Ţările lumii au stabilit în 1997, la Kyoto, că trebuie să reducă nivelul poluării cu dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră. Astfel, fiecărui stat i s-a acordat dreptul de a polua în interiorul anumitor limite, funcţie de gradul său de industrializare, în perioada 2008-2012.
Întrucât România a fost reprezentată acolo de o delegaţie de profesionişti, a obţinut drepturi de poluare aferente gradului de industrializare pe care îl aveam în 1989, mult superior anului 1997, când s-a semnat acordul de la Kyoto. Într-un cuvânt, am fost supraalocaţi cu drepturi de poluare, pe perioada 2008-2012. Pentru termocentralele Turceni şi Rovinari aceasta a fost o veste bună. Producând împreună circa 14 milioane de MW anual, ele aveau nevoie de repartizarea a cca. 14 milioane de certificate, pentru a nu fi nevoite să cumpere de pe piaţă, preţul unui astfel de certificat ajungând până la 26 euro. Aceste certificate – drepturi de poluare, au fost împărţite agenţilor economici în perioada 2005-2006, printr-un plan naţional de alocare – PNA. Fiecare agent economic a întocmit o cerere, bine documentată şi justificată, pe care a depus-o la ministerul de resort, unde s-au centralizat, apoi aceste cereri au fost transmise doamnei ministru Sulfina Barbu.
Manţogăria lui Videanu
Toate bune şi frumoase, cu excepţia faptului că la finele anului 2006, la cele două termocentrale a venit o veste ca un trăsnet: în loc de 14 milioane de certificate, s-au alocat doar 10,5 milioane. Astfel am fost subalocaţi. Adică, deşi în ţară exista un excedent de certificate, marile companii de stat au fost subalocate, urmând a cumpăra diferenţa cu zeci de milioane de euro, de pe piaţă. Gorjul era atunci într-o poziţie privilegiată, având la Ministerul Industriei un secretar de stat, pe Manţog. Dacă domnul respectiv ar fi avut cea mai mică idee despre sectorul energetic, dacă ar fi citit măcar unul dintre zecile de materiale care veneau de la cele două termocentrale, şi dacă ar fi avut un dram de interes pentru gorjeni, nu ar fi lăsat ca partidul din care făcea parte să nedreptăţească atât de tare zona economică a Gorjului. Petrom, o firmă care nu mai e a statului, a fost supraalocată cu o cantitate de peste 12 milioane de certificate. Rovinari şi Turceni trebuiau să cheltuiască, începând cu 2009, cca. 80 milioane de euro anual, ca să acopere deficitul de certificate verzi. Pentru că aşa au vrut guvernanţii!
Nu mică mi-a fost mirarea, în urmă cu câteva luni, când l-am auzit pe ministrul Videanu spunând, în câteva rânduri, la TV, că o soluţie ca România să facă rost de bani pe timp de criză ar fi să vândă ţărilor industrializate o parte din drepturile noastre de poluare cu care am fi fost supraalocaţi în urma tratatului de la Kyoto. Trecând peste faptul că lucrul acesta nu este posibil, legislaţia în domeniu în UE fiind o necunoscută pentru actualul ministru, nu poţi să nu-ţi pui întrebarea cum unui ministru al Guvernului României poate să-i treacă prin cap să-şi omoare proprii agenţi economici, obligându-i să cheltuie zeci de milioane de euro pe certificate verzi,în timp ce tot el doreşte să vândă excedentul de certificate pe care ţara le are. Cele două termocentrale, pe de altă parte, fac coadă pe la bănci ca să obţină împrumuturi. Dacă numai ar fi spus-o, n-ar fi fost nimic. Problema este că în luna ianuarie 2009, după schimbarea conducerilor celor două termocentrale, Videanu a obligat noii directori să anuleze profiturile înregistrate în 2008 şi să transforme aceste profituri, adică peste 150 milioane de RON, în provizioane pentru achiziţia de certificate lipsă. S-au eludat astfel dividendele către stat şi impozitul pe profit, bani care s-ar fi dus spre bugetul şi aşa sărac al statului. Cu aceşti bani urmau să se achiziţioneze în această toamnă certificatele lipsă, urmând ca agenţii economici să găsească o firmă care să se ocupe de această tranzacţie. Dacă această firmă s-ar fi ocupat de tot sectorul energetic, era o afacere de peste 200 milioane de euro. Ca în orice afacere, firma respectivă percepe comision. Un calcul simplu arată că 10% ar însemna cam 90 de milioane de RON.
Lovitura a fost mortală mai ales pentru Rovinari, centrală pe care eludarea profitului a lăsat-o fără o sursă importantă de investiţii. Faţă de Turceni, care are în exploatare cinci grupuri energetice. Rovinari are doar trei, având nevoie disperată de cash şi de surse de investiţii. Dificultăţile pe partea de termo atrag după sine dificultăţi majore în sistemul minier. Astfel că, aceste lovituri dezechilibrează practic economia Gorjului.
În clasamentul „TOP 100 firme româneşti în 2008” la poziţiile 22 şi 34 se găsesc cele două Complexuri din Gorj, în urma rezultatelor excepţionale din 2007 şi 2008. După un an cu Videanu la minister, aceste firme au nevoie de 5-6 ani să se refacă, dacă va mai fi posibil vreodată. Peste două-trei luni se va începe a se face lumină în ce s-a întâmplat în sistemul energetic în 2009. Acum 20 de ani, aceste fapte purtau numele de „subminarea economiei naţionale”.
Ing. Laurenţiu CIUREL
