Minerii ştiu să spună „NU” – Sindicaliştii lui Creţan resping şomajul tehnic

349

cretanSindicaliştii lui Constantin Creţan nu vor intra în şomaj tehnic, la jumătatea acestei luni.

Şeful Federaţiei Naţionale a Muncii susţine că nu este de acord cu măsura impusă de administraţia Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, cu care au fost însă de acord sindicaliştii lui Marin Condescu dar şi şefii complexelor energetice, Turceni şi Rovinari. Din acest motiv, la jumătatea acestei luni, peste o sută de salariaţi din mineritul şi energia gorjeană vor refuza să înceteze lucrul.

La începutul acestei luni sindicaliştii aflaţi sub ,,aripa” lui Marin Condescu dar şi şefii din minerit au hotărât intrarea salariaţilor din domeniul minier, din nou, în şomaj tehnic. Fracţionat, în perioadele 17-31 mai şi 17-30 iunie, angajaţii SNLO şi o parte dintre cei ai Complexului Energetic (CE) Rovinari şi ai Complexului Energetic Turceni vor fi trimişi, astfel, din nou acasă, ca urmare a şomajului tehnic impus forţat. Măsura luată în urma negocierilor purtate de unii sindicalişti şi administraţie s-a motivat că a avut la bază cererea scăzută de cărbune şi energie. Motivul şomajului tehnic nu este acceptat însă de liderul de sindicat Constantin Creţan care susţine că nu va semna pentru vacanţa forţată a minerilor şi energeticienilor, motiv pentru care, oamenii lui vor fi, în continuare la muncă.
O sută de sindicalişti, la muncă
1263482660,,Există cere de energie şi nu înţeleg de ce trebuie să intre în şomaj tehnic salariaţii de la CE Rovinari. Membrii de la sindicatul meu nu sunt de acord cu şomajul tehnic şi nici nu vor sema pentru el. Ei consideră că şomajul tehnic nu este motivat, existând cerere de energie”, a declarat Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii. O sută de salariaţi vor fi astfel la muncă în perioada 17-31 mai, susţine sindicalistul.
Conducerea SNLO susţine, în schimb, că are în depozite peste 700.000 de tone de cărbune, care aşteaptă cumpărători, măsura şomajului tehnic fiind necesară în aceste condiţii. Pe perioada şomajului tehinic, salariaţii din minerit şi energie vor fi plătiţi cu 75% din salariul de bază brut, la care se adaugă sporul de vechime. În şomaj tehnic vor intra peste câteva zile 8000 de mineri. Minerii vor sta acasă, luna acesta, două săptămâni, iar energeticienii de la Rovinari, mai puţin, doar zece zile.
Şomajul tehnic, partea întâi
Ortacii din judeţul Gorj au revenit, la începutul lunii aprilie, la muncă după alte două săptămâni libere pe care au trebuit să şi le ia în mod forţat. Atunci, aproximativ 6000 de mineri s-au întors la serviciu cu speranţa că nu vor fi nevoiţi, iarăşi, să plece acasă în lunile ce vor urma. Din păcate, după o lună de zile, temerile li s-au adeverit, iar acum sunt obligaţi să staţioneze, iar, la domiciliu.
După 10 aprilie, peste 14.000 de salariaţi din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia dar şi ai Complexului Energetic Turceni şi ai Complexului Energetic Rovinari au revenit la muncă după zilele de şomaj tehnic, determinate de lipsa de comenzi. Pauza nu a adus însă prea mari beneficii societăţilor la care lucrează aceştia, asta şi pentru că cele două săptămâni de pauză nu au determinat scăderea prea mare a stocurilor. La SNLO stocurile de cărbune erau atunci de 800.000 de tone, economiile făcute pe perioada şomajului tehnic fiind de 19 milioane de lei. La CE Rovinari, stocul a scăzut cu 150.000 de tone, lucrându-se cu doar două grupuri energetice. Aici s-au făcut economii doar 6,2 milioane de lei. La CE Turceni s-au făcut, în acest caz, economii de peste 9 milioane de lei, susţin oficialii unităţii energetice.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here