Aşa cum am precizat în prima parte a materialului, în ziua de 9 octombrie 2022, în Duminica a 20-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul «Sf. Proroc Ilie Tesviteanul» din Parohia Gornăcel, comuna Schela, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, după care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi, aşa că în cea de-a doua parte a prezentării noastre, ne referim la cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească prin care Mitropolitul Olteniei a desluşit conţinutul Pericopei Evanghelice despre învierea fiului văduvei din Nain, o adevărată prelegere dogmatică despre avatarurile vieţii noastre pământeşti, despre venirea inevitabilă a morţii pământeşti şi despre minunea învierii fiecăruia dintre noi, după modelul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Merită aprecieri şi mulţumiri, strădania organizatorilor de a oferi credincioşilor prezenţi la slujbă pachete din partea unor persoane cu inimă largă şi cu suflet dăruitor, aşa cum au fost I.I. Roşoga Gh. şi ospitaliera gazdă, domnul fermier Popescu Vasile. Acum, redăm în totalitate şi această a doua parte a cuvântului de învăţătură Arhierească, păstrând convingerea că orice comentariu este de prisos, deoarece fiecare cuvânt al Mitropolitului Olteniei lasă un loc binevenit de meditaţie profundă a fiecăruia dintre noi, cei atât de frământaţi şi uneori puternic marcaţi de problemele cotidiene ale grijilor vieţii!
,,Moartea este legată de viaţa noastră, pentru că omul se naşte şi apoi trebuie să moară, pentru ca să meargă în Împărăţia Lui Dumnezeu”!
Aşadar, după ce am văzut că în biserică dobândim învăţătura sfântă, legată de faptul că noi ne pregătim în lumea aceasta, ca să ajungem la sfârşitul vieţii noastre în Împărăţia cerurilor, îmbrăcaţi în lumina dumnezeiască, iar acolo, Tatăl ceresc să ne sălăşluiască în fericirea veşnică, aceea care este în ceruri, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a pornit de la faptul că: ,,Lucrul acesta îl vedem, fraţilor şi surorilor, din Evnghelia de astăzi, unde s-a citit 
despre o minue a Mântuitorului Iisus Hristos, care împreună cu Sfinţii Apostoli trecea printr-un sat din Iudeea cu numele de Nain! Acolo a auzit zgomot mare şi plânsete multe, astfel că S-a apropiat Domnul împreună cu Sfinţii Apostoli şi a constatat că duceau un mort la groapă, copilul unei femei văduve care plângea nemângâiată de nimeni! Dar, cine nu se întristează, văzând un asemenea convoi, pentru că sunt oameni care suferă, care plâng şi care sunt întristaţi de o asemenea întâmplare! Ei, bine, Mântuitorul Hristos se apropie de mulţime şi merge direct la sicriul în care se afla fiul femeii văduve, adresându-se direct mamei: ,,Nu mai plânge”! Pentru că spune Sf. Evanghelist Luca: «plângea fără mângâiere», fiindcă era singurul copil al acestei femei văduve. Evident, că înainte de moartea acestui copil, ea l-a îngropat şi pe soţul ei! Iar, acum, îl ducea la groapă şi pe copilul ei, singura mângâiere şi singurul sprijin al unei fiinţe atât de nefericite şi atât de lovite de viaţă! Deci, Mântuitorul S-a atins de sicriu şi a spus: ,,Tinere, scoală-te”, iar, tânărul s-a sculat, a început să vorbească şi l-a dat mamei sale. Toată lumea a rămas uimită şi înfricoşată de această minune! Cine nu s-ar înfricoşa de un asemenea lucru, pentru că moartea este ceva care ne înspăimântă şi nu putem să ne ferim de moarte sau să ne ascundem de ea! Moartea este legată de viaţa noastră, pentru că omul se naşte şi apoi trebuie să moară, pentru ca să meargă în Împărăţia Lui Dumnezeu! Deci, oamenii de atunci erau înfricoşaţi de moarte, dar, de data aceasta, şi înspăimântaţi de înviere! Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos era asemenea nouă, ca toţi oamenii, dar, El era şi Dumnezeu, «îmbrăcat în haină» omenească! Deci, era om ca şi noi, însă, Dumnezeu mai presus de puterea noastră omenească! De aceea, El a putut să poruncească sufletului să intre în trup, copilul să vorbească şi să fie dat mamei sale! Acest moment i-a tulburat pe mulţi, dar, în acelaşi timp, i-a şi încurajat pentru că singurul care poate să învie morţii este Dumnezeu! Aşa cum Marta, sora lui Lazăr, spunea că toate vor fi la învierea cea de obşte, iar, Domnul a spus: ,,Eu sunt Învierea şi viaţa”, deci, El este Învierea şi viaţa! El a venit printre noi ca să învieze, şi aşa cum spune, Acatistul, Cel ce a înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre! Deci, Domnul a poruncit ca să intre sufletul în trup! Însă, ce-i lipsea acestui tânăr, când se afla în cosciug? Îi lipsea sufletul! Deci, sufletul nu mai era în trup, ceea ce înseamnă că noi, dacă suntem vii şi mergem pe picioarele noastre, înseamnă că avem suflet în noi, iar, atunci când ne cheamă, sufletul merge la Dumnezeu Care ni l-a dat, iar, trupul este îngropat în mormânt! Trupul se descompune şi rămâne în mormânt – oase goale! Ei, bine, frumuseţea, înţelepciunea, faptul că suntem vii se datorează sufletului nostru! El este acela care face ca înfăţişarea noastră, trupul nostru, să fie aşa cum îl vedem noi! Şi ne bucurăm de cei din jurul nostru pentru că au sufletele în ei! După ce sufletul este chemat la Dumnezeu, această formă a trupului nostru este desfăcută în pământul din care a fost alcătuit! Prin urmare, omul moare cu de-a binelea, atunci când este îngropat în mormânt? 
Nu, pentru că moare numai trupul! Deci, numai trupul moare în pământul din care a fost alcătuit! Iar, sufletul rămâne viu, nu putrezeşte, şi pentru aceasta facem pomenire strămoşilor, pentru că nu ne rugăm la morminte goale, dar, pline de oase, ci, ne rugăm la Dumnezeu ca să poarte de grijă la sufletele noastre, pentru că sufletele sunt înaintea Lui Dumnezeu! Că mai sunt unii pocăiţi care spun că, dacă faci pomană, îi dai să mănânce mortului! Sunt nişte tâmpiţi! Faci pentru sufletul celui care a murit şi care este la Dumnezeu”, a subliniat Înaltul Ierarh!
,,Am avut bucuria ca să vedem sfinţită biserica dumneavoastră, după şaizeci şi şase de ani de când înaintaşul nostru, Mitropolitul Firmilian a sfinţit această biserică în timpul Părintelui Grigorie”!
În partea finală a cuvântului de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat faptul că: ,,Tânărul din Evanghelie ne confirmă învăţătura noastră ortodoxă, că noi ne rugăm pentru sufletele celor care au murit, ale răposaţilor noştri, iar ei primesc, prin milostenia pe care o facem, adică, fapta bună pe care o facem! Atunci când dăm de mâncare cuiva, se primeşte la Dumnezeu această faptă bună care nu înseamnă altceva decât rodul iubirii noastre! Pomana este rodul iubirii noastre, că dacă îi dau cuiva de mâncare, nu înseamnă că mortul mănâncă, ci, fac o faptă bună din dragoste pentru cel care a murit, ca un semn că Îl iubim pe Dumnezeu, iar, Dumnezeu primeşte această dragoste a noastră şi îl ridică pe acela care a murit în lumea drepţilor! Dumnezeu vrea să facă pentru noi o legătură cu cei de dincolo, prin faptul că ne rugăm în sfânta biserică, şi numai nouă, celor vii, ni s-a dat această posibilitate ca să ne rugăm pentru cei morţi, care nu se mai pot ruga dincolo, ci, aşteaptă de la noi, cei vii, ca să ne rugăm, aşa cum vedem din minunea învierii fiului văduvei din Nain, iar, Cel care l-a înviat este Mântuitorul Iisus Hristos! Iată cum, în acest fel, Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeul milei şi al iubirii de oameni! El este prezent lângă