Motreanul Grecu, procurorul kamikaze de la Parchetul Târgu-Jiu

513

Fostul poliţist, motrean de loc, Laurenţiu Grecu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a intrat, de scurt timp, în ,,bătaia puştii” sindicaliştilor, urmare a instrumentării de către acesta a câteva dosare grele cu apropiaţi ai lui Marin Condescu. De altfel, Grecu este procurorul de caz în dosarul “Fluerătoru”, lăsat deja cu arestarea pentru 29 de zile, a trei persoane cu notorietate şi funcţie în mineritul motrean. Tot Grecu se află în prima linie în cercetarea dosarului care s-a lăsat cu descinderi la CS Pandurii, în cauză fiind vorba de comiterea unor grave infracţiuni economice, dar şi a descinderilor recente de la Divizia Minieră. Interesant este că tot procurorul Grecu cercetează şi dosarul care s-a lăsat deja cu urmărirea penală a alţi doi motreni, Daniel Burlan şi Daniel Olaru, dar şi cu audierea lui Marin Condescu pentru fapte de corupţie. Ceea ce arată că fie procurorul se vrea un kamikaze, aruncându-se în instrumentarea acestor dosare grele, fie râvneşte la o funcţie pe care o poate ocupa doar urmare a finalizării cu succes a acestor dosare de răsunet. Sau nu..

Laurenţiu Grecu a renunţat la chipiul de poliţist, motivele cunoscându-le doar acesta, încercându-şi astfel norocul în magistratură. Cert este că şi-a încercat norocul de câteva ori, optând de fiecare dată pentru funcţia de procuror.
În 2009, Laurenţiu Grecu obţine astfel nota 5,5 la proba scrisă a concursului de admitere în magistratură din 15 noiembrie a anului respectiv, dar nu renunţă la visul de a deveni procuror. Îşi mai încercă apoi, din nou şansa, în 2010 la acelaşi concurs, dar obţine nota 9,00, fiind primul pe lista procurorilor admişi în sesiunea din noiembrie. În martie, 2011, este numit prin decret prezidenţial, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, unde activează şi acum.

Prieten cu sindicaliştii
Procurorul acum Grecu, schimbă odată cu funcţia macazul cu prietenii din Motru, printre aceştia numărându-se mulţi dintre aghiotanţii lui Marin Condescu. Se cunoaşte astfel în Motru, prietenia procurorului Grecu cu Severus Militaru, fostul lider de sindicat de la Roşiuţa, dar şi cu Cristea Fluerătoru, fapt care l-a liniştit puţin pe cel din urmă când a fost chemat să dea ochii cu procurorul de caz.
Amicul de altădată, Grecu, din prea multă “prietenie”, l-a şi băgat însă la răcoare, vreo 29 de zile, pe Fluerătoru, acesta instrumentând astfel dosarul privind realizarea drumului de la Miculeşti.
La jumătatea lunii iulie, liderul sindical Cristea Fluierătoru, şef al Departamentului Zonal Motru din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie, condusă de Marin Condescu, Nicolae Giuran, şeful comisiei de licitaţie şi director în minerit în zona Motru, şi Sandu Benga, un angajat al Complexului Energetic Oltenia, au fost astfel reţinuţi de procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu-Jiu, după 13 ore de audieri, ei fiind arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Gorj.

Grecu instrumentează şi dosarul “Pandurii”
Acelaşi Grecu este procuror de caz şi pentru dosarul în care s-au făcut la începutul lunii iulie descinderi la CS Pandurii şi CEO. Motreanul Grecu are astfel, în lucru, un alt dosar penal în care cei din conducerea Clubului de fotbal sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Dosarul s-a format după ce reprezentanţii CEO au sesizat faptul că la club se fac cheltuieli de care ei nu au habar.
Dosarul care îl are în vizor pe Marin Condescu are la bază comiterea unor infracţiuni economice de către liderul sindical.

Burlan şi Olaru nu au scăpat de Grecu
Ultimul dosar de răsunet, în care s-au făcut audieri în aceste ultime zile, priveşte urmărirea penală a doi foşti directori ai SNLO, care au percutat, fără să cârnească, la toate solicitările financiare ale lui Condescu, şi el cercetat în acesta. Cei trei sunt acuzaţi că au întocmit documentaţii fictive cu bonuri de masă, prejudiciul adus Complexului Energetic Oltenia fiind de 1,6 milioane de lei. În cauză se vorbeşte de falsificarea unui contract, pentru care s-au făcut deja cercetări grafologice, şi care nu are şanse să se lase cu NUP pentru cei trei.
În concluzie, procurorul Grecu s-a înhămat la această muncă grea, care la final fie îi va aduce lauri, fie îi va crea neplăceri, prieteniile de altădată din Motru fiind rupte pentru totdeauna.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here