru a corecta această inexactitate (ca şi pe cea de la pag.162, care-l reproduce, chipurile, pe Brâncuşi „fotografiindu-şi opera (27 octombrie 1938)”, vom apela la următoarele documente:
1. Am consultat colecţia ziarului local Gorjanul, din toamna anului 1938, unde am găsit informaţia că festivitatea inaugurării fusese iniţial fixată la 18 septembrie, dar, din cauza ceremoniilor de la Mărăşeşti, 8 ea se amână pentru 14 octombrie, apoi pentru 27 octombrie 1938. Brâncuşi venise în ţară pentru aceasta, dar, văzând că amânările succesive îi încurcă cumva planurile şi iritându-l întrucâtva, pleacă, – răcit şi chinuit de o toxiinfecţie alimentară, – la Bucureşti, iar de aici la Paris, la 20 septembrie 1938, de unde nu va mai reveni niciodată în ţară.9
Din scrisoarea domnişoarei Sylvia Popp adresată sculptorului aflat la Bucureşti, în jurul datei de 14 octombrie 1938, reiese că acesta era chinuit de o toxiinfecţie alimentară:
„Mult stimate Maestre,
Am adus cloruri de calciu pentru urticaria ce o aveţi. Am adus şi o doză de sulfat de sodiu – dacă vreţi să o luaţi acum ar fi bine – este singurul indicat în intoxicaţia ce o aveţi (…) Maestre, luaţi acestea căci altfel veţi fi prea slăbit pe drum.”
Aceeaşi doamnă din Bucureşti care semnează „Devotata Sylvia”, se oferă să-l viziteze pe bolnav „în cazul în care doriţi o injecţie” şi-i trimite ceaiuri şi picături de pus în nas pentru răceală:
„Mult iubite Maestre,
Îţi trimit un ceai pulmonar pe care te rog să-i explici femeii de serviciu cum să-l prepare (…), fiind din plante speciale este agreabil şi la gust. Apoi te rog să-ţi pici în fiecare nară cu acest picător câte 2 picături din sticluţa alăturată – este cel mai bun desinfectant pentru nas şi inofensiv în acelaşi timp – nu opreşte guturaiul dar împedecă complicaţiile (sinusite şi altele) se aplică dimineaţa şi seara (…) Dorind o însănătoşire cât mai grabnică, te rog să primeşti toată afecţiunea mea.
Devotata Sylvia.” 10
2. În lucrarea lui Ştefan Georgescu-Gorjan, Amintiri despre Brâncuşi11, la cap. Inaugurarea Ansamblului brâncuşian de la Tg Jiu (p.169 174), întâlnim următoarea precizare: „În octombrie 1937, Brâncuşi revine în România, iar la 1-2 noiembrie este la Tg Jiu. A rămas acolo puţine zile, a participat la primele faze ale montării Coloanei, a recepţionat Poarta Sărutului în stare brută, a luat parte probabil la sfinţirea Bisericii «Sf.Apostoli» de pe Calea Eroilor, la 7 noiembrie 1937”. Imediat după 7 noiembrie 3.Gorjanul1937, sculptorul s-a înapoiat la Paris. Brâncuşi a revenit la Târgu-Jiu la începutul lunii iunie 1938 şi a lucrat la definitivarea Porţii Sărutului şi Mesei Tăcerii, până la 20 septembrie 1938, când a plecat la Paris se pare definitiv după cum comunica Ion Alexandrescu, colaboratorul sculptorului la cele două monumente de piatră.
În ceea ce priveşte „prezenţa” lui Brâncuşi la inaugurarea de la 27 octombrie 1938, Ion Alexandrescu, şeful echipei de cioplitori din 1938 şi participant la acea festivitate12, afirmă categoric că sculptorul nu a fost prezent, nici Ştefan Georgescu-Gorjan, plecat în străinătate. De altfel, regimul politic se schimbase în ţară. Gheorghe Tătărescu nu mai era prim-ministru, organul suprem de conducere fiind atunci rezidentul regal al Tinutului Olt cu sediul la Craiova, după cum rezultă din documentul 44 publicat la pag. 321 a cărţii lui Barbu Brezianu, Brâncuşi în România (reprodus în facsimil la pag. 254). Când s-a despărţit de Ion Alexandrescu, la 20 septembrie 1938, Brâncuşi i-a spus între altele: „Cam miroase a praf de puşcă.”
Fotografia reprodusă de dl B. Brezianu în cele două ediţii îl reprezintă pe Brâncuşi cu prilejul sfinţirii Bisericii «Sf.Apostoli», la 7 noiembrie 1937 şi nu la 27 octombrie 1938! Colajul realizat pe computer rămâne nu numai de incriminat, ci şi inexplicabil sub semnătura unui brâncuşiolog atât de riguros şi prob ca Barbu Brezianu…
