Medicii gorjeni s-au descurcat cu noile reţete electronice

65

De la 1 februarie, se folosesc noile formulare de prescripţie electronică pentru medicamente. În noul model al reţetei electronice, medicului i se cere „justificarea medicală prescriere denumire comercială”. Potrivit conducerii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, la nivelul judeţului nostru nu au fost probleme legate de utilizarea noilor reţete.

Începând cu 1 februarie 2014, prescrierea medicamentelor de către medici se face pe baza unui formular de reţetă electronică actualizat. Practic, noul format include o nouă secţiune în care medicii vor completa situaţiile pentru care medicamentul a fost prescris. Concret, din februarie, documentul cuprinde o nouă secţiune, “Justificare medicală prescriere Denumire comercială”, în care se vor menţiona succint situaţiile pentru care medicamentul a fost prescris pe Denumire comercială în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru. Din fericire, medicii gorjeni s-au adaptat rapid noutăţilor. „La noi nu au fost probleme, medicii s-au descurcat cu noul formular. Am avut o singură solicitare de la un lanţ de farmacii, în care ne întrebau dacă trebuie scrisă şi motivarea dacă nu apare denumirea comercială a medicamentului. La noi aproape toate reţetele se dau pe denumirea comună”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here