Militaru vrea reducerea flotei de maşini de la SNLO

301

militaru 1Licitaţia care va avea loc vineri la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) privind închirierea maşinilor cu şofer pentru directorii unităţii miniere a stârnit, la sfârşitul acestei săptămâni, discuţii la nivel naţional. Au fost destule voci care au criticat această licitaţie, în condiţiile în care unitatea minieră trebuie să trimită acasă câteva sute de salariaţi.

Liderii de sindicat din Gorj au avut însă păreri contrare.

Unii sindicalişti au considerat că licitaţia care va avea loc pe 14 decembrie nu ar trebui oprită. Doar Constantin Severus Militaru, şi el sindicalist la Cariera Roşiuţa, a menţionat că pentru economiile la care s-a tot făcut referire în ultimele zile, ar trebui totuşi să se reducă măcar numărul de maşini cerute în caietul de sarcini, el venind şi cu soluţia că licitaţia ar trebui să fie amânată. “Dacă a fost programată licitaţia acum în acest moment nu ai ce să mai faci. Au pus-o pe SEAP pentru licitaţie şi nu poţi să mai da înapoi. Se poate însă amâna la un moment dat sau se poate prelungi contractul existent. O mare problemă ar fi dacă s-ar pune în discuţie o mărire a numărului de maşini decât cele existente. Se poate discuta şi despre diminuarea lor ca număr, ar putea să se reducă numărul de maşini sau ca valoare a contractului. Dar ele sunt necesare. Ar fi însă o economie care poate salva oamenii, şi în acest domeniu s-ar putea face economii”, a declarat Militaru, care este totodată şi deputat PD-L de Gorj.

Condescu: “Nu trebuie să credem că nimic nu mai trebuie achiziţionat”

Marin Condescu, liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) a comentat şi el despre licitaţia de la SNLO, asta în condiţiile în care sâmbătă la Complexul Energetic Turceni s-a discutat despre economii făcute pentru salvarea locurilor de muncă. “Sunt servicii care SNLO 1trebuiesc făcute pentru a funcţiona. Dacă serviciul adică închirierea prin licitaţie cu o plată externă cu o societate din afară este posibilă este bine să se facă asta dacă costă mai mult decât interiorul. Sunt maşini care se folosesc în carieră care sunt necesare deoarece nu pot să îşi desfăşoare activitatea cei de acolo. Acum nu trebuie să credem că nimic nu mai trebuie achiziţionat în această perioadă, deoarece atunci murim toţi”, a declarat Condescu, luând partea celor de la SNLO care au anunţat licitaţia privind maşinile închiriate pentru directorii unităţii.

Licitaţia privind închirierea de maşini particulare cu şofer pentru SNLO va avea loc la sediul societăţii din Târgu-Jiu, vineri la orele 10.00.

Anamaria Stoica

Furnizorii maşinilor pentru SNLO

Cele doua licitaţii pentru maşinile şefimii SNLO, în 2010, au fost câştigate fie de SRL-uri anonime, fie de companii care sunt obişnuite cu contractele cu companiile din minerit. Primul lot de maşini închiriate, de 700.000 de lei, a fost adjudecat astfel de Iris C&V Motru si Robspeed SRL Motru. Cele două firme sunt o afacere de familie, fiind deţinute de Mihai Murdeală, respectiv fiul acestuia, Robert Murdeală, un tânăr născut în anul revoluţiei şi care 20 de ani mai târziu câştiga – cu o companie înfiinţată în 2009 – alături de tatăl său contracte cu statul. Cel de-al doilea lot, de un milion de lei, a fost câştigat de Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse, Transport Prestări Servicii cu Utilaje Terasiere Mehedinţi şi Romferex Import Export. Prima companie este deţinută de cel mai mare om de afaceri din Gorj, Nicolae Sarcină, în timp ce a doua companie este deţinută de Ion Lungan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here