Fotografia cu pricina preluată de Barbu Brezianu în lucrarea sa aparţine, de fapt, d-nei Marielle Tabart, custode al Atelierului Brâncuşi de la Muzeul de Artă Modernă din Paris, o ferventă preţuitoare a sculptorului român şi o apropiată admiratoare a exegetului Barbu Brezianu.
Să precizăm, totuşi, că „Brancusi. L’inventeur de la sculpture moderne”13, nu este o exegeză, ci o lucrare de popularizare, în care s-ar putea tolera un asemenea colaj – în jumătatea de sus a paginii citate se reproduce fotografia cu ceremonia de sfinţire a “Porţii Sărutului”, din aceeaşi zi…
Trucajul s-a făcut folosindu-se, de fapt, două fotografii: cea adevărată, cu ceremonialul religios de la Coloană (care se află în colecţia Muzeului, intitulată „Inauguration de 1’ensemble de la Târgu Jiu: la Columne sans fin” cunoscută de Brâncuşi şi colorată de acesta, în partea de sus, cu alb) şi acea fotografie care îl reproduce pe artist, asistând cu mâinile la spate la sfinţirea Bisericii «Sf. Petru şi Pavel», ce a avut loc la 7 noiembrie 1937.
Din alăturarea celor două fotografii a rezultat falsul incriminat de unii specialişti, precum Radu Varia14 şi Lucian Radu Stanciu, care sesizează şi alte „falsuri” în lucrarea cunoscutului brâncuşiolog.15
6.constantin-brancusi-arethia[1] - Copy„Acest fals scrie ultimul este menit să denatureze unul din momentele cele mai importante ale vieţii lui Brâncuşi: INAUGURAREA COLUMNEI FĂRĂ SFÂRŞIT […].
Scopul acestei falsificări este clar. Mascarea absentei lui Brâncuşi de la inaugurarea Columnei, faptul că acesta a protestat astfel, părăsind totul şi mergând până la a nu mai reveni niciodată în România din motivul că lucrările nu fuseseră duse până la capăt. Într-adevăr, Complexul de la Târgu Jiu, aşa cum arăta la inaugurare, ERA O OPERĂ NETERMINATĂ, întrucât nu fuseseră îndeplinite până la capăt voinţa constructivă a sculptorului şi proiectul său de amenajare.
Se ştie din mărturisirile lui Tretie Paleolog16 că Brâncuşi nu a participat la festivităţile din 28 octombrie 1938 (sic!), relatându-i acestuia nemulţumirile sale privind nerealizarea integrală a proiectului.
Brâncuşi a părăsit definitiv România în 1938 şi a rupt relaţiile cu autorităţile şi constructorii care l-au dezamăgit”.17
Prea categorice, rândurile de mai sus nu sunt întrutotul exacte, dacă avem în vedere (conform documentelor date la iveală de “daţiunea” Brâncuşi recent publicate de Doïna Lemny şi Cristian-Robert Velescu), relaţiile păstrate, în anii războiului, cu Marea Doamnă Arethia Tătărescu şi alţi compatrioţi.
Totuşi, amânarea repetată a festivităţilor, schimbările politice, unele idiosincrazii locale, dar şi atacuri într-o publicaţie centrală de mare tiraj, nefinalizarea proiectului de amenajare integrală, prefigurarea războiului, îmbolnăvirea toate acestea i-au creat sculptorului o stare de spirit stânjenitoare şi iritantă, determinându-l să plece, ca niciodată, fără a se mai uita înapoi…
Deşi ar fi dorit să revină, în anii de după război, nici acest fapt nu a fost posibil, întrucât, la un moment dat, marele artist, părintele artei moderne universale, a intrat în dizgraţia unui regim politic stalinist proaspăt instaurat, opera lui fiind considerată „decadentă”.18
Ostracizarea politică a fost, aşadar, parafată cu autoritatea noii Academii Române, coada de topor a dezavuării operei brâncuşiene, conform ideologiei staliniste din epocă.
Mai mult chiar, suprema jignire adusă atât marelui artist, cât şi culturii române constă în încercarea, nereuşită, din 1956, a factorilor politici locali de dărâmare a Coloanei, soldată cu înclinarea vizibilă a acesteia (mecanicul Milotin sub îndrumarea utecistului Tănasie Lolescu – fostul şef al Lojei Masonice din Peştişani-Gorj – a încercat punerea la pământ a Coloanei, ancorând-o cu lanţurile şi trăgând de ea cu un tractor cu şenile, pus la dispoziţie de ing. Valeriu Olaru, directorul Şcolii de Tractorişti din Vădeni, însă nereuşind (întrucât buldozerul se ridica de şenile, iar Coloana nu se clintea, a renunţat – mărturisire personală consemnată de noi în revista „Porta- Măiastra”, Tg.-Jiu, I, nr. 2 / 2005).
