Nereguli în acte, depistate de inspectorii de la Fisc

503

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a efectuat în intervalul 1 – 15 octombrie 2014 un număr de 19 acţiuni de inspecţie fiscală şi 15 controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului. Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.
„Ca urmare a acestor acţiuni de inspecţie fiscală au fost constatate sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare totală de 16.155.398 lei, fiind totodată aplicate un număr de 18 amenzi contravenţionale în valoare totală de 83.250 lei. Au fost dispuse măsuri legale ce constau în instituirea sechestrelor asiguratorii în vederea recuperării sumelor datorate de către contribuabili. Pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscală au fost întocmite patru sesizări penale privind încălcarea legislaţiei fiscale sancţionată de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prejudiciul estimat fiind în sumă de 10.651.082 lei. De asemenea, au fost efectuate patru inspecţii fiscale în vederea soluţionării deconturilor de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, fiind respinsă la rambursare taxă pe valoarea adăugată  în sumă de 24.826 lei”, a declarat Luminiţa Penciu, purtător de cuvânt al AJFP Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here