Note de lector – Titu Rădoi: RESTITUIRI NECESARE – o ediţie de prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni

150

Un proiect literar, o reaşezare a operei şi implicit a scriitorului, în eternitatea spirituală robustă, istorică şi creatoare. Sunt „Restituirile” şi document, susţinere şi istoricitate, în existenţa, dezvoltarea şi identificarea vieţii literare, a unei societăţi organizate? sau rămân doar „pagină literară”, fapt divers, obsesie, un interior estetizat? Aducem ca argument, citând pe Montaigne: „Singurele scrieri istorice bune, sunt cele scrise de oameni, care s-au aflat la cârma evenimentelor pe care ei le descriu.”

Am găsit de cuviinţă să propun în „dezbatere”, „Restituirile”, carte apărută de curând, al cărui autor, prof. Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, promotor cultural, un reper în activităţi enciclopedice şi de consultanţă identitară, o dedică magistrului TITU RĂDOI.
Departe de „întâmplător”, registrul dezbaterilor se consumă după un parcurs prestabilit şi nu inventat, după „altceva”, cum ar fi de pildă, constrângerile bibliografice, sau şi mai… prozaic, după „cursul zilei”, fără ambalaj… politic.
Această literatură, a obsesiei, este de fapt indusă în opera literară, ca un „implant” de sinceritate şi credibilitate bine temperat.
„Restituirile” lui I.P.B. se arată a fi carte de căpătâi şi manual de „estetică practică”, într-o realitate de jurnal literar şi de confesiune.
I.P.B. nu este numai un abil povestitor de întâmplări şi nici confesor de „sfinte” taine, ci omul de litere, cumpătat, critic şi omniprezent în dezbaterea, ce iată capătă corp şi prin editarea acestei cărţi, închinată părintelui Cenaclului COLUMNA.
Îi amintesc cititorului că nici „falsa glorie” şi nici „falsa modestie” nu sunt măsuri de pus în talerul cântarului, ci mai de grabă un inventar de fapte ce dau consistenţă sincerităţii împlinitorului unui demers literar, cum este şi cel al „Restituirilor”. Se abate cumva I.P.B. de la regula jocului ştiind că: „scrisul este vorbire, numai în măsura în care şi vorbirea este un scris”?
Ne confruntăm, în analiza noastră, cu un accident ereditar, sau după zicerea veche: „Dumnezeu a creat omul ca omul să-I spună poveşti”? (Octavian Paler) Poveştile cu şi despre Titu Rădoi sunt exemplare?
Mărturisirea este a „instituţiei”, a Legii, în orice faptă de viaţă a omului, şi singura şansă a întoarcerii în acel început pe care îl confirmăm a fi: înfrângerea unui obstacol, cel al uitării şi-a celor spuse de Julien Green „Ori spui totul, ori taci.”
Dimensiunea „amintirii” cooperantă, fără „constrângeri” şi „patos” clientelar, se aşează cu deplină autoritate, echilibrată şi definitivă ca o realitate, a vieţii, mai întâi intelectuală apoi şi biologică în Bibliotecă.
Sunt „Restituirile” lecţie de catedră sau mărturisire şi trăire a unor vremi cu oameni, pe care memoria ta, îi aşează pe raftul singular, epurat, zicând în sine: „Nu azi, ci mâine.”?
Nu pot încheia acest demers, al meu, fără a consemna şi „dramatismul personal” al autorului „Restituirilor”, implicând limite, un „idealism” moral, ce asimilează ardenţa şi caracterul subiectului, proiecţia sa istorică, într-o realitate a efortului de integrare în normalitatea pe care întotdeauna vremile o moştenesc.
George Dumitru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here