Drama sufletească trăită de Brâncuşi în ultimii ani de viaţă, îndeosebi după plecarea irevocabilă şi definitivă din 1938, departe de a fi fost evocată la adevărata ei dimensiune de exegeţi, rămâne deopotrivă semnificativă şi pilduitoare.
În marea sa înţelepciune de patriarh, „Sfântul din Montparnasse” găsise, în isihia sa, calea adevărului şi eliberării salvatoare.
IV
Pentru a înţelege exact preţuirea pe care o manifesta Arethia Tătărescu faţă de Brâncuşi, vom reproduce un fragment din scrisoarea lui V. G. Paleolog, scrisă „a doua zi de Crăciun din 1946, Corlate” şi trimisă mai vechiului său prieten prin fiul cel mic Dyspré, care „şi-a pus în gând să vină la Paris”:
„Dyspré pleacă înteţit şi de Doamna Arethia T. Tătărescu, pe care de une-ori am pică, fiindcă te iubeşte ca şi mine. E de mirare câtă voie bună, câtă înţelegere şi mai ales câtă lepădare de sine – dă dovadă. Voia ei bună e atât de cinstită şi lepădată de orice vanitate personală în cât bănuesc că numai o adâncă suferinţă, care? Setea nespusului?, nu ghicesc, o îndeamnă să întreprindă ceea ce cere, mult, mult curaj pentru oricine astăzi. Aici printre noi ea poartă flacăra ta, în lumea pe care eu nu o pot ajunge decât prin condei şi cuvânt scris, şi hăt! de-departe, din bârlogul meu…” 19
Că relaţiile dintre Brâncuşi şi Arethia Tătărescu – tandem asupra căruia s-au exprimat şi răutăţi în epocă, conform mărturisirii Sandei Tătărescu-Negroponte, – rămăseseră în continuare foarte bune, ne-o dovedeşte şi scrisoarea din 30 martie 1943 adresată artistului de mai vechea sa ucenică Miliţa Petraşcu, din care aflăm că, în anii cu mari lipsuri ai războiului, Brâncuşi primea unele „merinde” din ţară:
„Suntem fericite eu şi dna Arethia Tătărescu şi cu Jeana [nepoata sculptorului, funcţionară, n.n.] să putem, graţie gentileţei estreme a dlui Ministru s’eţi trimetem câteva merinde din ţară.”
Acelaşi ajutor alimentar menţionat şi în scrisoarea Miliţei din 23 decembrie 1943:
„Ne am consfătuit cu Cucoana Arethia şi tot ce îţi trimetem a trecut prin gândul nostru (…) Am împodobit fotografiile dtale cu brad – vine Crăciunul. Toţi îţi dorim multă sănătate şi la mulţi ani.”
Anii de după război şi schimbările politice culminând cu ieşirea din viaţa politică a lui Gheorghe Tătărescu (impunerea domiciliului obligatoriu mai întâi la Bucureşti, apoi la moşia sa de la Poiana-Gorj) şi arestarea fostului demnitar împreună cu alţi membri ai familiei sale (în noaptea de 5/6 mai 1950 fiind încarceraţi la Sighet până la 6 iunie 1955) – ca şi alterarea vieţii cultural-academice de către ideologia proletcultistă, opera sa însăşi fiind taxată drept „decadentă” – au determinat pe marele sculptor să ceară cetăţenia franceză şi să doneze statului francez întreaga sa operă, alegându-şi, prin dispoziţii exprese, chiar legatarii testamentari.
8.Monografia ARETHIA TATARESCUCeea ce, însă, realizase artistul la Târgu-Jiu, – valorificând, într-o viziune proprie, concepţia amenajării pe ideea axială, prezentă în dezvoltarea urbanistică a vremii, la Paris, Roma, Berlin sau în alte mari oraşe ale lumii – va constitui chintesenţa spiritului brâncuşian, mesajul său in aeternitate adus patriei natale, contribuind decisiv la declararea, încă de pe atunci, a Târgu-Jiului drept „oraş turistic” de importanţă internaţională prin decizia preşedintelui Oficiului Naţional de Turism, dată la 27 mai 1936.
În încheierea acestui capitol dedicat istorie Ansamblului sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu, mai exact zis raporturilor de colaborare dintre ARETHIA TĂTĂRESCU şi CONSTANTIN BRÂNCUŞI – un tandem cultural pentru eternitate – reproducem poemul “Închinare”, semnat de Ştefan Georgescu-Gorj (bănuim că e vorba de alt personaj decât de realizatorul concepţiei tehnice a Coloanei infinitului) şi dedicat episodului eroic petrecut la 14/27 octombrie 1916, la Podul Jiului:
ÎNCHINARE

