Memoria documentelor (II)

634

Pentru a ne putea forma o viziune de ansamblu a felului în care erau construite casele şi împrejurimile, voi cita din lucrarea „Istoria Târgu-Jiului“ de Al. Ștefulescu. „Pe la începutul secolului al XlX-lea (1832), oraşul Târgul-Jiului înfăţişa o aglomerare de vreo 342 case, puţine de zid, abia 43, dintre care 28 cu două rânduri şi 15 cu un rând cu acoperişuri de şindrilă, celelalte case erau de lemn acoperite cu coceni, trestie şi fân, rar de şindrilă, împrejmuite cu garduri în forme de nuiele împletite pe pari fixaţi în pământ din distanţă în distanţă sau de stobori ciopliţi, unii mai lungi, alţii mai scurţi, alţii mai colţuroşi ori mai strâmbi, alţii în fine mai groşi şi mai nepotriviţi, porţile caselor înalte şi acoperite, fereştile mici şi puţine, camerele nepardosite, decât excepţional cu cărămidă şi aşezate fără vreo temelie mai ridicată, de-a dreptul pe pământ, toate cu tinde sau târnaţiuri la intrare şi cu spatele la uliţă. Această monotonie era întreruptă ici colea de pătule înalte de nuiele împletite, clăi de fân, pătuiage de coceni, străbătute de prăjini ascuţite. Uliţele nealiniate, nepavate de loc, ori rău pavate cu pietriş, lipsa de circulaţiune, tăcerea adâncă şi netulburată dădea oraşului nostru o impresiune adevărată de sat.“Citatul este semnificativ şi ne putem forma o viziune de ansamblu asupra aşezărilor din jurul oraşului. Se cunosc şi azi la Brătuia case fără temelie, „pe groşi“ aşezate cu spatele la uliţă, acoperite cu şindrilă, nepardosite, cu ferestre mici. Bătrânii îşi aduc aminte că foloseau în locul geamului băşica porcului, iar iarna puneau căciula în geam. Iluminatul încăperii se făcea cu feştile din cânepă, introduse în grăsime (opaiţ) sau în caz mai fericit cu lumânări confecţionate din ceară, aprinderea se făcea cu amnar. Amnarul este format din cremene (piatră), un fier pentru lovit cremenea care putea fi ţinut în mână şi iască fiartă şi uscată ce se găsea din abundenţă în pădure.Interiorul unei case era destul de simplu. Mobila lipsea din toate gospodăriile. Meşterii locali confecţionau strictul necesar şi anume măsuţe pe trei picioare şi scăunele.
Patul era construit din patru ţăruşe bătute în pământ, peste care se puneau scânduri. Mai târziu s-a folosit pentru aşternut cerga (pătură din cânepă) şi rogojina.În continuare voi prezenta o gospodărie din sat în jurul anului 1900. Casa era formată din două camere, una folosită pentru bucătărie şi pivniţă, şi cealaltă pentru dormitor.În interiorul bucătăriei era instalată vatra pentru foc, iar deasupra ei hornul care avea la partea lui inferioară o corlată. Hornul era confecţionat din nuiele.Pe vatră se găseau un ţest pentru coptul mălaiului (turta), oale din pământ de diferite mărimi, tigăi cu trei picioruşe, o piuă în care se ţinea sarea, troci confecţionate din coajă de dovleac în care erau păstrate diferite alimente. Nelipsite erau pirostriile (suport pe trei picioare pentru pus ceaunul la foc), ceaunul (tuciul) în care se pregătea mămăliga. Pe horn erau atârnate diferite alimente: ciuperci afumate, ardei, şuncă, etc. Vara masa se servea în bucătărie. În jurul unei măsuţe cu trei picioare se aşezau toţi membrii gospodăriei. Masa se servea în străchini, cu lingură de lemn. Toți mesenii serveau din aceeaşi strachină.În dormitor erau instalate un pat sau două, se găsea o ladă în care erau ţinute obiectele de îmbrăcăminte mai importante. Soba era din cărămidă sau piatră, focul făcându-se prin bucătărie.Precizez faptul că mulţi locuitori ai Târgu-Jiului aveau moşie în Brătuia.
