Negocieri dure pentru salariul minim

17
euro5Salariul minim pe economie, unitatea de referinţă în stabilirea bugetului pentru anul 2010, a fost subiectul unor negocieri strânse între patronate şi sindicate la sediul Ministerului Muncii. Patronatele oferă 650 de lei, cu păstrarea grilelor de salarizare, sau 705 lei, suma propusă şi de Guvern în legea unitară de salarizare, dar cu eliminarea grilelor de salarizare.

Unele patronate mai solicită, în cazul în care se va majora salariul minim pe economie, să le fie acordate facilităţi fiscale. Salariul minim acceptat de patronate, începând de la 1 ianuarie 2010, ar putea fi de 650 lei. La finalul discuţiilor de ieri de la Ministerul Muncii, reprezentanţii patronatelor au afirmat că ar putea fi demarate discuţiile pentru majorarea salariului minim la 705 lei în a doua parte a anului viitor. “Discuţiile cu sindicatele s-au întrerupt şi aşteptăm o propunere concretă din partea acestora privind creşterea salariului, pentru a decide cum putem creşte salariul minim la 705 lei în 2010. Am fi de acord şi cu creşterea acestuia la 705 de la 1 ianuarie, însă cu condiţia ca toate salariile din grila contractului colectiv de muncă să fie îngheţate. Noi le-am propus să creştem salariul minim la 650 lei de la începutul anului viitor şi toate salariile din grilă, urmând să mai discutăm în funcţie de situaţia economică din 2010”, a declarat preşedintele UGIR 1903, Cezar Coraci, transmite NewsIn. El a precizat că orice altă creştere a salariilor din grila contractului colectiv de muncă, în urma creşterii salariului minim la 705 lei de la 1 ianuarie 2010, ar pune în pericol sectoare întregi din economie, în condiţiile în care în industria chimică şi cea textilă există foarte multe salarii care se apropie de salariul minim. Costurile produselor finale ar creşte “cu 5-7%” dacă ar fi nevoite să sporească fondul de salarii la nivelul cerut de sindicate. O creştere a salariului minim la 650 lei de la 1 ianuarie 2010 şi a tuturor salariilor din grilă ar fi sustenabilă şi ar duce la majorarea fondului de salarii în mediul privat cu 8,4%, puţin mai mult decât inflaţia, a explicat Coraci. El a mai spus că o creştere a salariului minim la 705 lei ar duce la majorarea salariului mediu din sectorul privat la 2170 lei, în timp ce o creştere mai moderată, la doar 650 lei, va mări salariul mediu la 2044 lei. Până în anul 2007 au existat două salarii minime pe economie: unul negociat în cadrul Contractului Colectiv de Muncă la nivel naţional de către partenerii sociali (sindicate şi patronate) şi unul stabilit de Guvern. De remarcat, în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, salariul minim pentru bugetari este de 705 lei lunar în anul 2010.

Selecţie de pe Business.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here