HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În ziua de 10 iulie 2022, în Duminica a 4-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit Biserica «Sfântul Mare Muc. Dimitrie – izvorâtorul de mir» din Parohia Corneşti, comuna Băleşti, judeţul Gorj, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi din rândul cărora au făcut parte Părintele protopop Ionel Câmpeanu, Părintele Protopop Iulian Mărgineanu, iar, dintre părinţii slujitori de altar amintim preoţii: prof. Vătafu Ştefan, directorul Liceului Teologic din Târgu-Jiu, Bonea Florin de la Craiova, Lascu Iulian, Parohia «Sf. Cuv. Nicodim», Codoban Cristian, Parohia Corneşti, Bistreanu Dorin, Parohia Ceauru, Amzucu Ilie, Parohia Urdarii de Jos, Cheznoiu Cătălin, Parohia Calopăru, Chivulescu Flavius Nicolae, Biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» Târgu-Jiu, Buzuloiu Vasile, Parohia Teleşti, Spineanu Adrian, Parohia Băleşti, Dolofan Gh. Paul, care au înaălţat cântări şi slavă Bunului Dumnezeu, în prezenţa unui număr mare de credincioşi din localitate şi din judeţ! În cadrul slujbei a fost hirotonit preot Părintele prof. Mărgineanu Iulian jr. în Parohia Petreşti, comuna Săuleşti iar, ipodiaconul Bădescu Lucian a fost hirotonit deacon la Biserica «Sf. Ier. Nicolae», Amaradia, Craiova. La sfârşitul oficierii Sfintei Liturghii au fost acordate gramate chiriarhale de mulţumire următoarelor persoane: Domnul Meleca Ion, epitropul Parohiei Corneşti, preacucernicul Părinte Dolofan Gheorghe Paul, Preot Chivulescu Flavius Nicolae, dl primar Ungureanu Mădălin, Paicu Aristică, Stolojanu Cătălin Ion, Ceauşu Emanoil, Stoica Virgil şi familiei Becheanu Nicolae şi Elena.
,,Ce mare onoare este pentru un sat, ca în mijlocul său să aibă un «palat» ridicat pentru Împăratul lumii, pentru Dumnezeu”!
În cuvântul adresat celor prezenţi, Părintele Protopop al protopopiatului Târgu-Jiu sud, Pr. Ionel Câmpeanu a spus printre altele: ,,În această zi de 10 iulie 2022, credincioşii din Parohia Corneşti trăiesc o zi de aleasă bucurie duhovnucească! Acest moment important din viaţa Parohiei Corneşti este posibil prin strădania enoriaşilor în frunte cu epitropul parohiei, care împreună cu părinţii slujitori au edificat această biserică”! În final a fost subliniată bucuria de a avea în mijlocul credincioşilor pe IPS Părinte acad dr. Irineu, pentru ca biserica cea nouă să fie încununată în hainele sfinţeniei. Dincolo de emoţiile inerente, pentru acurateţea cuvântului adresat celor prezenţi, redăm cu lux de amănunte cele spuse de către Părintele paroh al noului sfânt lăcaş, Pr. Codoban Cristian: ,,Iată că s- a împlinit vremea, iar, astăzi este timpul împlinirilor şi al desăvârşirilor, pentru că am ajuns până la capăt, iar, acest «capăt» este reprezentat de slujba sfinţirii bisericii noastre! Dar, el este şi un timp al desăvârşirilor, pentru că, dacă omul nu s-ar osteni în această lume ca să-şi pună «pecetea», lucrul său rămâne ceva nedurabil! Să mărturisim