Noua lege de pensionare a salariaților CE Oltenia, trimisă la promulgare!

8732

Noua lege privind pensionarea anticipată a salariaților care au lucrat zeci de ani în carierele miniere și termocentrale a fost trimisă, sâmbătă, 12 martie a.c., la Președintele României pentru promulgare. Legea inițiată de mai mulți deputați și senatori PSD, printre care și parlamentarii gorjeni social-democrați Mihai Weber, Claudiu Manta și Cristinel Rujan, care a primit votul decizional, pe 2 martie, în Camera Deputaților, este pe punctul de a produce efectele așteptate de mii de mineri și energeticieni.

Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost trimisă, în urmă cu două zile, la Președintele României pentru a fi promulgate. Noua lege va debloca actul normativ adoptat, anul trecut, care nu a produs efectele așteptate de angajații CE Oltenia care așteptau să se pensioneze la 52 de ani. Forma adoptată de Parlamentul României. ,,Art. I. – La articolul 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (43 ) se introduce un nou alineat, alin. (44 ), cu următorul cuprins: „(44 ) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.” Art. II. – (1) De prevederile art. 30 alin. (44 ) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit anterior intrării în vigoare a prezentei legi sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos”. Pe Legea 197/2021, Casa de Pensii Gorj a respins peste o mie de solicitări de pensionare, iar instanțele de judecată din Gorj nu le-au dat câștig de cauză minerilor și energeticienilor care au contestat deciziile de respingere.
Claudiu Matei

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here