Ministrul Educației propune revenirea la dubla specializare

715

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat la începutul acestei săptămâni că va propune Guvernului o ordonanţă de urgenţă care să le propună universităţilor să revină la dubla specializare oferită absolvenţilor, iar asta ca răspuns la lipsa profesorilor din învățământul gimnazial.

Mircea Dumitru a fost prezent la începutul acestei săptămâni la o întâlnire cu specialişti din domeniul educaţiei pe tema analfabetismului funcţional. Cu această ocazie a afirmat că o problemă care se va acutiza în viitor este lipsa profesorilor, iar aceasta este cauzată şi de faptul că în ultimii ani universităţile au mers pe formula monospecializării la examenele de licenţă. ”Propunem în viitorul apropiat în Guvern unele modificări tehnice, nu politice, la Legea Educaţiei. Am constatat că una dintre problemele pe care le avem acum, şi care se va acutiza în viitor, va fi lipsa profesorilor, pe motiv că de foarte mulţi ani am mers pe formula de monospecializare la licenţă. În universităţile româneşti regula era ca la licenţă să ai dublă specializare, matematică şi fizică, biologie şi chimie, pentru a avea la nivel de gimnaziu o forţă de muncă calificată pentru asigurarea normei didactice. Una dintre măsuri pe care o propunem în OUG este acceptarea pentru universităţi a dublelor specializări la nivelul licenţei. Cred că acestea vor răspunde nevoilor din sistem şi vom putea vorbi despre posibilitatea de a avea profesori mai bine formaţi în aceste discipline ştiinţifice complementare”, a explicat ministrul Educației.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here