O fereastră spre Europa – Elevii târgujieni, prieteni cu elevii din Noci

603
proiect italiaPeste 20 de elevi ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu – Jiu au legat prietenii frumoase cu elevi de la un liceu din oraşul italian Noci. Deşi vizita pe care tinerii gorjeni au făcut-o în Italia s-a desfăşurat în luna aprilie, legătura care s-a creat între copiii celor două ţări a rămas la fel de puternică şi acum, elevii păstrând legătura.

Prin intermediul unui proiect Comenius, în urmă cu doi ani a fost încheiat un parteneriat între Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu şi Liceul Ştiinţific din Noci. Desfăşurarea acestui proiect presupune, de fapt, crearea de legături între două popoare, două naţionalităţi, cu tradiţii şi moduri de viaţă diferite. Timp de un an de zile, împreună cu profesorul Vasile Sichitiu, cei 21 de elevi implicaţi în proiect au învăţat limba italiană, astfel că, în aprilie, au reuşit să comunice singuri cu tinerii pe care au avut ocazia să îi cunoască în Noci. Timp de 10 zile, cât a durat experienţa, elevii târgujieni au văzut, pe pielea lor, cum se trăieşte în Italia. În ciuda faptului că tinerii au fost cazaţi la un hotel, acolo îşi petreceau doar noaptea. Restul zilelor erau prezenţi în casele familiilor adoptive, unde trăiau şi mâncau alături de ei şi unde, bineînţeles, legau prietenii pentru totdeauna.
Elevii italieni vor veni în „oraşul lui Brâncuşi”
Foarte încântaţi de locurile pe care le-au văzut şi de experienţele pe care le-au trăit, tinerii târgujieni au declarat că vor păstra legătura cu „prietenii italieni”, aşa cum i-au numit. La sfârşitul acestui an va avea loc o întâlnire pregătitoare vizitei tinerilor din Noci, iar în primăvara viitoare aceştia vor veni, în schimb de experienţă, la Târgu-Jiu. Potrivit directorului colegiului târgujian, Gheorghe Nichifor, italienii vor avea parte de o mică surpriză şi anume faptul că vor fi „adoptaţi” cu totul, cele câteva zile pe care le vor petrece în România, de familiile la care vor locui. Aceştia nu vor dormi la hotel ci îşi vor petrece timpul împreună cu familiile „adoptive”.
Centru cultural italian
Realizarea unei legături de acest gen, cu atât mai mult cu cât Târgu – Jiul şi oraşul Noci sunt înfrăţite, ar putea fi precursorul înfiinţării unui centru cultural italian în „oraşul lui Brâncuşi”. Ideea a venit din partea reprezentantei Consiliului Judeţean Gorj, Adina Andriţoiu, şi ar putea prinde contur într-o perioadă destul de scurtă.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here