Metode naturale, pentru afecţiuni ginecologice

481

galbeneleAfecţiunile ginecologice se întâlnesc din ce în ce mai des, iar femeile care manifestă aceste probleme apelează la anumite tratamente, mai mult sau mai puţin uşor de administrat.

În acest sens, medicul specialist este cel care va prescrie un tratament medicamentos, dar pe lângă acest tratament foarte utile s-au dovedit a fi ceaiurile, infuziile şi tincturile din plante medicinale. În principiu, acestea se vor folosi pentru spălături, băi de şezut şi se vor bea şi ceaiuri.

Pentru leucoree tratamentul este folosit pentru spălături vaginale din cimbru de cultură sau cimbrişor, dar şi utilizarea în fiecare zi a infuziei din flori de gălbenele şi urzică moartă albă. Spălăturile se fac în fiecare seară, timp de o săptămână, iar în săptămânile următoare până la o lună se vor face la trei zile. Ceaiul din flori de gălbenele şi urzică moartă se va face din cantităţi egale. Ceaiul se bea câte o jumătate de cană pe parcursul unei zile. Se poate îndulci şi cu miere.

Pentru anexită se recomandă ceai din salvie. Ceaiul se consumă pe parcursul zilei, câte o cană la interval de câteva ore. Tratamentul cu infuzie de salvie se va face timp de o jumătate de an. În această perioadă se vor face băi de şezut, la 2-3 zile, folosind ceai din coada şoricelului şi gălbene. Infuzia se face din cantităţi egale de plante.

Metroanexita are acelaşi tratament ca şi anexita, cu ceaiuri şi spălături, dar şi cu tinctură. În acest sens rezultate foarte bune se obţin dacă se foloseşte tinctură de brânca-ursului. De trei ori pe zi se va administra câte o linguriţă de tinctură diluată cu apă, înainte de mesele principale.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here