Apărută „cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu”, la Editura „Măiastra” (2013, 100 p.), cartea-omagiu „Demiurgul” este semnată de Dumitru Dănău și Aurelia Găvănescu (regretata poetă gorjeană).
După cum autorii ne „previn” într-un cuvânt înainte, lucrarea nu este nici «exegeză», nici «hermeneutică», «nici cine știe ce abordare», ci doar „un fel de «lucrare»”, mai exact „un omagiu a doi autori de poeme de pe Jaleșul peste care (sau prin care), din copilărie și până în 1938, a trecut de mai multe ori Titanul.”
Pornite din suflet, „exercițiile omagiale ale autorilor” își au izvorul într-o corespondență sinceră de gând și sentiment curat. Finalizată în 2007 (cu prilejul comemorării semicentenare), lucrarea a fost „actualizată” ulterior. Texte aparținând autorilor D. Dănău și A. Găvănescu (poezii, articole, însemnări), dar și unor poeți străini (Ernst Jandl – Austria, Gerhard Ruhm – Germania), închinate statuarei brâncușiene și „demiurgiei” Titanului din Hobița Gorjului, precum și alte reproduceri din exegeți de marcă (I. Pogorilovschi, George Uscătescu, Dan Grigorescu, Serge Fauchereau, Doïna Lemny, Sorana Georgescu-Gorjan ș.a.) dau seama despre geniul artistic brâncușian, potrivit căruia: „Să creezi ca un Demiurg, să poruncești ca un Rege, să muncești ca un sclav.”
Interesantă este în aceast omagiu-documentar aplecarea autorilor spre specificitatea gorjenească a zonei, exprimată în modul de viață, dar și în artefacte de memorabilă vechime (sculpturi în lemn și piatră, țesături, diverse obiecte din arsenalul etnografic, chiar în expresivitatea „rădăcinilor”). Reproducând chiar câteva documente (de reținut evocarea preotului profesor Constantin Dănău, născut în 1889, care își ia doctoratul în științe la Sorbona, fiind unul din apropiații sculptorului), dl D. Dănău stăruie, printre alte teme, asupra „muzelor, danaidelor, poganydelor” brâncușiene. Între toate, seria Danaidelor trimite la semantica mitului grecesc, încărcată de filozofie și poezie, apa rotunjind piatra și făcând-o „ochi al timpului” (al evenimentelor). Căci, scrie autorul acestei intuiții hermeneutice, „în vreme ce Muzele dorm sau visează, Danaidele-Poganidele văd, vigilează…” Iată și două versuri inspirate ale poetului D. Dănău: „ochii tăi – neiertătoare ogive – / lasă-i să vadă întreg adevărul” (Unei danaide…)
Să amintim și versurile de modulație clasică ale regretatei învățătoare Aurelia Găvănescu, fiică a Jaleșului, evocând pe Brâncuși în relație cu Eminescu, într-un poem din 2003: „De la Bellu-n Mont Parnasse/ Zboară-o Pasăre Măiastră/ Însoțită de-un Luceafăr/ Răsărit în vatra noastră!// Un Luceafăr și-un Titan/ În adâncă plecăciune,/ Scriu – sculptează – intonând/ O superbă «Rugăciune».” (Eminescu și Brâncuși). Sau poemul „Piatra a început să cânte…”, apărut în revista „Coloana Infinitului” (Timișoara, anul X, vol I., nr. 60/ 2007) în care vibrația corzii lirice intră în rezonanță cu ritmul melodic al universului transfigurat de creația brâncușiană: „Undeva, în Montparnasse, la Paris – un mag român/ S-a oprit pe unda vremii, unde toate se supun!/ Într-o linişte deplină, într-o sfântă neodihnă,/ A-nceput ca să cioplească a Lacteelor lumină!// Piatra s-a înfiorat, a început apoi să cânte/ Al iubirii cântec sfânt – lumea-ntreagă să-l asculte!/ Cântec sacru de iubire, de viaţă, de nemoarte,/ Ca Măiestrele să-l ducă în milenii mai departe!// Călătorule grăbit, stai o clipă, te opreşte/ Piatra cântă în neştire: «Cântul Păsării Măiestre»/ Descifrează-i melodia, hobiţeana melodie/ Dedicată nemuririi – unui sat cu veche glie!// Trecătorule grăbit, mai ascultă şi priveşte/ Pasărea ce-şi face cuib, sus în lumile celeste!/ Universul secondează; Cântă o pasăre măiastră…./ Glasul suie şi coboară şi rămâne Vatra noastră.// Un Titan străbate vremea şi ce falnic îi e pasul/ Piatra, lemnul şi metalul i-au răpit simţirea, glasul/ În căsuţa lui cu vatră şi măsuţă ţărănească/ Magul a-nceput, din nou, stâlpul vieţii să-l cioplească.” (reprodus în „Demiurgul” la pag. 14, în cadrul secțiunii „Cumințenia pământului”). În totul, cartea-omagiu DEMIURGUL se citește cu plăcută destindere spirituală, aducând în sufletul iubitorilor de Brâncuși văzduhul epopeic al statuarei sale, dar și aerul tonic încărcat de miresmele tradiției din salba de sate de pe valea Jaleșului. Un topos pregnant din același areal de autentice reverberații brâncușiene.
Zenovie CÂRLUGEA
