O nouă performanță, în țara de adopție a lui Brâncuși, pentru gorjeanul doctorand Tudor Antoniu

4469

La doar 32 de ani, gorjeanul Antoniu Tudor și-a făcut deja un nume pe meleagurile din Franța. Licențiat în Drept și în Teologie, Antoniu este doctorand al Universității din Lille, Franța, și lucrează ca gestionar științific al rețelei OLA. Luna trecută, gorjeanul a reușit să obțină un Blue Book Traineeship în cadrul Comisiei Europene.

Un gorjean originar din satul Florești, comuna Țânțăreni, este un exemplu pentru toți tinerii care își doresc performanță și un renume în afara granițelor României. Antoniu Tudor locuiește de mai mulți ani în Franța și profesează ca gestionar științific al rețelei OLA. Creată la 28 ianuarie 2008, OLA (Observatorul privind autonomia locală) este o rețea de cercetători și funcționari publici, toate specializate în studiul autonomiei locale (sau „descentralizării”) și managementul comunităților locale. Rețeaua reunește 70 de echipe, din mai multe state membre ale Uniunii Europene. Obiectivele sale esențiale sunt: studierea autonomiei locale sau „descentralizarea”, gestionarea autorităților locale, multi-guvernanța și temele care decurg din ea, difuzarea rezultatelor acestor studii, sensibilizarea politicienilor sau a oficialilor care lucrează în acest domeniu.
Luna trecută, mai exact, pe 17 ianuarie 2020, Antoniu Tudor a reușit să primească un răspuns pozitiv la aplicarea sa în vederea obținerii unui stagiu de tip Blue Book Traineeschip, astfel că va avea posibilitatea să înceapă în luna martie stagiul de practică în cadrul Comisiei Europene, la Direcția Generală Politică Regională și Urbană.
,,Dorința de a lucra într-un mediu multicultural, cât şi interesul de a afla despre metodele de lucru ale Comisiei europene, m-au împins să aplic pentru a obține un Blue Book Traineeship. Am avut surpriza ca anul acesta, de Sfântul Antonie cel Mare, pe data de 17 ianuarie 2020, să primesc răspunsul pozitiv, motiv în plus să afirm cu toată credința şi să îndemn pe această cale cititorii dvs. că trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate! Traineeship-ul este deschis tuturor absolvenților de studii universitare. Eu am aplicat în calitate de doctorand al Universității din Lille unde urmez studii doctorale în domeniul dreptului administrativ, având ca temă „La décentralisation territoriale en Roumanie à l’aune de son histoire administrative depuis 1859. Entre rupture et continuité”. De obicei traineeship-urile se desfăşoară într-o Direcție Generală, într-unul din departamentele Comisiei europene, în cabinetul unui comisar european, într-unul dintre organele executive sau într-una din agențiile Uniunii Europene. Traineeship-ul, pe care îl voi începe pe 1 martie 2020, se va desfăşura la Direcția Generală Politică Regională și Urbană unde Comisar european este doamna Elisa Maria Ferreira din Portugalia. Direcția Generală Politică Regională și Urbană elaborează și pune în aplicare politicile Comisiei europene privind dezvoltarea regiunilor și orașelor europene. Acest Traineeship este, în primul rând, o oportunitate mare de a afla cum funcționează Comisia Europeană în practică, nu numai din cărți, cum colaborează cu alte instituții sau delegații ale UE, cât și cu țările membre, dar şi cum politicile europene prind contur. În al doilea rând, un aspect foarte interesant este acela de a fi printre atâția funcționari europeni, gata să-și împărtășească experiențele și cunoștințele. În concluzie, sunt un patriot şi un proeuropean convins şi foarte dedicat valorilor europene şi consider că este momentul să îmi exprim iubirea față de țara mea dragă România, dar şi față de Europa, pentru că mi-au oferit atâtea motivații pentru a continua să lucrez pentru ele. Sper ca experiența dobândită, datorită desfăşurării acestui traineeship la Comisia europeană, să o pun în practică în folosul țării mele!”, ne-a declarat Antoniu Tudor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here