Mâncărurile noastre capătă un alt gust, o altă aromă, chiar şi culoare dacă adăugăm diferite tipuri de condimente. Însă ele nu au valoare nutritivă. Aşadar, foloseşte din plin diferite mirodenii, nu îngraşă !
Mirodeniile s-au descoperit din timpuri străvechi şi de atunci s-au folosit tot mai mult. Anumiţi cercetători arheologi spun că aceste condimente s-ar fi descoperit încă de pe vremea omului primitiv, care pentru a-şi înveli mâncarea foloseau diverse frunze şi de aici rezultând şi gustul şi aroma.
Asirienii au lăsat însemne chiar pe piatră despre aceste mirodenii, care descriau cum vechii zei au băut vin cu susan şi astfel au avut forţa necesară pentru a crea Pământul. Referiri despre aceste mirodenii au făcut şi egiptenii pentru vindecarea bolilor, ei folosind anasonul, muştarul, susanul şi şofranul. Ei foloseau diferite ierburi şi mirodenii la mumificarea regilor. Chiar şi Biblia spune de comerţul cu mirodenii printr-o povestire în care Iosif a fost vândut de către fraţii lui unui negustor de mirodenii.
La greci era un alt ritual, acela de a premia campionii la olimpiade prin băi cu plante. În schimb, arabii ascundeau folosirea mirodeniilor dând indicii greşite pentru a îndepărta astfel căutătorii de condimente de zonele unde acestea se găseau.
Cele mai utilizate
Coriandrul. Este o plantă care are fructul de culoare galben-maronie, cu un miros aromat şi gust dulceag-amărui, dar şi puţin iute. Existenţa ei este de doar un an, foarte rar doi. Se foloseşte în special la marinatele din carne de pui, peşte, porc şi viţel. Ca remediu, coriandrul este indicat în anorexii.
Rozmarinul. Este foarte utilizat în Italia şi Franţa. Florile acestei plante sunt de culoare albastră având un miros puternic şi un gust asemănător cu cel al eucaliptului, răşinos puţin amărui. Se foloseşte la condimentarea peştelui, a cărnii de pui în special, dar şi a legumelor, dar şi pentru a da o anumită aromă oţetului.
Cimbrul. Este un condiment care se găseşte aproape în orice bucătărie. Este intens aromată, dând savoare mâncărurilor în special celor de legume ca: fasole, mazăre, varză, cartofi sau ciuperci. Este şi un înlocuitor al piperului datorită gustului puţin iute.
Dafinul. Frunzele de dafin sunt de neînlocuit la prepararea bulionului, se folosesc la supe, tocăniţe, sosuri, peşte, murături. Are un gust destul de aromat dar şi puţin amar şi de aceea trebuie folosit cu precauţie şi în cantităţi mici.
Scorţişoara. Este plăcut şi puternic aromată şi se recoltează din scoarţa arborelui de scorţişoară, un arbore din familia dafinului, fiind foarte înalt, atingând şase – şapte metri. Se găseşte în comerţ atât sub formă de pudră cât şi fâşii rulate.
Este aproape cea mai veche mirodenie cunoscută. Este puţin dulce dar şi uşor amăruie. Europenii folosesc scorţişoara în special la dulciuri şi foarte puţin la mâncăruri, în timp ce în bucătăria arabă şi asiatică este folosită şi la condimentarea anumitor mâncăruri dar şi la ceai.
Este recomandată şi pentru ameliorarea problemelor circulatorii şi cardiace, îmbunătăţeşte activitatea sistemului nervos.
Cristina Răscol
