În Pericopa Evanghelică a Duminicii a treia după Înviere, numită şi „Duminica femeilor Mironosiţe”, se face pomenirea femeilor purtătoare de mir de mare preţ, care s-au dus ca să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale, cele considerate adevăraţi dascăli ai Bisericii, nu atât prin învăţătura lor teologică, întrucât ea nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima legătura de credinţă şi curaj, de smerenie şi de preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi Înviat, înălţat la viaţa cerească, la viaţa veşnică, la viaţa fără de moarte şi fără de stricăciune, care au cuprins picioarele Domnului şi au plâns de bucurie, iar sufletele lor s-au umplut de pace!
Sfinţii Părinţi ai Bisericii apreciază că în timp ce ucenicii Apostoli erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, făcându-se referire la Maria Magdalena, din care Domnul scosese 7 draci, poate cea mai înflăcărată în credinţă, atât în timpul acela, cât şi după aceea, mergând după Învierea Domnului până la Roma, la Cezarul Tiberius, căruia i-a relatat despre toată judecata nedreaptă pe care I se făcuse Lui Iisus şi cum L-au răstignit, iar tot ea, cu puterea Domnului Hristos, a vindecat pe împăratul Tiberius la un ochi, iar acesta, drept mulţumire, a trimis ostaşi să aducă legaţi la Roma pe toţi cei vinovaţi, care şi-au luat pedeapsa meritată. După aceea propovăduind cu înflăcărare şi răspândind credinţa peste tot pe unde mergea, Maria Magdalena a murit în Efes, fiind îngropată de Sfântul Evanghelist Ioan. Salomeea, a doua mironosiţă, era fata Sfântului Iosif, logodnicul Maicii Domnului, care era căsătorită cu Zevedei, tatăl lui Ioan Evanghelistul şi al lui Iacob. A treia mironosiţă era Ioana, femeia lui Husa, care a fost econom în palatul lui Irod împăratul, a patra şi a cincea mironosiţă erau Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa era a şasea mironosiţă, iar Suzana era cea de-a şaptea, singura soră a marelui învăţat Gamalieil, tânără, înţeleaptă şi frumoasă, care a cunoscut pe Domnul Hristos în apropierea Patimilor Sale. Să amintim că toate aceste femei au fost martore la suferinţele Lui Iisus, la îngroparea Lui şi apoi la Învierea Lui din mormânt, pentru că au lucrat cu mare râvnă pentru Domnul de la începutul propovăduirii Lui.
Minunate sunt faptele lor!
Ele mergeau cu o zi două înainte la locul unde trebuia să vină Domnul şi pregăteau cele ce trebuiau pentru masă, gătind şi servind pe Domnul şi ucenicii Săi. Tot timpul activităţii Domnului, au lucrat sfintele femei, ele dovedind şi un curaj deosebit în timpul Sfintelor Patimi. De aceea, Sfinţii Părinţi le-au aşezat în rândul apostolilor, întocmai cu apostolii.
Ele au ieşit din mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă şi nu au spus nimănui nimic, dar, pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat, semn că dragostea lor, preţuirea lor, curajul lor şi credinţa lor că El a înviat au fost răsplătite cu bucuria de¬a se întâlni cu Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi, confirmându-se ceea ce îngerul le-a spus, şi anume Evanghelia Învierii sau vestea cea bună a Învierii: „Nu este aici. A înviat”, „Bucuraţi-vă, nu vă temeţi”, iar ele s-au închinat Lui până la pământ şi au cuprins picioarele Lui. Iată, câtă bărbăție și credință, câtă tărie și îndrăzneală la aceste femei, pentru că în vreme ce bărbații stau ascunși, ele aleargă la mormânt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintâi mormântul gol de Viață și văd giulgiurile așezate alături şi nu se tem de întunericul nopții, nici de ostașii care străjuiau mormântul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus, să ungă și să sărute sfântul Lui trup, iar prin aceasta, femeile mironosițe sunt cele dintâi, și cele mai vrednice martore ale răstignirii, morții, îngropării și învierii Domnului.
Ele sunt candele ale credinţei dreptmăritoare!
Ele sunt primele care vestesc apostolilor și lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul și iadul au fost biruite și raiul s-a deschis. Femeile mironosiţe reprezintă puterea credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire mai mare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele reprezintă credinţa Bisericii care îşi pune mai mult nădejdea în ajutorul dumnezeiesc decât în ajutorul omenesc, de aceea, se cuvine ca în această zi a „Duminicii Femeilor Mironosiţe”, să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Apostolilor până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos.
Aşadar, ca femei credincioase, ele reprezintă deodată mamele din familii şi maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă şi pe femeile care arată milă faţă de cei îndoliaţi, faţă de cei întristaţi, faţă de cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii.
Există, în acest sens, o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinței, sufletul familiei!
Prof. Vasile Gogonea
