Municipalitatea, fără fond de rulment

1084

Primaria_Targu-Jiu-W660Primăria Târgu-Jiu nu mai are niciun ban în fondul de rulment. Deşi au deţinut o sumă în valoare de 10.000 de lei, rămaşi necheltuiţi de anul trecut, autorităţile municipale au utilizat banii pentru investiţiile aflate în derulare.

Anul trecut, Primăria Târgu-Jiu a apelat la acelaşi fond pentru acoperirea deficitului bugetar local al municipiului.

Conform legii, primăriile din ţară beneficiază de un fond de rulment la care apelează atunci când situaţia finaciară deficitară o impune. Un astfel de fond de rulment există şi la Primăria Târgu-Jiu, dar, în momentul de faţă, este gol, ultimii 10.000 de lei fiind utilizaţi în cursul acestui an pentru investiţiile locale aflate în derulare. Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu a declarat că în fondul de rulment intră banii care rămân necheltuiţi de autoritatea locală, reprezentanţii instituţiei putînd apela la bani în cazuri de necesitate.
Bani pentru profesori
În 2008, Primăria Târgu-Jiu a apelat, din nou la fondul de rulment pentru acoperirea deficitului bugetar pe anul respectiv. Din acest fond au fost utilizaţi atunci 29.000 de lei, ce reprezentau sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul oraşului, în vederea acoperirii cheltuielilor de personal din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat. Pentru a putea fi utilizaţi bani, a fost necesară o hotărâre de Consiliul Local.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here