O elevă şi o profesoară din Motru, premiate la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”

903

Finalul săptămânii trecute s-a încheiat, la Sebeş, ediţia cu numărul 37 a Festivalului Internaţional “Lucian Blaga”. În cadrul evenimentului, scriitorul gorjean Zenovie Cârlugea a susţinut o sesiune de comunicări literare intitulată “Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”.
De altfel, în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional “Lucian Blaga”, au fost acordate şi premii pentru elevi şi profesori care au participat la concursul “Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!” ediţia a XII-a, 2017. Concursul a cuprins 5 secţiuni pentru elevi şi trei pentru profesori. La una dintre secţiuni, atât la cadre didactice, cât şi la elevi, câte un premiu a ajuns la Gorj, mai precis în municipiul Motru. La Secţiunea Traducere – Profesori, premiul III a fost atribuit prof. Emilia-Maria Elinescu de la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Motru. De asemenea, la Secţiunea Traduceri – Elevi, pe locul secund s-a clasat eleva Alexandra Elinescu, tot de la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Motru, sub îndrumarea profesorului coordonator Emilia-Maria Elinescu.
Tot în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional “Lucian Blaga”, derulat la Sebeş în perioada 5-7 mai, au fost lansate volume, prezentate de autorii: Eugeniu Nistor (“Fenomenul originar; Lucian Blaga – opera filosofică), Alexandru Surdu (“La porţile împărăţiei”), Zenovie Cârlugea (Lucian Blaga – dicţionar esenţial – Oamenii din viaţă), Anca Sîrghie (Lucian Blaga şi ultima muză), Dan Verejanu (Lucian Blaga – Puterea creatoare ca putere absolută), Nicolae Mareş / Czslaw Dzwigaj (Citate din Cartea Morţii şi alte poeme), Mircea Popa (Cuibul privighetorilor – Clujul după Marea Unire; Ion Miclea – coordonatele culturii medievale – Teză de licenţă susţinută la profesorul Lucian Blaga).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here