Monografia raionului Târgu–Jiu 1964 – Scurt istoric al raionului Târgu-Jiu (II)

1115

Prezenta monografie s-a întocmit din sarcina Comitetului Raional P.M.R. Târgu Jiu şi a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Târgu-Jiu de un colectiv de cadre didactice format din: Pupăză Grigore, profesor la Şcoala de 8 ani Arcani, Popescu C. Ion, profesor la Şcoala de 8 ani Corneşti, Dumitrescu Ilarie, profesor la Şcoala de 8 ani Moi, Romanescu Gheorghe, profesor la Şcoala de 8 ani Rugi, Mărăşescu Ion, profesor la Şcoala de 8 ani Câlnic, între 17 iunie la 15 iulie 1964(actualmente decedaţi). Materialul în cauză, nepublicat până în prezent, ne-a fost furnizat de către prof.Dan Gr.Pupăză.

Colectivul a fost sprijinit de Cabinetul P.M.R. al Raionului Târgu Jiu, de secţiile Sfatului Popular al Raionului Târgu-Jiu şi, în special, de Comitetul pentru Cultură şi Artă al Raionului Târgu-Jiu, Secţia de Învăţământ şi Muzeul Raional Târgu-Jiu.
În alcătuirea ei, colectivul s-a călăuzit de principialitatea materialist-istorică în interpretarea fenomenelor vieţii sociale.
Prin prisma acestui principiu, a căutat să surprindă aspectul specific al acestor fenomene ce s-au desfăşurat în raionul Târgu-Jiu, privindu-le însă în dialectica desfăşurării sale încadrat în generalitatea vieţii patriei.
Timpul scurt în care a trebuit să fie terminată lucrarea n-a permis tratarea unor aspecte până la toate elementele de detaliu pe baza cărora să apară mai puternic reliefat conturul unor probleme, în special, al acelora din trecutul raionului.
Ceea ce colectivul consideră însă ca realizare pozitivă, de importanţă deosebită, în prezenta lucrare, este stabilirea elementelor jalon şi a liniilor mari ale dezvoltării istorice a raionului Târgu- Jiu, aşa cum ele au fost determinate de condiţiile vieţii materiale.
Pentru cronicarii care vor trebui să ducă pe mai departe şirul faptelor ce-şi va depăna firul în anii viitori, rămâne ca o datorie să aşeze în locurile unde noi n-am putut avea la îndemână materialul suficient, tot ceea ce va fi menit să dea mai multă claritate faptelor trecute, făcând astfel, după spusa cronicarului, „Şi cinstită şi iscusită treabă”.
15 iulie 1964.
Un moment istoric care va influenţa dezvoltarea ulterioară a satelor raionului a fost întemeierea, de către călugărul Nicodim, în vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1372), a Mânăstirii Tismana, la 35 de km, la vest de Târgu-Jiu. Aceasta va face ca mai târziu satele raionului să se dezvolte sub trei aspecte caracteristice:
a) sate moşneneşti în luptă continuă pentru a-şi păstra libertatea şi moşia;
b) sate de iobagi pe moşiile boiereşti;
c) sate de iobagi pe moşiile boiereşti, clăcaşii de mai târziu în limbajul vremii.
Prin danii şi înzestrări domneşti, Mânăstirea Tismana ajunge una din cele mai bogate mânăstiri din ţară, având în stăpânirea sa multe din averile satelor din raion, şi călugării de aici prin schituri ca: acele de la Strâmba, Moi, Lainici etc. îşi întind stăpânirea asupra multor sate, care, din sate moşneneşti, devin sate de clăcaşi. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea se accentuează şerbia şi prin procesele de sărăcire a moşnenilor, nevoiţi să vândă „moşia şi vadul de moară” altor moşneni înstăriţi sau unor boieri.
În cursul secolelor al XV-lea şi al XVII-lea, sub presiunea continuă a mânăstirilor şi boierilor, are loc procesul de risipire a multora din sate şi schimbări de nume primind pe acela al cumpărătorului şi al stăpânitorilor. Aşa au dispărut sate ca: Slătioara – din Corneşti, Spineni, situate, respectiv, la sud-est şi vest de Runcul de azi.
Dezvoltarea satelor se produce în plină orânduire feudală, începând de prin secolele al XV-lea şi al XVI-lea, aşa cum arată documentele publicate de Alexandru Ştefulescu în colecţia „Documente slavo-române” şi „Gorjul istoric şi pitoresc”.
