Noi promisiuni pentru Gara Târgu-Jiu

1389

Gara din Târgu-Jiu ar putea fi în sfârşit reabilitată, deşi despre modernizarea ei se tot vorbeşte de vreo zece ani. Compania CFR SA a scos la licitaţie studiile de fezabilitate pentru modernizarea stațiilor Târgu-Jiu, Alexandria, Caracal, Filiași, Roșiori și Piatra Olt, în cadrul unui proiect care vizează modernizarea a 47 de stații de cale ferată. Proiectul are valoarea de 2,3 milioane de lei, termenul de realizare a studiilor fiind de 6 luni. Ofertele pot fi depuse până la data de 1 iulie, atribuirea urmând să aibă loc până la data de 01.11.2019. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile prin POIM – Programul Operaţional Infrastructură Mare.
În 2011, staţia CFR din municipiul Târgu-Jiu figura în programul Ministerului Transportului pentru modernizarea şi informatizarea gărilor. Clădirea din Târgu-Jiu era inclusă pe lista de investiţii prioritare, valoarea totală a proiectului de modernizare fiind atunci de 6,7 milioane de euro. Lucrările trebuiau să fie finalizate în 2014. Anii au trecut, iar fondurile nu au mai ajuns la Târgu-Jiu. Între timp, imobilul s-a degradat, iar autorităţile s-au tot întrecut în promisiuni, dar investiţia a rămas o prioritate doar pe hârtie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here