Mențiune pentru CNSH la FILMMIC

710

Echipa Colegiului Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu s-a întors cu o mențiune de la Festivalul național de scurtmetraj pentru liceeni FILMMIC.

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului FILMMIC organizat de Liceul Teoretic Traian din Constanța a ajuns la final, odată cu premierea câștigătorilor. Anul acesta, printre finaliști s-a numărat și o echipă a Colegiului Național ”Spiru Haret” din Târgu-Jiu, formată din elevii: Ana Maria Deaconu, Alexandra Dragodan, Denisa Paştea, Ioana Cojocaru și Ionela Stoica și având ca îndrumător pe prof. Mihaela Popescu. Filmul realizat de aceștia – ”Viața, dublu mixt” a obținut o Mențiune. Premiul I a revenit filmului „Totul într-o secundă“, realizat de echipa de la Colegiul Comercial „Carol I“ Constanţa (Daniel Dodiş, Ersin Nezamali, Daniel Zamfir, Diana Hapliuc, Alexandru Drăghici, profesor îndrumător – Mihaela Postelnicu). Cu premiul pentru cel mai bun actor a fost răsplătit elevul Daniel Dodiş, de la Colegiul Comercial „Carol I“. Premiul II a revenit filmului „Printre oameni“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani -Hunedoara (Elisabeth Ruiu, Edmond Poenariu, Ciprian Loghin, Vlad Popa, Mihai Isărescu, profesor îndrumător – Minel Dorin Răduţi). Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost adjudecat de Elisabeth Ruiu. Filmul „Tu“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Al. I. Cuza“ din Corabia, Olt, a obţinut premiul III (Alexandru Niţu, Raluca Bîrţan, profesor îndrumător – Ana Ciucă). Premiul pentru regie şi premiul pentru cea mai bună imagine au revenit filmului „Diferenţele dintre asemănări“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Constantin Brătescu” Constanţa (Anca Vasiluţă, Laura Mirea, Georgiana Nicolcioiu, Ileana Costache, Victor Pîrvu, profesor coordonator – Alexandra Moise). Filmul „Cărbuni albaştri“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu (Pavelina Mutu, Elena Pisaltu Dumitru, Maria Mutu, Leonard Corfu, Cătălin Ailincăi, profesor coordonator – Carmen Mareş). Menţiune a obţinut filmul „La suprafaţă“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu“ din Bistriţa (Cristian Mureşan, Luisa Szas, Mădălina Timiş, Miruna Jarda, Diana Moţoc, profesor îndrumător – Monica Halaszi). Premiul pentru cea mai bună actriţă i-a revenit Mădălinei Timiş. Menţiune au mai obținut și filmele „Basm sau realitate“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Gheorghe Șincai” Baia Mare – Maramureş (Alexandra Micle, Bogdan Indre, Mircea Noje, Carina Tămaş, Iulia Thira, profesor îndrumător – Susana Pop Debreţeni), „Zodia supravieţuirii“, realizat de echipa Colegiului Naţional „Costache Negri” Galaţi (Andrei Avram, Cătălina Bercaru, Oana Hobincu, Gabriela Baban, profesor îndrumător – Valentina Braşoveanu), „Mozaic“, realizat de echipa Liceului Teoretic „Traian” Constanţa (Andra Sticlaru, Eduard Comandare, Gabriela Man, Cristina Ștefănescu, profesor îndrumător – Liliana Necula), „Varietate într-o cană de cafea“, realizat de echipa Liceului Teoretic „C.A. Rosetti” Bucureşti (Alexandru Fechita, Alexandru Țăruş, Wu Jia Qi, Georgiana Tatu, Lorena Sesovici, profesor îndrumător – Camelia Marin) și „Cinci doamne şi toţi cinci!“, realizat de echipa Liceului Teoretic „Ovidius“ Constanţa (Mircea Leca, Tiberiu Florescu, Răzvan Mocanu, Gabriel Ignat, Miruna Niculae, profesor îndrumător – Carmen Bucovală). Festivalul FILMMIC provoacă, de nouă ani de zile, adolescenții din toată țara să ilustreze în mod creativ sentimente, trăiri şi experiențe. Tema din acest an a festivalului a fost “Ești parte din diversitate“, participanții trebuind să realizeze ”scurtmetraje care să atingă problematica specifică adolescenţei și să promoveze rolul tinerilor în viaţa societății, ca parte integrantă a acesteia, accentul fiind pus pe tema diversității, a nondiscriminării și a drepturilor omului”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here