Veşti bune pentru cei peste 340 de elevi din comuna Scoarţa. Administraţia publică locală a primit, recent, un microbuz şcolar nou. Viceprimarul Ion Stamatoiu spune că solicitarea sa nu s-ar fi putut materializa fără sprijinul deputatului Mihai Weber.
Pentru cei 342 de elevi din comuna Scoarţa exista un singur microbuz şcolar care reuşea cu greu să îi transporte pe copii la unităţile şcolare de pe raza localităţii. Distanţele destul de mari îi puneau pe elevi în situaţia de a merge pe jos. Autorităţile şi-au propus să rezolve problema transportului spre unităţile de învăţământ, încurajând astfel prezenţa copiilor la orele de curs. Viceprimarul Ion Stamatoiu spune că a făcut diligenţele necesare pentru un nou microbuz şcolar, însă recunoaşte că fără sprijinul deputatului Mihai Weber nu ar fi reuşit să îl obţină. „Personal am fost la Bucureşti după microbuz. Domnul deputat Mihai Weber a dovedit încă o dată că este un om de cuvânt; dumnealui m-a sunat şi mi-a spus să mergem să luăm microbuzul. Ne bucurăm că am reuşit să îl obţinem, mai ales că este un autovehicul de ultimă generaţie, dotat cu tot ce trebuie, care asigură deplasarea elevilor în condiţii de confort sporit”, a explicat Ion Stamatoiu, viceprimarul comunei Scoarţa. În următoarea perioadă microbuzul va fi înscris, după care va fi pus la dispoziţia şcolarilor din comuna Scoarţa. Viceprimarul localităţii a menţionat că şoferul care-l va conduce are o vastă experienţă în domeniu, astfel că nu vor fi probleme din acest punct de vedere. Totodată, autorităţile vor căuta soluţii pentru a găsi persoana potrivită pentru a conduce celălalt microbuz şcolar, astfel încât ambele autovehicule să fie funcţionale.
Minodora Sucea