Mihăiţă

147

În urmă cu peste cinci decenii şi jumătate, în registrul de nou-născuţi al Ţicleni-ului gorjean, la numele Ţopescu s-a adăugat prenumele Mihai care, a devenit… Mihăiţă şi, mai ales după ce este un recunoscut artist plastic şi decorator, e numit Ţopi.

Născut în zodia „peştilor”, cea care are ca verb reprezentativ „a crede”, şi care „manifestă devotament” şi are „o deosebită înţelegere faţă de semen”, atribute zodiacale care, în cazul lui Mihăiţă se potrivesc cum nu se poate mai bine, iar el, prin aceste prezise construcţii interioare şi le demonstrează sie-şi şi celor din jur, fiind un artist cu o permanentă dorinţă de autodepăşire. Aceste trăsături de caracter i s-a dovedit în primul rând prin semnalele pozitive, iniţiale la învăţătură, curiozitate de cât mai multă cunoaştere, care au continuat apoi şi la cursurile Academiei de Arte Frumoase din Cluj şi, în continuare, ale Academiei Kunst Baden din Viena austriacă, unde abandonând definitiv şi total eventualele urme de artificial şi nesincer, s-a perfecţionat ca specialist în prelucrarea sticlei, tehnică foarte pretenţioasă şi grea (lucrându-se şi la peste 1600oC), în faţa cuptorului de topit şi prelucrat sticla, situaţie asumată de Mihăiţă, abordând-o frontal, lupta permanentă (şi foarte obositoare) cu dificilul, cu căutarea a noi şi noi modalităţi de exprimare „a ceea ce” şi „cum” simte, care, în final, l-a plasat în locul maturităţii artistice pe care-l merită. Sticla, „arta focului şi a luminii, a fluidului, delicateţii în prelucrare şi a transparenţei”, pentru Mihăiţă Ţopescu nu este doar un material de realizare a unor bunuri materiale (pentru care este patron al unei întreprinderi de profil), ci, în urmărirea unui permanent experiment, al exersării imaginaţiei şi al conturării unor teme, deseori din istoria şi mitologia străveche, e un mijloc de realizare, care-l ajută să dobândească rezultate artistice deosebite, fiind veşnic iscoditor şi experimentator al domeniului, care-şi valorifică talentul şi fantezia (de care a dovedit că nu duce lipsă) şi obţine rezultate serioase, din cele mai aplaudate, prolificitate pe care o dovedeşte permanent. Prin pregătirea sa teoretică… suprasaturată şi prin multe confruntări cu opere de primă mână ale genului (inclusiv pe plan mondial), nepărăsindu-l nici măcar o secundă interesul deosebit de a cunoaşte tot mai mult, a făcut ca acestui… „joc de-a cultura artistică” Mihăiţă să-i acorde foarte mult timp, să-i pătrundă toate secretele tehnicii materialului atât de gingaş, cu care, la cota valorică la care a ajuns, lasă impresia că nonşalant (în fond, totdeauna controlat), plonjează într-o oarecare boemie a exprimării senioriale, în sfera artei, a discursului plăcut, simţindu-se că-l trăieşte din toată fiinţa sa, punând suflet în tot ce face (ceea ce se simte de către privitor), fugind de efemer, de … „à la légère”, abordând morfologii şi sintaxe din cele mai inspirate, surprinzând privitorul cu atribute ale întregului său areal de preocupări, cu duhul pe care-l transmite prin fireşti simbioze pe care le asigură între el şi operă, prin… „altceva” şi… „altfel spus”, ceea ce demonstrează de la o expoziţie la alta la care participă, cu o pendulare de la tradiţional la sinteze moderne, în care polivalenţa sa evidenţiază concomitent demersuri de pictor, sculptor şi grafician, simbioze sincere ale sufletului său care, de fapt, sunt necesităţi psihice interioare cu care a pătruns şi în cele mai pretenţioase expoziţii pe plan mondial, fiind bine informat asupra a „ce” şi „cum” se mai poartă în arta sticlei, atât la noi cât şi pe la alţii, cum se mai dialoghează în limbajul acestei arte dificile, ceea ce a contribuit mult la