Autorul cărţii „Florile gândului meu”, altfel patriot şi român verde, cum ar fi spus nenea Iancu în „Moftul român” pare-mi-se, Iancu Gh. Alexandru îşi scrie numele precum maghiarii. De gustibus.
Avem în faţă un cadou pe care autorul şi l-a făcut pe cheltuiala sa la o anumită vârstă. În fapt, un florilegiu de creaţii cu pretenţii literare. Prin epigrame, aforisme şi alte genuri agreate de acela care se alintă cu „Domnul Săndel” chiar surprinzătoare.
Oricum, coperta realizată de Daniel Gureanu şi scoasă la o tiparniţă locală e de calitate. Iar Editura MĂIASTRA mai are puţin şi creşte. Cartea „Florile gândului meu” are un lector valoros, în persoana publicistului, universitarului şi prozatorului Nicolae Brânzan. Echipa ar fi fost completă dacă făceau rost de un consilier editorial şi chiar de necesarul corector. Autorul volumului, la cei peste 75 de ani ai săi, sper să nu se supere, are o imaginaţie bogată şi o cultură de autodidact ce l-a pus adesea în postura de versificator interesant. Nu i-ar fi stricat sprijinul editurii, nea Iancu aflându-se la debutul literar. Debut costisitor, ca orice debut. Şi cu atât era mai bine, cu cât ar fi beneficiat de consiliere editorială.
Evident, salutăm multe din reuşitele sale. Cugetări a scris multe. Încă din primele pagini, autorul ne oferă vreo patru-cinci, începând cu “Eu cred că poezia poate porni către oameni numai din inima poetului”. Şi celelalte pornesc cam la fel. Adică de la poet la noi, cititorii profani.
Îl luăm în serios pe lectorul volumului, Nicolae Brânzan: “Desigur, unele din creaţiile domnului Iancu au şi anumite licenţe salvate, însă, prin calitatea conţinutului. În fine, dacă am accepta existenţa cenzurii, aceasta n-ar avea ce face în cazul Alexandru Iancu, decât dacă ar intenţiona să strice farmecul şi să destrame vraja versurilor.”
Una dintre nemulţumirile unui lector mărunt ar fi aceea că lectorul principal nu s-a străduit a-l convinge pe autor să-şi structureze volumul în vreun fel.
Majoritatea creaţiilor sunt înşirate cam otova. Ne-au plăcut multe dintre epigrame şi am remarca „Jungla electorală”. Care curge duios: „Mai dihai ca în Sahara/ E fugărită azi ţara/ Ţară mândră cuib de hoţi/ Ne rabdă la sân pe toţi”. În secţiunea „D’ale politicii”, care începe cu dorinţa pusă sub semnul întrebării păunesciene „Cade Guvernul ?”, se zice: „Zic unii şi mulţi nu sunt,/ „Jos Guvernul”, la pământ/ Cred că e o serenadă/ E jos, unde să mai cadă ?” Nu mă dau în vânt după toate scrierile tomului, numai că omul dl Iancu are har. Şi, în ciuda vârstei, încă mai poate scrie chestiuni de interes mai ales pentru paginile de atitudine ale Gorjeanului, de pildă. Nu-l cunosc pe dl. Săndel. Îl poftesc doar să nu renunţe. Acum, când viaţa şi-a rostuit-o, are vreme şi de scris. De spus, are atâtea ! Numai că, l-am vrea mai cu picioarele pe pământ. Nu în Cerurile unde s-a instalat ca poet. Prefer poetul cetăţean.
Ion Predosanu
