Ministerul l-a uitat pe site – Tunaru e-şef la CE Turceni

391
Eugen Tunaru este încă director general al Complexului Energetic Turceni, cel puţin pe pagina de internet a Ministerului Economiei. Site-ul ministerului îl prezintă pe Tunaru ca fiind în funcţie, deşi, după schimbarea sa din postul de director general în toamna anului trecut, Complexul Energetic Turceni a mai avut parte de alţi doi directori generali.

Pagina de internet a Ministerului Economiei a fost reactualizată recent, dovadă fiind faptul că, la Rovinari, Tiberiu Trotea este prezentat ca director general în locul lui Gheorghe Daviţoiu. Trotea nu apare, în schimb, ca director general pe site-ul Complexului Energetic Rovinari, pagina de internet a unităţii nemaifiind reactualizată de foarte mult timp. Ultimul comunicat de presă postat de Complexul Energetic pe pagina proprie datează din 30 martie 2009, colegii de la Turceni stând mult mai bine la acest capitol. Unitatea condusă de Octavian Graure nu şi-a reactualizat însă nici ea pagina de internet cu şefii din fruntea Complexului Energetic, peste câteva luni paginile respective urmând să devină oricum inutile atâta timp cât ambele complexuri energetice vor fuziona cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi vor forma compania regională Electra, în care vor mai intra şi alţi producători de energie din ţară.

Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here