Minor trimis în judecată pentru omor

419

Procurorii gorjeni au dispus vineri trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui minor în vârstă de 15 ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

La începutul acestui an, trupul neînsufleţit al unei bătrâne în vârstă de 77 de ani, Elena Feţeanu, din comuna Bolboşi, era descoperit în propria locuinţă de către un nepot. În scurt timp, oamenii legii stabilesc că principalul suspect în acest caz este un minor de 15 ani, din aceeaşi localitate. Adolescentul obişnuia să-i aducă lemne femeii, în schimbul acestui ajutor primind diverse sume de bani. În prima zi a acestui an însă, după ce victima l-a primit în casă şi i-a dat să mănânce şi să bea, adolescentul şi-a adus aminte că aceasta îi mai datora şi nişte bani, motiv suficient se pare pentru a o înjunghia de mai multe ori. „Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a reieşit următoarea situaţie de fapt: În seara zilei de 01.01.2012, inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei F.E. cu intenţia de a-i solicita o sumă de bani pe care considera că aceasta i-o datorează. Pe fondul unui conflict spontan, acesta i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit în zona toraco-abdominală, la scurt timp survenind decesul victimei”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul Judeţean. Iniţial, minorul a fost internat în Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, în vederea efectuării expertizei psihiatrice. Ulterior, instanţa de judecată a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă. Vineri, procurorii gorjeni au dispus trimiterea în judecată a acestuia, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Gorj.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here