La podul Jiului, în amintirea zilei de 14 Octombrie 1916

Te-au durat înaintaşii peste volbura de ape,
Să fii calea care leagă mal de mal, şesul de munte;
Să deschizi drumul spre Runcul – cu minuni de frumuseţe, –
Şi Tismana, care poartă cunună de Domn pe frunte.

Şi înfipt adânc în prundul Jiului cu apă vie,
Înfruntat-ai ani de-a rândul năvălirea de şuvoaie.
Iar în urma lor susurul, molcomit de unde, vara,
Alintatu-te-a cu şoapta paltinilor din zăvoaie.

Din amurg şi până’n ziuă, licurici cu foc în aripi
Te-au stropit cu nestimate, ca pe-un craiu din vremi străbune;
Te’ndrăgeau îndrăgostiţii şi te proslăveau drumeţii;
Prunci, copii, bătrâni, – cu toţii te iubeau ca pe-o minune.
Dar veni o vreme tristă, când din munţi porni năvala,
Când trăsneau prin văi obuze, vălvătăi sângerau cerul,
Când prin codrii cântul morţii urla aprig ca furtuna
Şi din trupuri ostenite muşcau gloanţele şi ferul…

O! Atunci, prin trupu-ţi rece, au trecut fiori de viaţă
Şi ca’n basme, glas de bucium trâmbiţat-ai către zare
Şi ca unul s’adunară la porunca ta sfinţită:
Bătrâni gârbovi, şi neveste, şi copii, flăcăi, fecioare.

Din zăvoiu, din unda apei, din văzduh, de pretutindeni
Răsuna porunca sfântă: «Apăraţi-vă moşia!»
Şi bunicul cu nepotul, mama-alături de fecioară,
Toţi ca unul se-avântară şi’ncleştară bătălia.

Năvăleau potop duşmanii cu «Divizia de fer»;
Grindină cădeau şrapnele, caii ropoteau în goană
Şi puhoiul, cale leargă vrea să tae peste tine,
Pod sfinţit durat drept cale peste-a Jiului bulboană…

Dar gorjenii – pui de vulturi – lângă tine-ngenunchiară
Şi din trupuri scut făcură şi cu flinte şi topoare
Fulgerau duşmanul care, năucit, opri năvala
Într-o zi de toamnă sfântă cum nici n-a mai fost
sub soare.
…………………………………………………………

Pod sfinţit, în ziua aceia, tu şi puii de panduri
Aţi intrat în cartea lumei şi trăiţi cât va fi cerul,
Căci făcut-aţi mărturia, vecii vecilor să se ştie:
Că în pai-spre-zece-Octombrie…. sufletul învins-a fierul!
Şt. Georgescu Gorj 20

Zenovie Cârlugea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here