S-a ivit pe lume la 01. 11. 1937, în satul Orzu, comuna Negomir, “născut şi crescut în cârpe”, într-o familie de ţărani cu mijloace modeste, harnici şi cinstiţi, cu un prisos de înţelepciune specifică ţăranului român. Copilăria şi-a petrecut-o în mijlocul naturii, trilurile pădurii i-au pătruns în ureche şi în inimă, de-atunci a învăţat să citească în cartea naturii.
Aceasta rămâne factorul determinant în viaţa sa, mai ales după descoperirea miracolului cuvântului scris.
Absolvent al Şcolii Pedagogice Mixte din oraşul Craiova şi al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj- Napoca, a funcţionat ca profesor la mai multe şcoli generale şi licee din Transilvania, făcând parte din elita profesorală. Fiindu-i coleg de clasă şi într-o perioadă, chiar de bancă, am observat o înzestrare spirituală şi o sensibilitate artistică prezente în compoziţiile sale şcolare. De pe atunci era un răzvrătit împotriva neadevărului şi nedreptăţii. La una din orele de dirigenţie, a spus, printre altele, că totul e demagogie, cu referire, bineînţeles, la puterea politică. Revoltat că unele colege aveau bursă numai pentru faptul că părinţii erau colectivişti, indiferent de situaţia la învăţătură, iar el depăşea plafonul de acordare a burselor cu o sumă infimă, a întocmit un memoriu către Ministerul Învăţământului, în care a strecurat şi acest enunţ: “Tatăl meu, încovoiat pe coarnele plugului, în arşiţa verii, munceşte de dimineaţă până seara, iar eu să nu mă bucur de o bucată amară de pâine!….”. Era un curaj pentru anul 1956. A refuzat să semneze Angajamentul solemn impus pe vremea “epocii” Ceauşescu.
Copil de la ţară, este un împătimit al frumuseţilor naturii , a simţit nevoia să-şi încarce plămânii cu aerul munţilor pe care i-a străbătut cu piciorul, al pădurilor de brad, s-a deprins cu “graiul” muntelui, până şi tăcerea e aflată tot de la munte. Are deosebita plăcere să urce pe crestele munţilor, ca să poată să privească în toate zările. A trăit cu pasiune toate experienţele vieţii, a ştiut ,,să citească” şi în atitudinea oamenilor ce-l înconjoară. Am insistat asupra acestor aspecte, deoarece vor constitui principalele coordonate ale creaţiei sale.
A desfăşurat mai întâi o activitate de publicist la diverse cotidiene centrale şi judeţene, la reviste cu profil educativ, au urmat apoi două cărţi de versuri: ,,Mozaic sentimental”, 2008, 2009 şi “Dincolo de Utopia”, 2011, ambele apărute la Casa de editură “Mureş”. A modelat în versuri, scrise într-o metrică tradiţională, ideile şi emoţiile ce-i stăpâneau sufletul, tratând următoarele teme mai importante: iubirea, natura, viaţa şi moartea, sentimentul nostalgiei şi dorul de părinţi, poezia cu tematică socială. Lirica lui Costel Răducan se naşte din inspiraţie, dar şi din meditaţie, este şi un poet reflexiv, scrie o poezie de atitudine, dar şi de reflecţie. Are în vedere că “Cea mai adevărată poezie e aceea în care se află cea mai multă închipuire” (Shakespeare). Multe din poeziile lui ar merita să facă parte dintr-un florilegiu, la fel epigramele sale.
Într-o convorbire cu autorul, absolut necesară, mi-a oferit cu o oarecare parcimonie, unele din intimităţile scrisului său. Aveam să aflu că următoarea sa apariţie editorială, ,,Viaţa ca o inecuaţie”, Casa de editură ,,Mureş”, 2011, este cartea lui de suflet. Titlul, care conţine un termen algebric, sugerează de fapt inegalitatea dintre oameni, diferenţele sociale accentuate.
Cartea cuprinde trei nuvele antologice şi o proză scurtă ce nu poate fi încadrată într-o anumită specie literară. În finalul cărţii, autorul prezintă scurte dialoguri cu jocuri de cuvinte, având titlul ,,Între glumă şi sarcasm”. Subiectele tratate, în nuvelele sale, au suport în realitate, sunt verosimile, cu alte cuvinte, “o viaţă de ficţiune izvorâtă dintr-o viaţă reală” (Liviu Rebreanu). De fapt, la finalul primei nuvele, autorul introduce o “Notă” prin care îl avertizează pe cititor că personajele principale, situaţiile şi întâmplările care au stat la baza scrierii “Alena” sunt de origine reală, dar numele personajelor şi ale toponimelor au fost schimbate. Acţiunea în cele trei nuvele este plasată înaintea, în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial.
Nuvela “Alena” începe brusc cu un anumit aspect autobiografic, scopul fiind introducerea în miezul acţiunii. Naratorul este copilul Costel Răducan, dar întâmplările petrecute sunt transpuse prin prisma omului matur. Barbu Negreanu, tatăl Alenei, un om “bine zidit, puternic , harnic şi cinstit, cu un suflet bun şi mintea ageră”, fusese argat la un evreu cu numele Isac, care deţinea o avere bunişoară şi o prăvălie. După moartea acestuia, cauzată de un trăsnet, soţia evreului, românca Florica, îi lasă, prin testament, toată averea. Bucuros că a ajuns din argat stăpân, se căsătoreşte cu Nina, o fată frumoasă şi harnică şi o aduc pe lume pe Alena. Ajunsă la vârsta adolescenţei, în anii de liceu, Alena, o fată frumoasă, „înaltă, subţirică la mijloc, cu sânii ca două mari gutui, cu părul negru, lung şi des, cu ochii tot negri”, atrăgea toate privirile. Alena, personaj eponim, se îndrăgosteşte de băiatul poştaşului, Dinel, din Dimieni, tot licean, “Amnarele inimilor scăpăraseră primele scântei”. Băiatul, după absolvirea liceului, continuă studiile la o şcoală de ofiţeri de marină. Are loc o relaţie conjugală, „cea dintâi a lor beţie sexuală” şi rămâne gravidă. Între timp, unul din băieţii moşierului Artan, Mişu, un tânăr cam tomnatic, “potrivit de înalt, cu trunchi robust şi umeri laţi, zâmbet şmecheresc”, o cere în căsătorie. Fata nu îl acceptă, amână mereu consimţământul, trece prin mari tulburări sufleteşti, surprinse cu artă de către scriitorul omniscient”: Lenuş căzu într-o depresie cruntă. O vraişte de gânduri îi storceau creierii şi fiori necunoscuţi până atunci o cutreierau toată”. Cu sufletul răvăşit, merge la Constanţa, la Dinel, îi spune că e gravidă, dar se izbeşte de răceala şi laşitatea acestuia. Stările sufleteşti ale Alenei sunt în concordanţă cu zbuciumul mării. Merge la Bucureşti şi, după o stare de nelinişte înspăimântătoare, avortează. În cele din urmă, la dorinţa părinţilor, acceptă căsătoria cu Mişu Artan. Soţul erotoman are relaţii extraconjugale, contactează şi o boală venerică. Alena trece printr-un adevărat infern şi în final se spânzură. Părinţii Alenei, „rupţi de durere”, au fost expropiaţi, în anul următor, la fel şi fraţii Artan, şi se îndreaptă spre oraş. Alena, protagonistul nuvelei, este bine tipizată. Va urma
Constantin E. Ungureanu