Aceste documente arată că existau mari feude ale unor boieri ca Buzeştii, despre care tradiţia spune că aveau o moşie care mergea de la Tismana până la Vâlcea, tot pe sub munte. Documentele par să confirme dinplin acest lucru confirmând stăpânirea Buzeştilor din satele de sub munte. În secolul al XVI-lea această mare familie originară de pe aceste meleaguri stăpânea în acel timp circa 300 de sate în toată Ţara Românească, fapt care dovedeşte procesul de feudalizare din acele vremuri. În jurul anilor 1589-1599, un boier, prieten al lui Mihai-Viteazul, Schileru, a întemeiat comuna Schela în ţinut muntos şi se păstrează până azi tradiţia unei poieni amintitoare a popasului făcut de Mihai-Viteazul pe aceste meleaguri, poiana cu numele de Poiana lui Mihai.
Văile apelor şi configuraţia geografică a raionului au uşurat invaziile turceşti până în satele de sub munte. Pe teritoriul comunei Peştişani s-au găsit urme ale luptelor dintre austrieci şi turci. În perioada secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, când are loc înflorirea economică a multor biserici şi mânăstiri, urmată de o fărâmiţare a marii boierii localnice, are loc o înflorire a comerţului, în special, a comerţului cu porci, care erau duşi până la Viena şi Buda, trecându-o peste munte, prin pasul Vulcanului, al Gurenilor şi altele.
Caracteristic orânduirii feudale, în raionul nostru, este faptul că nucleele de sate moşneneşti rămase uneori adevărate insule în încercuirea feudală duc o luptă energică pentru păstrarea moşiei şi libertăţii lor, în faţa tendinţelor tot mai accentuat hrăpăreţe ale mânăstirilor şi boierilor. Documentele arată procese purtate zeci de ani la Divanul Craiovei sau chiar la Divanul Domnesc din Bucureşti, aşa cum au purtat moşnenii de pe valea Jaleşului, conduşi de moşii-mari sau moşii-mici ai lor. O formă puternică a luptei de clasă în această perioadă, în afară de procese, de fuga de pe moşii a iobagilor şi a clăcaşilor, a fost şi haiducia puternic atestată în creaţiile populare locale. Ceea ce este interesant în lupta haiducească din raionul Târgu-Jiu este solidaritatea dintre haiduci în lupta cu exploatatorii, întâlnindu-se în luptă, aşa cum arată cântecele populare:
… Corbeanu de la Bârseşti,
Pătlăgică din Băleşti
Budibel din Găvăneşti
Apoi cică mai erau
Manole din Rasova,
Mai era şi Piţigoi
De făcea dintr-un pol doi,
sau balada „Zbancă”, a cărui ceată acţiona din pădurile Stolojanilor pe sub munte până la Cerneţi. Alt haiduc, „Radu cu opinci”, este găsit în cântecele satelor din sud ale raionului, de la Moi până la Capul Dealului şi în satele din dreapta Jiului.
Centrul de schimb pentru satele raionului Târgu-Jiu a rămas în permanenţă oraşul Târgu-Jiu, unde se dezvoltaseră meşteşugurile şi negoţul şi mai târziu şcolile.
Oraşul Târgu-Jiu se găseşte menţionat în documente încă din jurul anului 1420, iar din anul 1527 a primit numele de oraş din cauza dezvoltării comerciale.
În secolul al XVII-lea, pe teritoriul lui, au fost lupte între boierimea autohtonă şi boierimea levantină, iar, în anul 1739, s-au dat lupte mari între trupele austriece, care ocupaseră Târgu-Jiu, şi cele turceşti.
Anul 1821 este redat cu multe documente şi tradiţii din viaţa oraşului Târgu-Jiu şi a localităţilor de la satul Vladimir până la satele Cloşanilor, prin numele lui Tudor Vladimirescu.
Lîngă casa boierului Moangă, situată pe locul unde e azi în oraşul Târgu Jiu, se află statuia lui Tudor Vladimirescu. Aici, Tudor a făcut primul popas în drumul spre Padeş.
În satul Corneşti se păstrează, ca document istoric, casa lui Vasile Cercel de azi, unde, de asemenea, Tudor a avut un popas pentru întâlnirea cu pandurii veniţi din satele vecine până la Strâmba.
Se păstrează şi azi numele de „Drumul lui Tudor”, care merge peste dealul Câmpofenilor şi Brădicenilor, spre Tismana. Prin părţile de sud ale raionului circulă balada locală care arată scopul mişcării lui Tudor şi ataşamentul ţărănimii gorjene faţă de mişcarea revoluţionară a acestui om:
„Şi iar verde ca aluna
Şi s-aude încă una,
Că Tudor din Vladimir,
Cu pistoale la chimir,
Nu te lasă să dai bir!
Că-i gorjanul voinicel,
A strâns pandurii cu el,
Şi-a pornit-o la război
Şi cu puşti şi cu drapel
Cu pandurii după el,
A pornit Tudor război
Şi-a băgat spaima-n ciocoi …”
La anul 1848, în cuprinsul raionului, au avut loc mişcări şi demonstraţii în favoarea revoluţiei conduse de fruntaşi de seamă, partizani direcţi ai lui Nicolae Bălcescu cum au fost generalii: Cristian Tell, Gheorghe Magheru şi cărturarul revoluţionar Pleşoianu. Din Târgu-Jiu, adepţi zeloşi ai revoluţiei au fost profesorul C. Stanciovici şi învăţătorul D.C. Frumuşanu.
Reformele lui Cuza-Vodă din anul 1864 au avut urmări adânci în viaţa satelor raionului, clăcaşii primind pământ în condiţiile cunoscute. Ceea ce e deosebit este faptul că împroprietărirea de la anul 1864 din raionul Târgu-Jiu, n-a putut satisface nici pe departe setea de pământ manifestată secole întregi de exploataţii feudalo-mânăstireşti şi accentuată cu jafurile şi cotropirea otomană.
Intensificarea pătrunderii relaţiilor capitaliste în lumea satelor are urmări deosebite în viaţa raionului. Ca fenomen specific este emigrarea din sate spre centrele comerciale şi industriale şi, în unele comune, plecarea pe drumul de miraj – după anul 1900 – în ţările Americii şi întoarcerea dezamăgiţilor mai săraci decât plecaseră.
Acum nu se mai sparg satele, iar ţăranii nu mai fug însoţiţi de întreaga familie, acum fug numai bărbaţii, rămânând să facă faţă greutăţilor femeile, muncite şi îmbătrânite de timpuri. Cauza o constituie faptul că marea masă a ţărănimii muncitoare era posesoarea unui petic de pământ sărac, fără vite de muncă şi unelte, apăsate de impozite excesive, istovite de clăci şi de dijme boiereşti care continuă şi de data aceasta, exploatată de chiaburime şi cămătari apăruţi, ca urmare a dezvoltării orânduirii capitaliste, nu mai puteau face faţă vieţii.
Aproape jumătate din numărul bărbaţilor capabili de muncă la sate luau drumul marilor oraşe ale ţării, mai ales Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Giurgiu, în căutare de lucru. Fiind lipsiţi de o calificare profesională şi în majoritatea cazurilor neştiutori de carte, rătăceau zile întregi în căutare de lucru, ajungând în cel mai bun caz vânzători ambulanţi, hamali, sau măturători de stradă. Olteanul cu cobiliţe în spate, desculţ şi murdar, colindând pe străzile oraşelor, dormind prin ganguri sau sub podurile Dâmboviţei, constituie tabloul înfiorător al mizeriei în care-l aduseseră relaţiile capitaliste pătrunse în agricultură.
Sate întregi din fostul judeţ Gorj, cum era cazul satelor Godineşti, Ciuperceni, Arcani, Stolojani etc. rămâneau depopulate de bărbaţii capabili de muncă, gospodăriile se ruinau, pământurile nelucrate se înţeleneau.
Unii se încumetau să plece chiar în ţările de peste ocean. O statistică din Arcani arată că numai între anii 1911-1914, pleacă în America 21 de cetăţeni, unii s-au întors dezamăgiţi, alţii au pierit neştiuţi de nimeni.
Mişcările ţărăneşti din anul 1907 petrecute în ţară au avut răsunet mai ales în partea de sud şi de mijloc a raionului Târgu-Jiu, linia de nord a mişcărilor limitându-se la şoseaua Târgu-Jiu – Turnu Severin cu satele Corneşti, Băleşti, Bălăneşti, linie pe care se trimisese Regimentul 32 Ialomiţa, care să împiedice orice mişcare a ţărănimii. S-a caracterizat înfrângerea acestei mişcări prin arestarea celor presupuşi ca instigatori din rândul ţăranilor şi a unor dascăli. În sud, preoţii au fost folosiţi pentru liniştirea spiritelor pe baza religiei. În afară de măsura de a cere cu disperare armata, aşa cum arată rapoartele prefecturii din acea vreme, se iau măsuri pe plan local pentru a preveni mişcările. Asemenea măsuri sunt evidente în ordinele date de Revizoratul Şcolar al judeţului Gorj.
Astfel, sunt Ordinele nr. 508 din 18 martie 1907 al Revizoratului Gorj şi Adresa nr. 1262 din 10 septembrie 1907, pe care le redăm mai jos.
(Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here