Nea’ Jenică Niculescu, cel mai gorjean din Bucureşti

320
Orice s-ar spune, conu’ Jenică Niculescu este o fire sentimentală aparte. Parcă născută de Dumnezeu spre a fi liantul dintre semeni. Nu-i o noutate că nea Jenică s-a născut în alt veac. Dar ce zic eu alt veac, de fapt, în alt mileniu.

Acum vreo 83 de anişori, exact în buricul Târgului de pe Jii, copilărind într-o zonă cam pe unde-i acum bustul generalului Gheorghe Magheru. General de care-i tare mândru, ca şi cum ar fi strănepotul paşoptistului cu statuie.

Pronia cerească mi l-a scos în cale, ca o binecuvântare. În ce vară, în ce an? Vorba poetului, anii trec ca clipa. Se făcea că noi, Fiii Gorjului, reveneam cu dragoste spre meleagurile natale, ca în fiecare an, la sfârşitul primei săptămâni a lunii iunie. La Monumentul lui Tudor din Câmpia Soarelui, la Padeş, m-a rugat să-i fac nişte poze cu propriu-i aparat de fotografiat. L-am imortalizat, mi-a mulţumit zicându-mi „Neamule”. De atunci, mi-am dat seama că-i vorba de un apelativ propriu şi extrem de personal pe care-l atribuie oricărui om cu care intră-n contact direct. Conviv sau nu! Are un har aparte de a-i apropia şi pe cei mai imposibili şi dificili interlocutori. De prin Gorj, din România sau de pe toate meridianele globului. Fără nici o exagerare, are prieteni şi „neamuri” în Gorjul unde-a văzut lumina zilei, la Bucureşti, printre capitaliştii capitalei, la Chişinău, capitala unei ţări unde are de data aceasta neamuri adevărate, verişori ori nepoţi sus-puşi în conducerea Moldtelecom, prin Canada, ţara adoptivă şi dragă fiului său Sorin Niculescu, prin Franţa, Spania şi chiar la Rio de Janeiro. În Brazilia, Gorjul având şi un ambasador al României, dar şi un româno-gorjeano-brazilian încă profesor universitar la cei 95 de ani ai săi, pe Alejandro Franco, de loc din Frânceşti, comuna Peştişani, preşedintele Asociaţiei de prietenie Brazilera-Romena. Căruia nea Jenică Niculescu generosul îi trimite pe propria-i cheltuială, din pensioara lui de ceferist, ziarul lui de suflet Gorjeanul.
Ne este cel mai bun prieten din Bucureşti dintre toţi gorjenii cu buletin de capitală, bravul nea Jenică Niculescu şi ne rugăm la Domnul să-i dea multă sănătate. Că-i mai bună şi mai necesară decât toate. Prin osârdia şi insistenţa domniei sale, spre a i se alina bolile vârstei, nea Jenică a găsit soluţia de a-şi bea cafeluţa citind Gorjeanul. El este deschizătorul de drumuri, omul neostoit pentru care nu există nu se poate. A descoperit firma MT PRESS, singura capabilă să-i ducă zilnic abonamentul la ziarul Gorjeanul. Foaia lui de suflet, cu care s-a născut şi fără de care nu poate trăi. Cum să nu-i dorim din tot sufletul sănătate cât cuprinde şi, firesc, un din inimă „La mulţi ani!”. Dimpreună cu amicul comun Ştefan Stăiculescu, alt valoros colaborator al Gorjeanului.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here