O sută de amenzi pe zi

336
Mai bine de o sută de şoferi gorjeni au fost amendaţi pentru încălcarea unor reguli de circulaţie, într-o singură zi. Cei mai mulţi dintre ei nu purtau centura de siguranţă.

Poliţiştii rutieri din Gorj au aplicat amenzi în valoare de peste 13.100 de lei, joi, 7 ianuarie. Potrivit lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, acţiunile din trafic au avut ca principal scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În total au fost aplicate 101 sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.160 lei. Poliţiştii au constatat şapte infracţiuni la regimul circulaţiei, au reţinut trei permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au retras un certificat de înmatriculare pentru anvelope uzate.
De asemenea au fost sancţionaţi 19 conducători auto pentru neportul centurii de siguranţă, 12 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 17 pentru neprezentarea documentelor de identitate, şapte pentru oprire neregulamentară, şase pietoni pentru traversare neregulamentară, diferenţa fiind aplicată altor abateri la normele rutiere.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here