O capodoperă a romanului de dragoste: „M A I T R E Y I” de Mircea Eliade (II)

441

3. Maitreyi – «sihastra din Upanishade»
„Taină”, „vrajă”, „miracol” – sunt cuvinte care revin cu o frecvenţă aproape sacerdotală, având menirea de a evoca făptura himeric-enigmatică a Maitreyiei, proiectată în rama unei spiritualităţi inefabile, incomunicabile, atât de organic legată de specificitatea unei existenţe ritualice încât e de-a dreptul imposibil a înţelege realul independent de ireal sau, în termenii mai accesibili lui Mircea Eliade, profanul de sacru.

O tradiţie multimilenară face ca două feţe ale existentului să comunice prin mii de fire văzute şi nevăzute, mai ales că ritualul este „conceptul” care exprimă o tradiţie conservată, o spiritualitate păstrată în articulaţiile sale intime, care ţine de morfologia, tipologia şi fenomenologia sacrului (Le sacré et le profan, 1965)”. Chiar numele eroinei aparţine, nu întâmplător, unei tradiţii mitologice, unei străvechimi spirituale din epoca Upanishadelor, a meditaţiei şi extazului panteist, perpetuându-se până azi ca un simbol al înţelepciunii feminine (o alegorie mitofilosofică).
Soţie (a doua), dar mai ales ucenică a înţeleptului Yajniavalkya (autorul codului juridic Yajniavalkyasmriti), Maitreyi va fi iniţiată în taina marii existenţe (atman) şi în spiritul ei etern, dincolo de „ştiinţa firească a femeilor” – striprajna, întrupată de Katyayani, cealaltă soţie a înţeleptului (Brihadaranyaka Upanishad, IV, 5).
Ca să ajungă la sufletul himeric şi sfânt al iubitei sale, Allan va trebui mai întâi să urce pragurile concentrice ale tradiţiei. Maitreyi va deveni astfel un simbol a tot ceea ce poate să esenţializeze o existenţă ritualică şi o tradiţie multimilenară. Oamenii acestei Indii spirituale „ascund fiecare o istorie şi o mitologie peste putinţă de străbătut”. Europeanul (simplu, naiv şi clar – ca un civilizat!) îşi dă seama că sufletul lor e „complicat” şi „neînţeles”, „stufos” şi „adânc”. Astfel este posibil ca Maitreyi să exprime un tip de feminitate spirituală şi imaginea ei să intre în „tiparul” unei existenţe mitice, legendare. Stranie şi banală, naivă şi savantă, iradiind de senzualitate şi în acelaşi timp de o spiritualitate transfigurată, Maitreyi e mai puţin o apariţie existenţială cât o imagine votivă, o hierofanie. Pe măsură ce va cunoaşte femeia (care, reflectează undeva eroul, rămâne aceeaşi ca în Europa sau aiurea), Allan descoperă o tradiţie şi are revelaţia acelui „arheolog” al sufletului, care descoperă sedimentările unei mitologii în venele căreia curge una din filosofiile cele mai desăvârşite, sublime şi atât de urgente în actualitatea ei. Maitreyi înclină mai mult spre imaginea şi destinul sihastrei din Upanishade (să fie o prefigurare a ceea ce Mircea Eliade va înţelege mai târziu în complexitatea ideii din Le Mythe de l’Eternel Retour!).
În Maitreyi Upanishad se meditează asupra alcătuirii paradoxale a lui Brahman (Spirit şi Natură), descoperindu-se că nu numai senzaţiile şi percepţiile, dar şi activitatea psiho-mentală face parte din categoria fenomenelor „naturale (filozofie prelucrată mai sistematic de Samkhya şi Yoga) problema fundamentală rămâne „eliberarea”. Omul (existenţa umană) este prizonierul lui karman şi în acelaşi timp posesorul unui „sine” nemuritor, el descoperă în Brahman o situaţie comparabilă, caracterul fortuit şi ipostaziat al „absolutului” şi „relativului”, al „personalului” şi „impersonalului”. În concepţia Upanishadelor medii – printre care şi Maitreyi-Upanishad – viaţa nu reprezintă necesarmente „răul”, cu condiţia să fie folosită în ideea eliberării de legăturile lui Karman. Dobândirea eliberării devine scop demn de un înţelept. Şi aceasta nu se câştigă prin sacrificiu sau legături strânse cu zeii, prin ascezuă sau caritate.
„În sihăstriile lor – scrie M. Eliade – rişii căutau alte mijloace spre a se elibera ( Cf. Istoria credinţelor şi ideilor religioase, I, cap. Upanişadele şi căutările rişilor: cum să ne eliberăm de „roadele” actelor noastre, ed. rom., Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1986, pp. 250-253). O descoperire importantă s-a făcut meditându-se asupra valorii soteriologice a cunoaşterii, exaltată deja în Vede şi Brahmana (…) Dar rişii au mers mai departe; ei au disociat „cunoaşterea esoterică” de contextul ei ritual şi teologic; gnosa era socotită capabilă să surprindă adevărul absolut, dezvăluind structurile profunde ale răului. O atare „ştiinţă” sfârşeşte prin a aneantiza literalmente „necunoaşterea” (avidya), care pare să fie apanajul oamenilor („neiniţiaţii” Brahmanelor). Este vorba desigur de o „ignoranţă” de ordin metafizic, deoarece se referă la realitatea ultimă şi nu la realităţile empirice ale experienţei cotiodiene”. În acest sens trebuie înţeleasă sintagma prin care Maitreyi este numită „sihastra din Upanishade” (autorul însuşi calificându-şi proza drept „un amestec de asceză, exaltare metafizică şi sexualitate”).
(Va urma)
Documentar realizat de Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here