În (16.III.1957) a trecut sub străvechile taine subterane fabulosul sculptor Constantin Brâncuşi. Viaţa sa oglindită în trupul, în sufletul şi atelierul său nu a fost, cum mulţi ar putea să creadă, o idilă paşnică, ci adesea a fost o luptă îndârjită dusă împotriva poftelor, a ambianţei înconjurătoare şi mai ales a lui însuşi.
Opera lui intrată în orbita universală, ca inepuizabilă pentru cunoaştere şi în profunzimea structurii fiind infinită, echivalează cu imitaţia scoaterii din haos a materiei şi punerea ei în valoare de Creatorul cerului şi al pământului. Astfel, operele brâncuşiene realizate la Târgu-Jiu şi aiurea, fără inspiraţie divină, în devenirea lor istorică, ar fi ca o dramă a lui Hamlet fără Hamlet. De aceea, credem şi mărturisim, din copilărie, că la scara micro şi macrocosmică viaţa şi opera sa vor fi mereu bucurie, lumină, libertate, remediu şi precepte pentru mulţi. Din motive binecuvântate şi de geniu a trăit în afara hotarelor României peste o jumătate de veac, încheindu-şi testamentul de suflet sub omofor episcopal şi exod româno-francez: ”Mor neîmpăcat sufleteşte că nu pot să-mi dau sufletul în ţara de obârşie. Iar material, voi putrezi în pământ adoptiv, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea…România!”
Pronia divină să-i liniştească conştiinţa şi oamenii de gând şi putere în Biserica şi Strat să-i împlinească scumpele confesiuni cu readucerea lui lângă axa modernă a spiritualităţii Sale. Amin!
Preot iconom Alexandru Eug. Cornoiu
