Perplexitatea şi stupefacţia hidoasă cotidiană, ceasurile de insomnie, durerile sufleteşti ori reumatismale, dezechilibrele diabetice, greaţa frazelor hă-hă-it îngăimate de abominabilul guvernator Traian Băsescu provoacă angoase, întristări şi gânduri funeste, dezgust şi neîndurări.
Este acest calpuzan, viclean şi antiuman, împreună cu camarila susţinătoare, un despot fără niciun Dumnezeu, un guvernator de rea-credinţă ce ne batjocoreşte fără scrupule şi teamă. Gânditor şi uluit de ce văd şi aud aievea, mă obligă să pun în acelaşi sac al sceleraţilor şi să decelez ca identice substantivul Băsescu şi adjectivul băsism(cred că acest adjectiv s-a metamorfozat în substantiv la fel de înspământător ca şi Zeus-BĂSE).
Sunt împins că folosesc doi termeni, chiar dacă băsismul îl înglobează şi pe vaporeanul guvernator, din cap până în picioare şi viceversa. Şi totuşi, băsismul, este ceva mai mult, ceva care trece dincolo de persoana ineptă şi antinomică, fizică şi politică a futilului matroz. Băsismul este şi ceea ce dictatorul matroz a turnat în capetele dogite şi picioarele încâlcite. El este ceea ce s-a dictat adunăturii numită partid şi care se cheamă ciudat şi neguros. Uneori îşi zice de-a dreptul PDL, alteori adunătura, se abreviază PD-L. Liniuţa pune în evidenţă un atavism fraudulos ciordit de la liberalii autentici şi cu veritabilă istorie. Dincolo de cei care aparţin acestui amestec, băsismul mai este disipat de cei care-l au ”pe futilul naş” în suflet şi idei trăznite, ca şi de toţi cei care se autoamăgesc, punându-i numele drept paravan.
Şi totuşi ce este băsismul? Ce ar putea fi această calamitate, care a înglodat România în datorii, sărăcie şi nesiguranţă, dincolo de faptul că semnifică un anume ceva lesne de identificat cu anacronicul BĂSELU?
Am convingerea că răspunsul meu la aceste frământări ideatice nu va fi aplaudat de toată lumea. Ba, dimpotrivă, mă vor înjura, la propriu, jigodiile camarilei băsesciene, toţi impostorii care-l au pe Traian Băsescu paravan al hoţiei, minciunii şi jafului ce calcă în picioare suveranitatea şi neatârnarea socio-economică a României. Aceşti aroganţi bestiali trebuie să realizeze că eu nu mă exprim doar pe mine. Sunt mulţi care s-au săturat de acest grobian ca de o aguridă. La ce bun un atare individ josnic?
Le taclale ori radio-şanţ se zice că băsismul ar fi un curent ”ideologic” ori o nouă linie ”doctrinară”. Cei care exacerbează băsismul, nu au habar ce-i aceea ideologie şi nici care sunt notele definitorii ale unei doctrine. Aceşti obedienţi îi compun pur şi simplu, ditirambi goi de conţinut, dictatorului stupid de la care ne vine băsismul păgubos. Altfel, aşa enormităţi ideatice şi conceptuale nu se pot explica. Sunt pertinente vorbele iluministului francez Denis Diderot: ”Nimic nu-i mai ridicol şi mai des întâlnit în societate, decât un prost care vrea să scoată din încurcătură un om de geniu.”
Îngăimările altora despre băsism poartă încercarea de a evidenţia că acesta este doar un fel de a face politică, o formă ori un stil al practicii cotidiene. Dacă prin formă sau stil reliefăm democraţie şi dictatură, atunci băsismul este la vedere. Lesne de constatat că băsismul este dictatură, fraudă şi minciună, toate amabalate într-un verbiaj hă-hă-it idiot denumit democraţie. Băsismul este o formă funestă de dictatură. Şi, totuşi, băsismul nu poate fi apropiat de niciuna din dictaturile mari ce au bântuit în istoria contemporană-hitlerism, stalinism, maoism, etc. A face o atare conexiune înseamnă a minimaliza una sau alta din cunoscutele puteri tiranice. În timpul acestor dictaturi s-a făcut istorie. O istorie rea, o istorie proastă, pernicioasă, dar o istorie. Or, în perioada tiraniei băsiste ce s-a făcut? Ce istorie? De unde istorie? A fost oficializată sărăcia şi foamea, analfabetismul şi ticăloşia, minciuna şi hă-hă-itul.
