.jpg)
Potrivit directorului centrului, până acum ceva timp, abia dacă dacă aveau o mamă sau două minore, în unitate.
Fetele care ajung, însărcinate fiind, la Centrul Maternal din Târgu-Jiu provin, de cele mai multe ori, din familii dezbinate. Pentru ele, normalitatea este mediul în care au crescut, acesta fiind ori cu părinţi despărţiţi sau care se află în concubinaj, fie în condiţii mizere sau poate chiar în casele rudelor. În total, potrivit directorului instituţiei, Gheorghe Milosteanu, în Centrul Maternal sunt internate opt mame cu opt copii şi două femei însărcinate. Dintre mame, patru sunt minore iar cele două gravide, de asemenea, au vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.
Părinţii nu le mai acceptă

Mamă la 14 ani
Una dintre minorele aflate acum în Centrul Maternal este Andreea, fata de 14 ani care se presupune că a rămas însărcinată cu un bătrân de 77 de ani din Târgu-Jiu. Micuţa pe care a născut-o are două săptămâni deja şi de 10 zile se află amândouă internate în centru. Pe lângă aceasta, mai este şi minora care are un copil cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea şi care, cu doar câteva săptămâni în urmă, a fugit din nou din unitate, pentru a merge la acesta la Petroşani. Cele două fete însărcinate au 16 şi 17 ani şi, la fel, vor locui în centru până când se va găsi o soluţie şi pentru ele. Din păcate minorele renunţă, cel puţin pentru o perioadă, la studii, pentru a învăţa să îşi crească micuţii. Copilăria lor dispare, fiind nevoite să se maturizeze înainte de vreme.
Dorina CIOPLEA