Morega: „Vom asista la o revoluţie de catifea”

486
Preşedintele liberal Dan Ilie Morega, este convins că alegerile prezidenţiale vor fi o revoluţie de catifea în ceea ce priveşte schimbarea sistemului politic din România. Acesta critică foarte dur faptul că sistemuzl energetic naţional este folosit ca material de propagandă politică în campania electorală.

„Este cea mai mare lovitură dată gorjenilor. Toţi producătorii de energie electrică din Oltenia, asistă la jocul mizerabil a lui Marin Condescu, căruia îi prevăd un sfârşit aşa cum doreşte el în Gorj . Lăcomia lui de a coordona cât mai mulţi lideri dar şi membri de sindicat, de a le lua cotizaţiile , va duce în mod inevitabil la pierderea a foarte mari sume de bani, care vor pleca către Bucureşti şi nu numai atât. Va determina pierderea a peste 3000 de locuri de muncă , mai ales la SNLO de unde vor fi disponibilizaţi 2000 de oameni. Asta vă spun din informaţiile pe care le am. Iar toate aceste lucruri se vor petrece, în condiţiile în care, energia electrică se va scumpi cu 20% de la 1 ianuarie. Ceea ce va duce la o sărăcire cumplită a populaţiei, datorită acestei guvernări PDL-PSD. Spun şi PSD, deoarece, acest partid nu a fost atât de vehement atât pe plan local şi nici la nivel central. Nici parlamentarii PDL şi nici cei de la PSD , nu au putut să oprească acest tăvălug. Aceşti indivizi, au un singur scop, să ascundă cum au ascuns 10 luni de zile gunoiul sub preş ca să le crească simpatia în faţa electoratului. Soluţia Băsescu, este soluţia cea mai gravă în condiţiile în care gorjenii îl vor vota. Îi rog pe gorjeni să analizeze de 10 ori înainte de a merge la vot, pentru că, într-adevăr, vom putea asista la o revoluţie de catifea, după 20 de la Revoluţia din 1989, pentru a schimba întregul sistem”, declara Dan Ilie Morega.
Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here