Zeus-BĂSE nu se poate apropia nici măcar de megalomanul Ceauşescu. Acesta a vut un crez, suveranitatea şi neatârnarea României, a luptat şi şi-a dat viaţa pentru principiile şi convingerile lui patriotice, lipsite de ipocrizie. Că ne place sau nu, Ceauşescu a lăsat câte ceva în urma lui. Or, Băsescu? Băsescu ce ne lasă? Nimic, dar absolut nimic. Scuzaţi-mă, ne lasă totuşi ceva, ne lasă băsismul, dependenţa socio-economică de înaltele porţi ale mapamondului şi cerşitul din poartă în poartă şi multe, enorm de multe datorii. Acest dezmăţat guvernator ne lasă o moştenire urâtă, o moştenire greu de surmontat cu care nu numai actualul guvern are a se lupta, ci şi alte guvernări ce vor urma. Tocmai de aceea băsismul este un fel aparte de dictatură. O dictatură marca Traian Băsescu, a tiranului dement care şi-a demolat ţara. Dar cum poate fi înţeleasă această marcă odioasă? Ce îi poate fi specific acestei pecingini care erodează temeliile axiologice şi ontice ale scumpei noastre Românii?
Urmând aceste coordonate axiologice, într-o primă evaluare, aş zice că băsismul este un mimetism sui-generis, un fel aparte de luptă pentru putere, pentru tot mai multă putere ce se confundă cu jaful şi înavuţirea frauduloasă. Este o exercitare egoistă a puterii. O putere de dragul puterii, hoţiei şi batjocorirea legii, a statului de drept şi vrerilor românilor. Că aceasta este caracteristica definitorie şi esenţială a nesimţitului guvernator se poate lesne observa din conduitele lui neghioabe şi deloc constituţionale. Dar şi faţă de această însuşire, tipic-megalomană, pot fi formulate rezerve. Lupta pentru putere este şi trebuie să fie, ca regulă, bărbătească, deschisă, o luptă cu idei şi nu logoreică ori bahic hă-hă-ită. O luptă întemeiată pe argumente infailibile şi nu pe invective şi răgnete scelerate, pe mijloace politice solide şi nu pe minciuni şi vorbe de clacă. Guvernatorul BĂSELU nu vrea, ori nu poate, să priceapă că lupta politică este prin excelenţă o neostoită zbatere pentru alţii şi nu doar pentru tine, pentru idei mari, pentru scopuri şi crezuri superioare, ziditoare şi nicidecum demolatoare ori păguboase.
Dar în băsismul nostru mimetic de unde idei mari? De unde crezuri înalte? Odiosul Zeus-BĂSE nu poartă o luptă cu idei pentru idei, ci una după bunul plac, aducătoare de nelinişte şi rău, una din instincte şi pentru smintite instincte. E fals să-i zici acestui guvernator om politic însemnat. După cum gândeşte şi acţionează el este un anumal politic, o javră care nu are nimic comun cu interesele României şi vrerile românilor. Animalul ca animal acţionează doar din instinct, doar în numele unui reflex al genei. Cam aşa ceva se poate decela şi la vaporeanul ce bântuie ca un dezorientat mintal. Se poate uşor observa că a făcut şi face politică din instinctul puterii şi doar din interese proprii. Acest vaporean nu este capabil de gesturi politice, morale ori religioase fără să se gândească la sine şi la schizoida lui dorinţă de putere. El a fost permanent în campanie electorală, s-a gândit tot timpul la voturi şi la ticluit minciuni ipocrite. Nici măcar o cruce în biserică nu şi-a făcut fără să se gândească la alegeri proprii şi meschine interese.
Şi dacă băsismul nu este ideologie şi nici doctrină, dacă nu este nici formă nici stil al conducerii politice şi ştiinţifice, atunci ce este? Cum s-ar putea defini această ignoranţă paranoică şi prin ce s-ar putea caracteriza hă-hă-itura fără noimă şi raţiune?
Cred că băsismul este un pumn, ori un dos de palmă de imbecile năravuri politice şi civice. Din boala de putere a acestui ghem de odioase deprinderi a ţăşnit şi amplificat corupţia, mita, sperţul, peşcheşul, grobianismul şi mitocănia. Aproape de acestea pot fi decupate demagogia şi obedinţa, cugetările fariseisce şi linguşirea. În vecinătate înfloreşte populismul şi minciuna, deznădejdea şi ura nestăpânită. Băsismul este identic cu inconsecvenţa şi aroganţa, slugărnicia şi absenţa moralităţii. Acest gunoi are între năravuri căpătuiala, hăhăiala şi pierderea legăturii cu realitatea.
Ruperea legăturii cu viaţa reală a luat dimensiuni exorbitante. Corupţia PDL-isto-băsistă este greu de comensurat, reprezintă o grea catastrofă pentru prezentul şi viitorul nostru socio-economic şi spiritual, ca şi pentru relaţiile României cu lumea civilizată. Suveranitatea, independenţa sunt pentru băsişti valori periferice şi derizorii.
Zeus-BĂSE şi obedienţii lui ciraci ne-au adus impardonabilul hă-hă-it. Aceşti neisprăviţi, matoli ori ba, etalează, zi de zi, năravuri politice şi morale bezmetice demne de tot dispreţul şi de acţiuni tranşante.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
