Președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber: “Acest Cadru Financiar Multianual trebuie să fie orientat spre viitor”

4538

      Parlamentul European a votat pe 23 iulie, cu  465 de voturi pentru, 150 împotrivă și 67 abțineri, rezoluția care va servi drept mandat pentru viitoarele negocieri cu statele membre ale noului Cadru Financiar Multianual (CFM) 2021-2027. De asemenea, Legislativul European nu acceptă acordul politic privind viitorul buget al UE așa cum a reieșit din negocierile dintre liderii europeni, condamnând tăierile de buget din sectoare cheie pentru viitorul cetățenilor europeni, precum sănătatea, digitalizarea sau programele pentru studenți și reiterând în același timp că acordul lor nu se ridică la înălțimea provocărilor de viitor.Grupul PPE din Parlamentul European solicită ca Parlamentul European să fie implicat pe deplin în procesul de luare a deciziilor privind viitorul buget al Uniunii Europene, precum și în crearea și implementarea planului de redresare. Totodată, Grupul PPE cere ca bugetul să cuprindă suficiente fonduri europene atât pentru redresarea economică post-COVID-19, dar și pentru celelalte priorități ale Uniunii Europene, precum agricultura, politica de coeziune, combaterea schimbărilor climatice și siguranța cetățeanului. Popular europenii mai cer și includerea în noul buget a Fondului European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro.

Președintele Grupului PPE din Parlamentul European, germanul Manfred Weber, a adus mai multe critici la adresa Consiliului European în timpul sesiunii extraordinare din iulie de la Bruxelles prin care deputații europeni evaluează rezultatul negoicierilor pentru viitorul CFM și planul de relansare pentru Europa, în urma Summitului european din luna iulie.„Acest CFM nu se ridică la înălțimea provocărilor de viitor. Eu ca membru ales nu trebuie să uit promisiunile făcute electoratului. PPE a propus o pază de coastă puternica, care nu este finanțată,  a promis că va lupta pentru combaterea unor maladii grave cum este cancerul și acum bugetul de sănătate este redus în toiul crizei Covid-19. Consiliul a redus banii pentru pentru proiectele de digitalizare a Europeiși astfel pierdem teren în fața Chinei. Noi, reprezentanții a 27 de state membre transmitem un mesaj puternic Mă bucură acest acord, dar nu mă bucură forma lui.  Noi, membrii PE, avem un cuvânt de spus referitor la finațarea  proiectelor.  Este necesar să existe 5-6 proiecte industriale care să fie finanțate de toate statele membre. Apoi, trebuie să discutăm din nou despre statul de drept. Avem nevoie de o foaie de parcurs despre cum se va respecta acest principiu”, a subliniat Weber, la Bruxelles.

În ceea ce priveşte bugetul UE pe termen lung, deputaţii nu sunt de acord cu reducerile bugetelor programelor orientate spre viitorşi consideră că aceste reduceri vor submina bazele unei redresări durabile și puternice. Programele emblematice ale UE referitoare la climă, la tranziția digitală, la sănătate, tineret, cultură, cercetare, sau gestionarea frontierelor sunt supuse riscului unei reduceri a finanțării în perioada 2020-2021, iar, începând cu anul 2024, bugetul UE în ansamblu va fi sub nivelurile din 2020, punând în pericol angajamentele și prioritățile UE. Aşadar, Parlamentul nu acceptă acordul politic asupra bugetului pe perioada 2021-2027, la care a ajuns Consiliul European şi nu va aproba automat un fapt împlinit. Deputaţii sunt „pregătiţi să refuze aprobarea” bugetului UE pe termen lung, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pânăîn momentul în care se va ajunge la un acord satisfăcător în cursul viitoarelor negocieri dintre Parlament și Consiliu, preferabil până la sfârșitul lunii octombrie, cel târziu, pentru ca programele din 2021 să poatăîncepe fără dificultăți.

 

PPE consideră că Brexitul nu ar trebui să influențeze prioritățile politice ale bugetului UE.Deși Brexitul va avea cu siguranță un impact asupra viitorului buget al UE în multe moduri, PPE subliniază că  UE nu poate aștepta rezultatul Brexitului înainte de finalizarea următorului CFM. Grupul PPE solicită flexibilitate maximă în cadrul instrumentelor, împreună cu previzibilitatea și eficiența necesare.Un  interval de timp al CFM de 7 ani ar fi în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor, și ar contribui la garantareafaptului că negocierile ar putea fi încheiate cu succes înainte de alegerile europene din 2019. Toate  sumele angajate trebuie utilizate  și cheltuite în modul cel mai potrivit pentru a maximiza impactul. Noul buget al  UE trebuie să permită o flexibilitate deplină. Restituirile ar trebui să rămână în buget și ar trebui considerate venituri suplimentare. Sumele convenite pentru CFM ar trebui să fie utilizate integral pe durata CFM și ar trebui să fie mobilizate în cadrul procedurilor bugetare anuale. Întrucât apar provocări neprevăzute, ar trebui să se prevadă mijloace suplimentare, în plus față de cele prezentate în CFM.

În mod specific, PPE solicită Parlamentului European să  înceapă din nou evaluarea, cât mai curând posibil, a temeiurilor juridice ale domeniilor de politică europene. Această reevaluare ar trebui să se bazeze pe cerințele exprimate anterior, necesare fie pentru a simplifica politicile UE, fie pentru a le actualiza, dacă este necesar, fie pentru a-și păstra temeiurile juridice actuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here