Odată cu venirea primăverii, în grădinile noastre îşi fac mai întâi apariţia ghioceii, aceşti „clopoţei de argint” ridică cortina anotimpului şi îşi scot căpşoarele din zăpadă, la primele raze ale soarelui.
Ghioceii sunt de origine din Asia Mică şi Europa de Est. În limba latină ghiocelul de grădină se întâlneşte sub denumirea de „Galanthus nivalis”, iar în limba greacă „Galanthus” înseamnă „floare albă de lapte” şi „nivalis” – zăpadă.
Galanthus L. – este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidacae, care au frunzele liniare, tulpinile erecte iar în vârf sunt prevăzute cu o singură floare sub formă de clopot.
Florile sunt mici, de culoare albă, actinomorfe, bisexuate, cu şase petale dintre care cele trei exterioare sunt mult mai mari decât cele interioare (au o maculă verde-gălbuie).
Ovarul este format din trei celule sau mai bine spus de aici reiasă o capsulă tricelulară.
Modul de îngrijire
Ghioceii pot avea o creştere frumoasă în zonele mai puţin umbrite şi pot fi plantaţi foarte bine atât în grădini (borduri, ronduri sau plat bande) cât şi în ghivece pentru a decora casa.
Plantarea se face toamna (octombrie) iar bulbii trebuie aşezaţi la distanţe de 2-3 cm între ei şi o adâncime de 8-10 cm.
Ei au nevoie de un sol bine drenat, umed cu un conţinut bogat în humus, iar când pregătiţi locul unde vor fi plantaţi, ar fi bine să puneţi înainte compost de frunze sau materie organică.
După ce au fost plantaţi, ghioceii vor avea o creştere şi o înmulţire foarte rapidă, de aceea se cere divizarea la o perioadă de trei ani.
Odată făcută această transplantare se mai previne şi din diferitele boli care pot apărea atât la floare cât şi la bulb. Cele mai frecvente boli şi dăunători care atacă ghiocelul sunt: pătarea frunzelor, viermele de bulb şi molia – ele se pot trata fie cu diferite fungicide, fie cu insecticide (Decis).
Varietăţile acestui gen sunt foarte numeroase, începând cu ghiocelul comun „Galanthus nivalis” până la ghiocelul cu flori duble „Galanthus Ophelia” sau ghioceii frumos parfumaţi „Galanthus Flore Pleno” „G.Pusey Green Tip”.
Mai există şi alte varietăţi – „Galanthus plicatus”, „G. S. Arnatt”, „G. Atkinsii”, „G. reginae – olgae”, „G. caucasius” etc.
Înmulţirea la ghiocei se face prin seminţe şi bulbi.
Se spune că în urmă cu câteva secole, călugării englezi, aduceau de la Roma bulbi de ghiocei pe care îi plantau în curţile mănăstirilor, astfel ghiocelul a devenit cunoscut în Anglia sub numele de „floare a Bisericii”.
Tot englezii consideră această floare drept una care aduce ghinion în casele lor, de aceea şi dacă cineva oferă drept cadou un buchet de ghiocei, unei alte persoane, se interpretează ca fiind un gest necugetat şi de prost gust, întrucât poate simboliza dorinţa de a vedea moartă acea persoană.
Oare ce au englezii cu biata floare?
Trebuia să se găsească şi cineva care să aibă o opinie diferită?
Însă să nu uităm de micile povestioare care au transformat acest minunat clopoţel în adevărate legende. Una dintre acestea ar fi cea a lui I.I. Mirea, care ne povesteşte despre „Un înger ce călătorea într-o bună zi prin înălţimea cerului, legănându-se printre stelele strălucitoare. El se apropia de fiecare stea, de ici de colea, culegea câte o floare. După ce culese din fiecare stea, el se pogorî pe pământ şi rupse şi de ici o floare. Pe urmă se sui în cer şi dispăru sub bolta albastră. Florile de pe pământ care văzuseră îngerul strălucitor fără să vadă ce floare luase cu el, se întrebau care să fie sora lor pe care îngerul a cules-o şi a dus-o cu el!
-Este un trandafir, ziceau trandafirii.
-Este un crin alb ca şi îngerul, ziceau crinii.
-Ba nu, să vă spun drept surioarelor, că nu poate fi decât o lalea – zicea îngâmfându-se o lalea foarte frumoasă.
Deodată din înaltul cerului, o lacrimă pică şi veni să strălucească pe ghiocelul care avea o tulpiniţă ruptă. Îngerul nu se arătă, însă un glas ceresc se auzi:
-Sărmana floare, floare cu adevărat modestă! Fiindcă te-am rupt, cere-mi o răsplată! Spune-mi ce-ţi doreşti!?
Ghiocelul tăcu.
-Vrei tu mirosul trandafirului?
-Nu.
-Drăgălăşenia lalelei?
-Nu.
-Vrei să fii albastră ca floarea de liliac?
-Nu.
-Dar atunci ce-ţi doreşti?
-Fiindcă ai plăcerea să-mi dăruieşti ceva, fă să mă nasc şi să înfloresc îndată ce se duce zăpada. Oamenii amorţiţi şi îngheţaţi de viscol şi ger când m-or vedea şi vor simţi mireasma mea dulce, să se simtă încălziţi şi mângâiaţi că se apropie primăvara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintâi floare care ne zâmbeşte după o iarnă posomorâtă.”
Şi iată totuşi ce importantă şi minunată este această floare a primăverii care ne încălzeşte şi ne bucură sufletele cu gingăşia ei. (Va urma)
Ing. peisagist, Maria Toedora Peagu