că ne bucurăm, că suntem împreună într-o astfel de zi atât de frumoasă şi atât de plină de o încărcătură duhovnicească! Ce mare onoare este pentru un sat, ca în mijlocul său să aibă un «palat» ridicat pentru Împăratul lumii, pentru Dumnezeu! V-aţi învrednicit, iar, în acest fel, mă refer la toţi locuitorii acestui sat, dar, şi la toţi cei care ne-au fost alături, ca domnul primar, Consiliul judeţean, care ne-au sprijinit ca să ridicăm acest sfânt lăcaş în care, oricând, Îl vom găsi pe Dumnezeu şi să-L chemăm pe Împăratul cerului şi al pământului! Ca să ridicaţi acest sfânt lăcaş al lui Dumnezeu, poate aţi ieşit, nu numai din prisosul dumneavoastră, ci, chiar şi din puţinul pe care l-aţi avut! Această jertfă arată în chip strălucit sufletele dumneavostră care sunt pline de credinţă şi de dragoste de Dumnezeu! În sfânta biserică vom avea o «poartă» prin care putem vedea Lumina lui Dumnezeu, de la care primim darul atotsfinţitor şi ajutător! Aceasta este «casa» sufletului nostru, biserica este Casa rugăciunii şi a tuturor mângâierilor peste «corabia» mântuirii care ne va călăuzi prin încercările acestei vieţi, până la limanurile vieţii celei veşnice! Sărbătorim această sfântă ctitorie şi vă fericim pe dumneavoastră, care sunteţi de-a pururea pomeniţi ctitorii acestui sfânt lăcaş, pentru care Îl rugăm pe Dumnezeu să vă trimită toate binecuvântările şi fericirile cele veşnice ca unor fii vrednici de răsplata Sa, Amin”! Trebuie să recunosc faptul că am ascultat unul dintre cele mai frumoase mărturisiri ale unui preot de altar, care în final şi-a arătat recunoştinţa faţă de Vlădica şi i-a dăruit cu smerenie o icoană a Maicii Domnului, pe care la rândul său, Înaltul Ierarh al Olteniei a aşezat-o în altarul bisericii sfinţite în această minunată zi de iulie! Sobru şi cu multă decenţă, Primarul comunei Băleşti, domnul Ungureanu Mădălin s-a dovedit un orator plin de elocinţă, atunci când a spus: ,,Înaltpreasfinţia sa, Preafericitul Părinte Irineu, cu care astăzi ne bucurăm să fim împreună şi pot spune că suntem onoraţi de prezenţa Înaltpreasfinţiei sale, aici, alături de noi, ca să dăm viaţă acestui sfânt lăcaş, pentru care cetăţeanul Meleca venea în biroul meu şi cerea sprijin, ca şi o implicare totală din partea autorităţii locale, pentru sfinţirea acestui sfânt lăcaş! Asigur în continuare sfânta biserică şi Mitropolia Olteniei că pe raza comunei Băleşti, lăcaşele sfinte vor primi sprijin şi o atenţie permanentă din partea noastră! Să ne dea Dumnezeu sănătate, viaţă lungă şi să luăm exemplul demn de urmat al oamenilor care s-au implicat ca să finalizeze acest lăcaş sfânt! Felicităm din inimă edilul comunei Băleşti pentru vestea minunată pe care ne-a dezvăluit-o în spusele sale şi îi dorim ca în continuare să fie la fel de ataşat şi mult mai aproape de locuitorii din apropierea Municipiului Târgu-Jiu!
,,Noi simţim prezenţa Lui Dumnezeu, care este Creatorul tuturor, al luminii al aerului, al apei şi al văzduhului”!