perfecţionarea lui Mihăiţă în domeniul respectiv, cu care , apoi impresionează plăcut şi admirativ pe… sticlarii de primă mână ai României, ca şi pe cei care îi văd lucrările în cele mai exigente expoziţii europene (Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca etc.), ca şi în cele americane, japoneze etc., participările la confruntări… tari internaţionale, stimulându-l, de unde deseori, exponatele sale (raporturi armonioase între sentiment, raţional şi teorie, care deja i-au oferit şi două „certificate de calitate”, remarcându-l pe plan mondial), se întorc cu premiu de invidiat. Pentru că pune-n operele sale mult din trăirea şi… fiinţa sa, multe din acestea sunt achiziţionate de prestigioase colecţii muzeale şi particulare. Participând, în acelaşi timp, la diferite simpozioane naţionale şi internaţionale (în Cehia, Danemarca etc.)urmate de expoziţii de profil, Mihăiţă al nostru a devenit un nume pe care criticii de artă nu-l pot evita, biografia şi travaliul său artistic provocând acest interes, opera sa de artist complex şi complet, care deja e consacrat, culegând roadele rezultatelor bogate la care a ajuns, aprecierile operei sale acoperind multe spaţii tipografice (în ziare, reviste, cărţi de profil, cataloage de expoziţii, dicţionare, şi chiar filme prin care se oferă „accesul în laboratorul artei focului”, „Anatomia sticlei” putând fi folosit în procesul didactic). Toate acestea dimensionează interesul permanent pentru Mihăiţă şi opera sa care nu este un… „alter ego” ci, iată, se înscrie major între exigenţele acestui gen de artă, chiar la nivel mondial. Încercând să ne apropiem de laboratorul intim al creaţiei lui Mihăiţă, în primul rând trebuie să remarcăm deosebitul simţ al decorativului de referinţă, realizat folosind un vocabular restrâns, linia (dreaptă, curbă, sinuoasă, modulată, continuă, întreruptă, groasă, subţire etc.), marcând contururile (gravate doar la cald) care, alături de forme (preferând pe cele ovoidale şi aplatizate), de culoare, ca şi de sensibilele „diluări” ale luminii în umbră şi invers îi susţin creaţia… caligrafiind expresive portrete de bărbaţi şi femei, autoportrete, profile, semiprofile, compoziţii cu cavalcade, siluete cu animale (chiar fantastice), teme filosofice, mitologice, cu trimiteri în antichitate, în Evul Mediu, în ireductibilul Extrem Orient sau în miratismul bizantin, demersuri fericit completate prin folosirea albului şi negrului şi, în general, a roşului, verdelui şi auriului, aplicate-n pete plate şi picturale, mai pronunţate sau diluate până la consistenţa laviului, culori care, în general, în tehnica sticlei clare, suflate, cu adausuri de sticlă (pudră) neagră, roşie, verde, urmând traseul desenului conturat – lucrat la peste 600oC – tehnică preferată de Mihăiţă, care le asigură un dialog fericit, deseori beneficiind şi de contribuţia introducerii unor foiţe de metal nobil, patinat (alt punct tare al operei lui Mihăiţă), ca şi straturile succesive de sticlă (adăugate tot la cald, prin mai multe introduceri în cuptorul incandescent, unde formele sale, cu desenele şi culorile lor consensualizează şi ni se expun (propun)… în simfonii figurate, adevărate poeme picturale, calme, meditative, agreabile, suave care, prin directitate în exprimare, se constituie într-o lirică reconfortantă, comprehensivă şi percutantă, găsesc receptivitate, bucurându-se de frecvenţa privitorilor, care, totdeauna îi fac o primire şi apreciere elogioasă, ultima expoziţie de mare amploare (în colaborare cu pictorul sârb Ratko Lalic) etalată în Palatul Parlamentului României, venind să convingă de cele scrise mai sus.
Prof. Marin Colţan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here