MESAJUL PREŞEDINTELUI CASEI NAŢIONALE DE PENSII OCAZIONAT DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

348
Data de 1 Octombrie a fost desemnată drept Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în 1990, fiind dedicată omagierii şi respectării celor vârstnici.

Acest fapt nu trebuie să reprezinte doar consacrarea unui moment festiv, ci o preocupare în continuă dezvoltare a factorilor politici pentru asigurarea unui trai decent al persoanelor vârstnice şi promovarea demnităţii acestora.
Suntem conştienţi că viitorul seniorilor noştri trebuie abordat, în continuare, în contextul unei societăţi pentru toate vârstele, în care respectul şi grija pentru cei care ne-au dat viaţă sunt elementele cheie. Astfel, preocupările principale trebuie să vizeze, în principal, creşterea gradului de protecţie socială, încurajarea şi susţinerea participării sociale a persoanelor aparţinând acestei categorii, dezvoltarea legăturilor sociale dintre generaţii, îmbunătăţirea imaginii pe care vârsta a Ill-a o are în societate.
Având ca misiune principală administrarea sistemului public de pensii şi creşterea calităţii serviciilor pe care casele teritoriale de pensii le oferă principalilor săi beneficiari -pensionarii, ca Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale doresc să vă asigur de deplina mea determinare în realizarea acestei misiuni. Şi sunt alături de dumneavoastră în activitatea de zi cu zi.
Personal, folosesc acest prilej pentru a vă transmite cele mai dragi gânduri, pline de căldură sufletească şi pentru a vă adresa urări de sănătate şi de mulţi ani fericiţi.
Învăluiţi de culorile blânde ale toamnei, anotimp parcă special dedicat acestor fiinţe dragi – părinţii şi bunicii noştri – vă rog să primiţi în casele şi în sufletele dumneavoastră sentimentele mele de profund respect şi aleasă consideraţie.
Fie ca şi această zi să vă convingă de aprecierile noastre şi de locul special care vă este recunoscut în societate, o societate la ale cărei progrese aţi contribuit din plin.
La mulţi ani!
Doina Domnica PÂRCALABU, PREŞEDINTE CNPAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here