Din resorturile nebănuite ale teologiei dogmatice, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, adresându-se slujitorilor bisericii şi reprezentanţilor autorităţii publice locale a pornit de la faptul că toate slujbele care se săvârșesc în lăcașul de cult sfințit sunt luminate de prezența harică a lui Iisus Hristos, Întemeietorul și Capul Bisericii, Cel ce a făgăduit: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, voi fi și Eu în mijlocul lor” (cf. Matei 18, 20). Prin prezenţa în biserica sfințită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participare la sfintele slujbe și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, toţi credincioșii ortodocși se sfințesc și se luminează, pentru a sfinți apoi timpul și locul în care trăiesc, poate şi ca o pregătire pentru a fi primiți în lăcașurile Împărăţiei cerului! Biserica nou sfințită devine «Casa lui Dumnezeu» sau «Casa Preasfintei Treimi», deoarece în ea vin și se sfințesc credincioșii botezați în numele Preasfintei Treimi. În acest sens, către sfârșitul slujbei de sfințire se cântă: «Această Casă, Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre», ca un semn că Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai solemn și mai receptiv este prezent acolo unde este căutat, adică, în biserică, în Casa închinată Lui prin sfințire, în care El vede, ascultă și binecuvintează pe cei care Îl cheamă în rugăciune comună și împlinesc voia Lui! Desigur, un comentariu nu poate fi mai valoros şi mai edicator ca însuşi cuvântul de învăţătură duhovnicească al Înaltului Ierarh, de aceea, apreciind eforturile depuse pentru zidirea bisericii din Corneşti, Mitropolitul Olteniei a început prin a spune: ,,După cum greutatea construirii unei biserici este destul de mare, la fel de mare sau poate şi mai mult înseamnă bucuria de a vedea-o sfinţită, pentru că o asemenea sfinţire şi o asemenea rugăciune la Sfânta Liturghie omul o prinde poate o dată în viaţă, sau, poate vin generaţii după noi care nu au această posibilitate! Pentru că Bunul Dumnezeu ne-a ajutat ca să realizăm această sfântă biserică, în acest cimitir, pentru satul acesta, dovedeşte faptul că El primeşte această jertfă şi ne ajută ca să o ducem la bun sfârşit! Dumnezeu ne ajută să facem rugăciunea noastră pentru noi şi pentru cei care îşi duc somnul de veci aici în cimitir. Biserica este, atât a celor vii, cât şi a celor morţi! A celor vii, pentru că Îl cinstim pe Dumnezeu şi Îl rugăm întotdeauna să ne ajute! De aceea, avem rugăciuni de cerere, rugăciuni de mulţumire şi rugăciuni de preamărire a Lui Dumnezeu! Astăzi, de pildă, le-am săvârşit pe toate aceste rugăciuni, de cerere, ca să vină Preasfântul Duh şi să sfinţească biserica aceasta, ca să ne sfinţească pe toţi! De aceea, ne rugăm cu mâinile ridicate la cer, ca Bunul Dumnezeu să reverse peste toţi duhul, peste toate cele ale noastre de acasă! Rugăcinui de mulţumire, pentru că suntem recunoscători Bunului Dumnezeu, pentru că, fără ajutorul Său, n-am fi putu face acest lucru, pentru că spune Mântuitorul Hristos: «Fără de mine, nu puteţi face nimic!», iar, dacă ne uităm în jurul nostru, la fiinţa noastră, constatăm că puterea pe care o avem, nu este nici de la mâncare, nici din băutură, ci, este darul Lui Dumnezeu! Sunt şi alţi oameni, de vârste diferite, care, chiar dacă mânâncă la fel ca noi, totuşi, nu au putere, ceea ce înseamnă că Preamilostivul Dumnezeu ne dă această putere, pentru care trebuie să-I mulţumim întotdeauna! În fine, Îl preamărim pe Dumnezeu, pentru că El este Cel care sălăşluieşte în Casa Sa, adică, în biserică! Aşa cum ne spune Sfânta Scriptură, «Casa Tatălui meu, casă de rugăciune se va chema!». Rugăciunea de preamărire este prilejul de întâlnire a Lui Dumnezeu cu sfinţii Săi şi cu noi înşine! Astăzi, chiar dacă nu L-am văzut cu ochii noştri pe Dumnezeu, El este prezent în viaţa noastră, pentru că, aşa cum nici aerul nu l-am văzut, dar, l-am simţit! Şi lumina L-a făcut să apară în faţa noastră, pentru că o simţim cu adevărat! Noi simţim prezenţa Lui Dumnezeu, care este Creatorul tuturor, al luminii al aerului, al apei şi al văzduhului! Rugăciunea noastră se înalţă la Tatăl ceresc, pentru această jertfă, pentru această osteneală a dumneavoastră şi pentru cei care v-aţi rugat”! (VA URMA)
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA