Toată viaţa Mântuitorului Iisus Hristos n-a fost decât o cruce, o mucenie lungă şi tu Omule cauţi repaosul şi veselia! Te înşeli, crede-mă, te înşeli urât, dacă socoteşti, căutând vei găsi altceva decât a pătimi necazuri; că toată această viaţă muritoare este plină de dureri şi înconjurată de cruci.
Şi cu cât a înaintat cineva mai mult în viaţa duhului, cu atât mai grele cruci întâmpină; că dragostea către împărăţia duhului îi face foarte apăsătoare străinătatea de viaţa pământească. Cu toate acestea, după multele necazuri ce cearcă, nu întârzie a sosi şi mângâierea ce-i alinează durerile, că pentru dânsa din răbdarea reflexivă cu care poartă Crucea cresc frumoase roduri. Fiindcă în vreme ce el se pleacă de bună voie crucii, o dulce încredinţare îi vine zâmbind, şi schimbă greutăţile veacului în atâtea mângâieri ale veşniciei. Şi cu cât trupului prin greutatea suferinţelor se mai slăbeşte, cu atât duhul mai mult se întăreşte că, împins de iubire către Mântuitorul Iisus Hristos şi prin necazuri şi dureri atât se întăreşte, că, împins de iubire către Mântuitorul Iisus Hristos şi plin de bucurie pentru asemănarea între patimile sale şi crucea Domnului Iisus, nici ar vrea să trăiască fără necaz şi durere, crezând că cu atât va fi mai bine plăcut lui Dumnezeu, cu cât va putea pătimi mai mult pentru numele lui. Aceasta însă nu este isprava omului, ci a Darului lui Iisus Hristos, ce desvoltă într-un trup muritor atâta putere încât omul îmbrăţişează şi iubeşte cu râvna duhului, cele ce după firea trupului urăşte şi ocoleşte. Nu este după omul lumesc a purta crucea, a iubi crucea, a pedepsi trupul şi a-l supune duhului, a se lepăda de lauda oamenilor şi a suferi de bună voie de faima, a se despreţui pe sine şi a voi a fi dispreţuit, a suferi toate împotrivirile cu jertfirea folosului său, şi a nu dori niciuna din strălucitele veselii ale pământului. Dacă, cauţi la tine, tu singur cu puterea ta nu vei putea face niciodată asemenea fapte mari. Însă de te vei nădăjdui spre Mântuitorul şi Domnul, daţi-se-va ţie putere de sus, şi vei stăpâni peste timp şi peste lume. Nu te vei teme nici de însuşi diavolul, vrăjmaşul tău, fiind armat cu credinţa şi însemnat cu Crucea lui Hristos Domnul! Găteşte-te dar, ca o slugă bună şi credincioasă a Mântuitorului Iisus Hristos, a purta cu bărbăţie Crucea Domnului tău, care s-a răstignit pentru tine din dragostea pentru şi către tine. Fii gata a pătimi o mie de necazuri, o mie de nemulţimiri în viaţa aceasta, că iacă ce te aşteaptă ori în ce loc vei fi – iacă peste ce vei da ori unde te vei ascunde! Şi aşa se cade să fie şi la atâtea necazuri, la atâtea dureri, nu este altă tămăduire, nu este alt mijloc de scăpare, decât să le pătimeşti cu ”reflexă răbdare”. Bea dar cu mulţumire paharul Domnului, de vrei să-i fii prieten şi părtaşi măririi sale. Iar în cât pentru mângâieri, lasă la Dumnezeu să le împartă după cum va binevoi. Tu găteşte-te spre suferirea necazurilor, şi socoteşte-le ca pe cele mai mari mângâieri, că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum spre dobândirea măririi cei viitoare, chiar de le-ai fi putut purta pe toate numai singur. Când vei ajunge acolo ca amărăciunea pătimirilor să fie ţie dulce pentru Mântuitorul Hristos, atunci socoteşte-te fericit, căci ai aflat raiul pe pământ. Încă până pătimirea va fi amară ţie, şi cauţi să fugi de dânsa, până atunci eşti nenorocit, şi necazurile de care fugi vor veni după tine pretutindeni. Dacă eşti gata spre cele ce trebue să fii gata, adică spre pătimire şi murire, alinase-vor durerile toate degrab, şi vei avea pace. Când ai fi răpit cu Pavel până la al treilea cer, pentru aceasta tot nu este scutit de tot necazul. ”Eu, zice Domnul, voi arăta lui câte i se cade să pătimească el pentru numele meu ” ( Fapte 9,16). Deci nu-ţi rămâne decât să pătimeşti: dacă vrei să iubeşti pe Domnul nostru Iisus Hristos şi că-i slujeşti lui cu răbdare reflexivă până în sfârşit. Ce pildă de zidire pentru aproapele! Că toţi sfătuesc răbdarea, şi puţini vor să rabde Sfânta Cruce în calea împărătească către cer. (Urmează).
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