suferinţa noastră, prezent lângă această femeie îndurerată că i-a murit copilul. Atunci când suntem supăraţi, mâhniţi, când plângem, Cel care este prezent lângă noi şi ne mângâie este Însuşi Dumnezeu, Care este permanent în ajutorul nostru şi este în viaţa noastră, că ori de câte ori Îl rugăm, El ne ajută şi vine să-Şi arate felul Său de a ne mângâia, care este cu totul deosebit faţă de ceea ce ne fac oamenii, prietenii noştri! Tânărul din Evanghelie este un exemplu de înviere! Că Domnul l-a înviat pe fiul văduvei din Nain, a înviat-o pe fiica lui Iair, l-a înviat pe Lazăr, iar, în ultima parte a vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul Iisus Hristos, El Însuşi a înviat din morţi, cu puterea Sa! Şi El este deasupra tuturor! Dacă asemenea învieri le-a făcut Dumnezeu pe pământ, în Vechiul Testament, dar, şi în Noul Testament, ei, bine, singura înviere pe care a făcut-o cu propria Sa putere este atunci când 
El a Înviat din morţi! Toate celelalte învieri sunt premergătoare şi ne arată cum va învia, făcându-se începătură celor adormiţi! Faptul că Mântuitorul Hristos a înviat din morţi, ne certifică, ne adevereşte că şi noi vom învia! El ne va învia şi pe noi, pentru ca să luăm răsplată pentru faptele noastre până la sfârşitul vieţii, până la sfârşitul lumii, când El va veni cu Slavă ca să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit! Aceste cuvinte le avem în «Crezul» nostru! Astfel, noi mărturisim toate faptele bune pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, inclusiv învierea! Deci, la sfârşitul lumii, vom învia, când Dumnezeu doreşte să realcătuiască întocmai chipul nostru! Deci, refacerea, astfel ca împreună cu sufletul să fie şi trupul! Deci, acest trup muritor din groapă se va reface, dar, nu ca un trup stricăcios, cum este al nostru, plin de boală şi suferinţă, ci, va fi un trup preamărit, aşa cum este şi trupul Domnului! Deci, Mântuitorul Hristos înviază cu puterea Sa şi ne arată că nu mai este supus nici zidurilor şi nici mâncării! El Însuşi este deasupra tuturor, aşa cum vom fi şi noi la sfârşitul veacurilor, aşa cum ne spune şi Sf. Ap Pavel: «Se seamănă întru stricăciune, adică, aşa cum suntem, dar, înviază întru Slavă!» (Capit. 15 Corinteni). Aşadar, se seamănă trup pământesc şi înviază trup ceresc! Este imaginea pe care Evanghelia ne-o dă atât de complex, atât de profund pentru înţelegerea noastră, că Mântuitorul Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, aşa cum suntem noi! Ultima parte a Evangheliei de astăzi este o exclamaţie: «Cu adevărat, mare este Dumnezeu!», Cel Care a preamărit pe Fiul Său şi S-a arătat în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi! Dumnezeu a venit la noi şi ne-a binecuvântat cu Binecuvântare cerească, pentru ca noi să fim permanent ai Săi, prin fapte bune! Chiar dacă suferim durerea morţii, atât a noastră, cât şi a celor de lângă noi, Dumnezeu este Acela care va şterge toată lacrima şi toată suferinţa la sfârşitul veacurilor! În concluzie, astăzi, am avut bucuria ca să vedem sfinţită biserica dumneavoastră, după şaizeci şi şase de ani de când înaintaşul nostru, Mitropolitul Firmilian a sfinţit această biserică în timpul Părintelui Grigorie! Ne rugăm pentru strămoşii noştri şi ne-om ruga şi pentru cei care au contribuit la înfrumuseţarea acestei sfinte biserici, locaşul Lui Dumnezeu! Vă felicităm pentru ceea ce aţi făcut, pe preotul dumneavoastră, pe toţi vă felicităm, şi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească însutit şi înmiit pentru tot ceea ce aţi făcut! Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă dăruiască sănătate şi multă bucurie! Amin”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
