Membri de sindicat strâng cu uşa liderii pentru cota de contribuţie

274

Decizia managerului Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, de a stopa oprirea de pe ştat a cotelor de contribuţie a angajaţilor CEO la câteva sindicate, în special ale căror lideri s-au arătat excesiv de zeloşi în a-l critica pe acesta, le-a creat probleme la majoritatea organizaţiilor sindicale în cauză. Astfel liderii de sindicat au ajuns să se milogească la unii dintre membrii, pentru ca respectivii să-şi plătească, din mână, cota. Cele mai multe probleme le au sindicatele din zona Motru, liderii de aici lovindu-se de refuzul unora dintre salariaţi, minerii nemaivrând să-şi achite 1,5% din salariul net organizaţiei care nu îi ajută în obţinerea unui contract colectiv avantajos.

Cu două zile înainte de cel de-al treilea miting de protest de la Târgu-Jiu, o parte a liderilor de sindicat s-au apucat să colecteze personal cotele de contribuţie a membrilor la organizaţia sindicală de care aparţin. Solicitarea conducătorilor nu le-a picat însă deloc bine sindicaliştilor, supăraţi că liderii lor nu reuşesc să le obţină un contract colectiv de muncă care să le păstreze măcar vechile drepturi.
La UMC Lupoaia, unitate cu un nou director, începând de ieri, eforturile liderului Nicolae Bădiţa de a colecta cotizaţia, s-au soldat cu un eşec. Mai mult, respectivul s-a ales şi cu reproşuri de la sindicaliştii care au spus că vor plăti cotizaţiile după ce se va încheia CCM-ul pe 2015. Alţii au refuzat, pe motiv că suma cerută li s-a părut mare să o achite din mână.
Problemele de la Lupoaia nu sunt singulare, există sindicalişti supăraţi şi la Roşiuţa, dar şi în alte cariere, mulţi gândindu-se că banii lor se vor duce în buzunarele liderilor.

Miting, iar mâine
Cu sau fără cotizaţii, sindicaliştii de la FNME şi Univers vor scoate iar minerii în stradă, joi, la ora 17.00. Autorităţile municipale au aprobat deja protestul de mâine. Mitingul va fi cel de-al treilea din această lună, organizat de mineri şi energeticieni în semn de protest faţă de reducerile anunţate de companie. Liderii sindicali continuă negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă cu conducerea CEO, dar au anunţat că nu vor renunţa la manifestări până când nu vor avea o înţelegere scrisă cu administraţia. În ultimele zile, mai multe sindicate au anunţat că se retrag din acţiunile de protest şi că vor semna un acord cu conducerea gigantului energetic.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here