Nu mai sunt posturi de profesor

393

foto suplinire 004Posturile de profesori au fost ocupate în urma şedinţelor publice de repartizare a posturilor. Ultima dintre acestea a avut loc marţi, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu şi, conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, mişcarea de cadre a luat sfârşit în acest an.

Sute de profesori s-au înghesuit cu speranţa de a prinde un post la o şcoală, fie ea şi una de undeva de la ţară. Ultima şedinţă publică a avut loc marţi, în cadrul ei fiind repartizaţi pe ultimele posturi mai mulţi profesori. Numărul celor care au rămas pe dinafară este, însă, de ordinul sutelor pentru că doar 150 de posturi, majoritatea incomplete, mai erau vacante. Acestea înseamnă, de fapt, în jur de 60 de catedre, adică 60 de profesori care vor preda din această toamnă. “Toate posturile su fost ocupate. Din punctul nostru de vedere, al Inspectoratului, totul s-a făcut conform programului, toate şcolile au fost încadrate cu cadre calificate. Cel puţin aşa este oficial. Dacă există şi directori care au păstrat posturi, este treaba lor. De acum încolo, dacă vor mai apărea posturi libere, totul se va face conform metodologiei”, a declarat Ion Işfan, inspector şcolar general adjunct.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here