O nouă stagiune, la Teatrul „Elvira Godeanu”

335

TDEG -2Teatrul „Elvira Godeanu” se pregăteşte de deschiderea stagiunii 2011-2012, fapt ce nu poate decât să-i încânte pe iubitorii de teatru din Târgu-Jiu, mai ales că asta înseamnă că li se pregătesc o mulţime de surprize.

După câteva luni de pauză, actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” se pregătesc de zor pentru a oferi publicului târgujian o stagiune de neuitat. Deschiderea stagiunii 2011-2012 va avea loc pe 8 octombrie, conducerea teatrului pregătind pentru acea seară o premieră. Este vorba de o comedie aparţinând dramaturgului Ray Connay, în regia lui Achile Roselletti: „Patul Oval”. Nu este singura premieră din această stagiune. Pentru alte două premiere, „Burghezul gentilom” şi „O zi de vară”, au început deja repetiţiile iar până la sfârşitul lunii octombrie conducerea teatrului va stabili ce alte premiere vor mai fi jucate pe scena Teatrului „Elvira Godeanu”. „O să avem 5 premiere stagiunea aceasta. Pentru trei dintre ele am început deja repetiţiile: „Patul Oval”, „O zi de vară” şi „Burghezul gentilom”. Încă nu s-a am decis care vor fi celelalte două premiere; suntem în tratative cu regizorii şi urmează să ne comunice până la sfârşitul lunii”, a declarat Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. De asemenea, vor putea fi urmărite toate spectacolele solicitate de public.

Nocturnele Elvira Godeanu

Stagiunea 2011-2012 va lansa şi un concept nou pentru publicul târgujian. Este vorba de “Nocturnele Elvira Godeanu”, adică de one man show-uri de o oră ale celor 22 de actori ai teatrului. “Este vorba de spectacole ce vor începe la ora 22.00, în care spectatorii vor putea urmări reprezentaţii ale tuturor actorilor”, a declarat Marian Negrescu. O altă noutate o reprezintă achiziţionarea biletelor on-line, lucru ce va putea fi făcut începând cu luna ianuarie a anului 2012.

Teatrul direct în clasă

Unul dintre proiectele pe care Marian Negrescu dorea să-l pună în practică de multă vreme se referă la transpunerea anumitor piese de teatru în faţa elevilor, direct în sălile de clasă. „Teatrul direct în clasă” este un proiect prin care elevii de liceu vor putea urmări piese de teatru direct în sala de clasă. Piesele vor aparţine unor autori precum Caragiale, Barbu Delavrancea sau Camil Petrescu, dramaturgi incluşi în programa şcolară. Potrivit directorului Teatrului „Elvira Godeanu”, costurile acestui proiect vor fi minimale, scopul acestuia fiind de a fi un fel de bonus pentru liceenii care au abonamente la teatru dar şi un mijloc interesant de a trezi tinerilor interesul pentru arta dramatică. Marian Negrescu este sigur de succesul acestui proiect, pe care îl vede ca pe un mijloc interesant de a le arăta elevilor ce înseamnă arta dramatică şi de a le îmbogăţi cultura generală: „Sunt absolut convins că acest proiect va avea succes. Toţi dramaturgii fac parte din programa de BAC aşa că acest proiect nu poate decât să ajute elevii să se pregătească pentru examen. Poate că, dacă acest lucru s-ar fi făcut până acum, elevii nu ar mai fi confundat o piesă cu un roman al lui Camil Petrescu”. Acest proiect urmează să fie implementat din această toamnă, profesorii arătându-se interesaţi de această iniţiativă: „Nu am stabilit încă liceele în care vom face acest lucru. Aşteptăm să se stabilească orarul şi după aceea vom vorbi cu directorii. Oricum, am vorbit cu foarte mulţi profesori de română care s-au arătat interesaţi de acest proiect”, a declarat Marian Negrescu. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele ce urmează să fie puse în practică începând cu această stagiune. Începând cu data de 8 octombrie, spectatorii sunt aşteptaţi la Teatrul „Elvira Godeanu” pentru a descoperi ce alte surprize le-au pregătit actorii târgujieni.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here