Tot din istoria Târgu-Jiului de Al. Ștefulescu aflăm că Anastasie Moangă lasă 14 stânjeni de moşie ce are în hotaru Brătuii să se vândă pentru înmormântarea sa şi să se chivernisească casa.Pe teritoriul Brătuii au existat şi mari proprietari, ca un oarecare grec Marcu, care şi-a vândut moşia Vioricăi Măcelaru. Din pădurea lui Marcu s-au făcut traversele pentru calea ferată ce leagă Târgu-Jiu de Craiova, în anul 1888. Locurile defrişate au fost apoi muncite. Bătrânii îşi amintesc faptul când se ara printre buşteni.Viorica Măcelaru căsătorită Sfetescu, după ce a intrat în posesia moşiei, a dat în arendă pământul pentru muncă sătenilor. Până în 1972 mai exista în satul Merfuleşti casa în care a locuit Viorica. Pământul acesteia a fost împărţit veteranilor de război şi celor cu pământ puţin – în timpul reformei agrare din 1945.O parte din această moşie a intrat în posesia fermei Corneşti. Azi prin schimburile efectuate toată suprafaţa aparţine locuitorilor din satele Brătuii. Au existat şi alţi moşieri, dar aceştia nu au reuşit să aibă suprafeţe întinse.Cert este că s-a practicat şi în Brătuia lucru în dijmă şi slugăritul. În acest sens cel mai exploatat a fost tineretul. Copiii îngrijeau animalele boierilor, iar aceştia le dădeau atât cât să nu moară de foame.Adulţii trebuiau să efectueze zile de muncă neplătite (zile de clacă) pe pământul celor bogaţi.
În timpul Primului Război Mondial, în anul 1916, armata germană cotropitoare venind dinspre Târgu-Jiu, unde la Podul Jiului i s-a opus o serioasă rezistenţă, a trecut prin satul Trocani spre Filiaşi. Lupte crâncene s-au dat în Cioiniţa la Dâlmă, unde mulţi ani după război s-au găsit cartuşe de infanterie, iar în Făget, spre fântâna de la Banciu, a existat un mormânt comun, unde au fost îngropaţi morţii căzuţi prin aceste locuri. Nimeni nu s-a îngrijit de acest mormânt. În acele zile ale anului 1916 erau mulţi nemţi în sat.
În casa lui Alexandru Trocan a fost amenajată o infirmerie. Mulţi săteni au fugit din faţa năvălitorilor. În acest sens memoriile scrise de învăţătorul Ştefan Blideanu sunt edificatoare. Am spicuit din aceste momorii pentru a ne cunoaște trecutul: „Iar în dimineaţa zilei de 3 noiembrie 1916 văzând că inamicul se apropie şi de tunăturile tunurilor şi mitralierelor ne-a înconjurat am plecat cu soţia mea Anica, cu copiii mei Milian şi Speranţa cu câteva rufe luate la întâmplare şi am părăsit iubita noastră căsuţă…….. Am mers spre Răşina în vălmeșagul coloanelor de armate şi în ameninţare că ne prind patrulele germane…….. Noi am plecat în miezul nopţii spre Filiaşi – Craiova prin zăpadă, beznă şi ploaie.“ Comuna Brătuia a dat în Primul Război Mondial tributul de sânge pentru întregirea neamului. În cinstea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă sătenii au ridicat în curtea bisericii din satul Lazu inscripţii corespunzătoare. În cinstea eroilor căzuți în luptă pentru întregirea neamului, pe aceste meleaguri, în satul Trocani, s-a ridicat în noiembrie 2015 un monument. Monumentul este o cruce din lemn cu însemnele eroilor neamului și a fost confecționată de Silviu Trocan.
Constantin D. TROCAN „Locuri și amintiri” în curs de apariție

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here