Recent, un cunoscut mă anunţa că dacă vreau să fac nişte fotografii de excepţie pe Defileul Jiului ar fi cel mai nimerit moment. Trebuie să fac precizarea că nu am descoperit eu că apa curge, dar, în astfel de zile, poţi realiza cadre fotografice de o frumuseţe şi spectaculozitate cu totul aparte.
Cum cerul se limpezime, la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte, intrând pe la Sadu, trecând prin Pleşa şi Gornăcel pentru a ieşi la Sîmbotin. Oprindu-mă să mai fac câteva fotografii, undeva între Gornăcel şi Sîmbotin, am putut sau, mai bine spus, am avut privilegiul de a realiza câteva peisaje de excepţie ale zonei montane gorjene. Sătucurile de munte, chiar conace, ce se puteau vedea cu teleobiectivul, ajutat de claritatea excepţională a atmosferei.
Valea Hărăborului, cu al ei vestit „Drum al Neamţului”, ce trece şi prin Poiana lui Mihai unde legenda spune că, pe aici, ar fi traversat muntele oştile domnitorului spre Ardeal, iar pe fundal o parte a Crestei Vâlcanului şi, nu în ultimul rând, Castrul Roman construit de Septimiu Sever ce de pe cealaltă parte a Jiului veghează întreaga zonă, la fel ca în urmă cu aproape două milenii, impresionează plăcut ochiul.
Iar peste tot, dacă în trecerea noastră vom avea câteva momente în care să facem o pauză, chiar și de câteva minute, la lacul de la Sîmbotin vegetaţia, glasul vietăţilor pădurii, ori a celor din ape sau, de ce nu, chiar foşnetul vântului prin păpurişul de pe mal, se vor constitui în tot atâtea atracţii de a mai parcurge drumul de sub munte ce se strecoară prin câteva dintre satele de sub tâmpla sa.
De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu, privind creasta muntelui, de undeva din dreptul ieşirii pârâului Porcul din strâmtoarea muntelui pentru a-şi uni undele cu Jiul ori Rhabon, cum mai era numit acesta în antichitate. Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj, deşi trecusem de multe ori prin acele locuri, dar limpezimea atmosferei de acum dădea locurilor parcă altă viziune.
Concluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepţional peisaj și potenţial turistic. Doar că, de cele mai multe ori, din nepăsare ori necunoaştere, pur şi simplu ne batem joc de ele. Iar faptul că pe unii nu îi interesează, iar alţii nu intervin, mărginindu-se să declare nişte 
perimetre ca fiind protejate, nu este o soluţie la problematica actuală, dezbătută (din fericire ori nefericire, nici nu mai ştiu cum să-i spun) tot mai mult, în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi, în acelaşi timp, a factorilor ambientali locali.
Mugurel PETRESCU
