Minerii și energeticienii, în stradă și după negocierile cu ministrul

445

Cel puțin 5000 de mineri și energeticieni vor ieși și azi în stradă pentru a protesta în centrul municipiului Târgu Jiu față de preconizatele reduceri salariale și de personal, liderii acestora având ieri discuții cu ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop. Acesta a venit la Prefectura Gorj și a rămas aici preț de vreo 4 ceasuri, timp în care i-a ascultat și pe sindicaliști, dar și pe managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, care a negat reducerile salariale de 40%. Întâlnirea a avut loc la Prefectură, la finalul acesteia sindicatele comunicând că nu renunță la acțiunile de protest. Mai mult, Federația Națională Mine Energie i-a înaintat premierului Victor Ponta o petiție în care îi prezintă situația “dezastruoasă” în care se află CE Oltenia, sindicaliștii prezentând acolo diferite cifre și indicatori care arată că unitatea nu se află în cea mai bună perioadă a sa.

Liviu Pop a venit și le-a transmis și el sindicaliștilor din CE Oltenia mesajul premierului Victor Ponta, conform căruia Guvernul nu va accepta nici închiderea cerută de FMI și Comisia Europeană pentru Complexul Energetic Oltenia și nici închiderea Complexului Energetic Hunedoara. “Guvernul nu dorește închiderea celor două companii, de asta vă pot asigura”, a declarat Liviu Pop, acesta transmițând administrației și sindicatelor să continue negocierile pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă, cel în vigoare urmând să expire pe 19 februarie. La finalul întâlnirii managerul privat al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a precizat că unitatea nu va reduce salariile angajaților săi cu 40%, așa cum au declarat aceștia la mitingul organizat joia trecută la Târgu Jiu și la care au participat peste 5000 de persoane. Ciurel a declarat că reducerea salarială pentru anul în curs este de doar 2,3%, unitatea urmând să își reducă, în schimb, numărul de angajați cu circa 3000 de persoane de la 1 martie. Conform acestuia, peste 1000 de persoane provin de la cariera Berbești, care va fi externalizată și cedată către CET Govora, restul fiind angajați care,în mare parte, mai au un an sau doi până la pensie și care vor intra într-un program de protecție socială în baza căruia vor putea primi lunar circa 1700 de lei, până la atingerea vârstei de pensionare.
Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, a declarat, la rândul său, că un nou protest al minerilor și energeticienilor va avea loc în această după-amiază la Târgu Jiu, în centrul orașului, numărul participanților fiind tot de circa 5000 de persoane, în prezent fiind luate toate avizele necesare pentru desfășurarea legală a acțiunii de protest. “Oamenii vor să iasă în stradă pentru că actualul manager privat duce compania în faliment. Adică dă afară 3000 de oameni, mărește producția de cărbune cu 15%, pe cea de energice cu 5%, iar la salarii spune că reducerile sunt de doar 2%! Încotro credeți că ne îndreptăm? Oamenii simt că lucrurile nu merg în direcția cea bună și de aceea vor să protesteze din nou. Ce va fi după aceea vom vedea”, a menționat Pârvulescu. La rândul său, un alt lider sindical, Gabriel Căldărușe, a declarat și el că mandatul pe care îl au liderii de la membrii lor de sindicat este ca nimeni să nu piardă nici un leu la leafă și, ca urmare, orice reducere de salariu, ori cât ar fi de mică, nu va fi acceptată, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here