În situaţia somării repetate venite din partea societăţii de sistematizare Assistance Publique, care declară pe toţi locuitorii din Impasse Ronsin „ocupanţi ilegali” ce vor trebui să plătească de acum încolo, în locul chiriei, o amendă, Brâncuşi se hotărăşte încă din februarie 1956 „să rezolve problema atelierului”
, de vreme ce acţiunea de demolare a tuturor atelierelor baracate din Impasse Ronsin de către Assistance Publique era pe punctul de a se produce. Artistul îl roagă pe Jean Cassou să intervină, însă, „lucrările de construcţie se pornesc împrejurul atelierului sculptorului care, asemenea unei insule, va fi cruţat până la moartea sa”.
La 9 aprilie, în prezenţa lui Salles (director la Musée National d’Art Moderne), Brâncuşi le face cunoscută hotărârea de a dona statului francez întregul conţinut al atelierelor sale: lucrări, mobilier, unelte…
La 12 aprilie 1956, în prezenţa notarului Muzeului Franţei şi a unui cleric, Brâncuşi îşi dictează testamentul, numindu-l ca executor testamentar pe dr. Pascu Athanasiu de la Institutul Pasteur, iar ca „singuri moştenitori” pe Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati. Donează „pentru totdeauna” Muzeului de Artă Modernă întregul conţinut al atelierelor sale din Impasse Ronsin, „cu excepţia numerarului care va reveni moştenitorilor mei” (se zice că acesta se ridica la peste două milioane):
„Donaţia este făcută – se preciza în testament – înţelegând că Guvernul Franţei va construi la Musée National d’Art Moderne un atelier care va conţine lucrările mele, terminate şi neterminate, precum şi mobilierul şi sculele.”
Care să fi fost răspunsul lui Brâncuşi la necugetata acţiune ideologică a regimului de la Bucureşti? Artistul „înţelege manevrele autorităţilor” (îmbiat fiind şi de americani) care „speră să-i anexeze numele”, prin intrarea în posesiune a eventualei donaţii. „Cu vânduţii de la Bucureşti nu am ce discuta, ei au vândut poporul român ruşilor. Prefer să rămân şi să mor în Franţa” – i-ar fi răspuns Brâncuşi recentului vizitator, ambasadorul român Mircea Bălănescu. (Cf. B. Brezianu, Brâncuşi în România).
La 12 aprilie 1956, când la Bucureşti se deschidea „prima expoziţie retrospectivă în Europa şi în România a lui Brâncuşi” (M. Deac), în aceeaşi zi de 12 aprilie, la Paris, Brâncuşi îşi dictează testamentul în faţa autorităţilor franceze (martorul artistului fiind: Roland de Reneville), în chiar locuinţa sa din Impasse Ronsin.
Acesta este răspunsul artistului şi el va rămâne pecetluit prin Testament pentru totdeauna…
(Va urma)
Zenovie Cârlugea
